Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cât de bătrân este Soarele?

Cât de bătrân este Soarele?

Cât de bătrân este Soarele?
Publicat: 16.02.2015
Oricât de greu ne-ar veni să credem, până şi astrul zilei fără de care nu neputem imagina viaţa pe Terra avut un început şi va avea cu siguranţă un sfârşit. Dar când anume a început Soarele să lumineze?
Ei bine, conform calculelor oamenilor de ştiinţă, Soarele este de fapt o stea de vârstă medie comparativ cu restul stelelor din Univers. Cercetătorii presupun că vârsta aproximativă a Soarelui este de 4, 5 miliarde de ani.
 
Ciclul existenţial al unei stele de genul Soarelui depinde de masa sa. Stelele precum Soarele îşi petrec existenţa consumându-şi hidrogenul din interiorul lor. Asta înseamnă că temperatura şi mărimea lor se modifică foarte puţin de-a lungul miliardelor de ani.
 
Când Soarele va atinge vârsta de circa 7 miliarde de ani, atunci va începe uşor să se transforme şi va deveni mai mare, dar mai rece. Când astrul zilei va împlini aproximativ 10 miliarde de ani, se va fi transformat deja într-o stea din clasa gigantelor roşii, iar atmosfera sa se va extinde atât de mult încât va ajunge în apropierea Terrei.
În prezent, Soarele este de aproximativ 300 de ori mai fierbinte şi cu 6% mai mare decât era la momentul apariţiei sale în Cosmos.
 
Evident, Soarele nu va muri în felul în care mor plantele şi animalele. Doar că peste câteva miliarde de ani se va schimba atât de mult încât nu va mai semăna deloc cu Soarele pe care îl ştim în prezent. Spre sfârşitul existenţei sale, Soarele va ajunge o stea din clasa piticelor albe.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier

În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure

Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?

Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani

Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?

Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?

Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina

Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer