Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce nu este bine să opreşti un strănut?

De ce nu este bine să opreşti un strănut?

Publicat: 17.01.2018
Un caz recent reîntăreşte una dintre lecţiile importante ale vieţii: nu încerca să opreşti un strănut, mai ales prin astuparea nasului sau a gurii. În cele din urmă ai putea ajunge la spital.

Un bărbat sănătos de 34 de ani din Marea Britanie a simţit o durere puternică în gât la scurt timp după un strănut pe care a încercat să-l oprească prin astuparea gurii şi a nasului. Conform Gizmodo, în momentul în care bărbatul a ajuns la urgenţă abia putea să mai vorbească sau să înghită. 

La prima examinare, medicii au auzit un trosnit care pornea din gât şi se propaga până în cutia toracică. Testele imagistrice au dezvăluit că forţa cu care şi-a suprimat strănutul i-a perforat faringele. Pocniturile erau simptome ale unei afecţiuni numite crepitus, provocată de bulele de aer care au pătruns sub ţesutul moale al gâtului şi al spaţiului dintre plămâni. Din cauza riscului ridicat de infecţie, bărbatul a fost internat şi hrănit prin intermediul unui tub. 

Conform specialiştilor, suprimarea strănutului poate provoca de asemenea spargerea timpanului sau ruperea vaselor de sânge de la nivelul creierului. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă

Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”

Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți

A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate

Unde le place românilor să meargă în vacanță?

Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia

Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?

Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul

Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor