Cyber-Societatea

STADIUL 2.
Cyborgul este construit prin inlocuirea siste­mului osos si a celui loco­motor.
Acest stadiu e echivalent cu inlocuirea muschilor cu motoare. Mainii, de exemplu, ii ia locul o masina mobila, manipulata de un servomecanism care reproduce miscarea diverselor grupe de muschi; inima e inlocuita de o valva artificiala; ochii – cu cristale mecanice. Asemenea mecanisme depind, insa, de existenta unui sistem neuromuscular intact, care sa le controleze.

STADIUL 3.
Penetrarea tehnica atinge sistemul nervos, iar structura acestuia este schimbata in mai multe sisteme periferice, autonome, care se ocupa, fiecare in parte, de un proces intern. Acest stadiu este echivalent cu sistemele simple de reglare si control utilizate deja pe scara larga – de exemplu, un termostat care controleaza temperatura dintr-o termocentrala. Clynes si Kline au gasit, la nivel teoretic, rezolvarea problemei calatoriei spatiale in experimente cyborg de stadiul 3, care nici astazi nu pot fi realizate practic, din pricina inexistentei unei tehnologii adecvate.

• De ce încearcă cercetătorii să simuleze efectul substanțelor psihedelice asupra Inteligenței Artificiale?
• Agenții AI sunt matematic incapabili să efectueze o muncă funcțională

Exemple fictive de cyborgi in acest stadiu sunt celebrele personaje bionice din benzile desenate realizate in a doua jumatate a secolului XX.

STADIUL 4.
Cyborgul este dotat cu un sistem nervos propriu. Acest stadiu echivaleaza cu inlocuirea creierului uman cu computere de mare putere. Aflat, astazi, abia la inceputurile cercetarii teoretice, stadiul 4 ar presupune structuri mediatoare intre organismul viu (marcat de emotii, imaginatie, intuitie, perceptie si ratiune) si organismul mecanic (marcat de logica liniara). Totodata, aceste structuri mediatoare ar impune stabilirea unor prioritati intre impulsurile organice si ratiunea mecanica. Unii cercetatori considera ca stadiul 4 va produce si un nou tip de constiinta, care se va situa dincolo de distinctia liniar/neliniar ce separa astazi omul de masina.

Omul multimedia
In august 1998, un cip de silicon a fost implantat in bratul drept al profesorului Kevin Warwick de la Departamentul de Cibernetica al Universitatii Reading, de langa Londra. Implantul monitoriza activitatea profesorului, cat timp acesta se afla in incinta laboratorului de cibernetica; prin intermediul unor unde radio, cipul transmitea semnale catre un computer programat sa raspunda actiunilor lui Warwick.

La intrarea principala, o voce artificiala operata de computer il intampina cu „Buna ziua!”, apoi ordinatorul urmarea deplasarea profesorului si, in functie de pozitia acestuia, ii deschidea usile, aprindea ori stingea luminile. Scopul acestui experiment a fost sa se descopere daca diverse informatii pot fi transmise spre sau dinspre implant. Testul, care a durat noua zile si a fost o reusita, a demons­trat ca principiile care stau in spatele ciberneticii pot fi aplicate si in viata de zi cu zi. Cu alte cuvinte, ca cyborgii sunt posibili.

In martie 2002, Kevin Warwick si-a implantat un cip de silicon in mana dreapta. Acesta citea semnalele electrice transmise de nervii profesorului si raporta informatiile unui computer, stabilind astfel legatura om-masina. Computerul receptiona informatia si avea capacitatea de a-i transmite, la randul sau, comenzi directe lui Warwick – de exemplu, sa-si miste degetul aratator. De asemenea, pe baza informatiilor primite, computerul a compus o serie noua de perceptii, pe care le-a transmis mainii lui Warwick. Masina mai avea puterea de a interpreta sentimentele profesorului si de a-i comunica o stare generala de bine – retransmitand semnale electrice inregistrate de Warwick anterior – ori de cate ori acesta se simtea rau.