Home » Maratoanele Descopera » Urzeala tronurilor - fictiune vs realitate » 5 locaţii spectaculoase de pe Terra în care a fost filmată seria „Urzeala tronurilor”

5 locaţii spectaculoase de pe Terra în care a fost filmată seria „Urzeala tronurilor”

Publicat: 10.04.2014
Spectaculoasa serie „Urzeala tronurilor”, producţia HBO inspirată de romanele fantasy ale lui George R.R. Martin, a captivat numeroşii telespectatori cu poveştile sale de seducţie, război şi intrigi politice, dar şi cu peisajele sale spectaculoase.

O bună parte a serialului are loc în Westeros, un continent insular ce se aseamănă cu Britania medievală. La est, Marea Îngustă separă Westeros de Essos, un continent uriaş ce prezintă asemănări cu zona Maghrebului.

Deoarece seria Game of Thrones are loc într-o lume magică, producătorii au căutat câteva dintre cele mai spectaculoase locuri de pe Terra, care să reprezinte lumea din Westeros, Essos şi tărâmurile terifiante situate Dincolo de Zid. David Benioff, unul dintre creatorii Game of Thrones, a explicat că echipa din spatele serialului a preferat să cheltuiască bugetul uriaş pentru a identifica locaţii interesante în care să filmeze seria Game of Thrones, preferând locurile frumoase de pe Terra în dauna efectelor speciale.

În cea mai mare parte, serialul a fost filmat în Irlanda de Nord, însă producătorii au decis să apeleze la diferite locaţii din jurul lumii pentru a captura magia universului Game of Thrones. Iată câteva dintre cele mai spectaculoase colţuri ale planetei în care au fost filmate episoadele din Urzeala tronurilor:

1. Mdina, Malta

Mdina, Malta    (Foto: Shutterstock.com)Mdina, Malta

Cetatea Mdina a fost capitala medievală a Maltei, iar astăzi arată în continuare precum un oraş din Evul Mediu. Mdina este supranumit „oraşul tăcut”, deoarece automobilele nu au acces pe străzile sale decât în caz excepţional.

Aspectul medieval al cetăţii a făcut Mdina un loc ideal pentru a filma scenele din „Game of Thrones”, iar în primul sezon cetatea a fost folosită pentru a ilustra fortăreaţa Debarcaderul Regelui.

Debarcaderul Regelui    (Foto: Game of Thrones)Debarcaderul Regelui

Fortul Ricasoli din Malta a înfăţişat impunătorul Turn Roşu din Debarcaderul Regelui, cetatea în care trăieşte conducătorul celor Şapte Regate.

Fortul Ricasoli    (Foto: Wikimedia)Fortul Ricasoli

Un alt loc deosebit din Malta, „Fereastra Azură” de pe insula Gozo, a fost folosit de realizatorii Game of Thrones pentru a filma nunta dintre Khal Drogo şi Daenerys Targaryen. Această formaţiune naturală spectaculoasă a fost decorul ideal pentru un eveniment atât de important din universul Game of Thrones.

Fereastra Azură    (Foto: Wikimedia)Fereastra Azură

2. Ouarzazate, Maroc – „Poarta deşertului”

Ouarzazate, Maroc    (Foto: Shutterstock.com)Ouarzazate, Maroc

Acest oraş marocan locuit în majoritate de berberi este situat la o altitudine de 1.160 de metri, în mijlocul unui podiş sterp. La sud de Ouarzazate se găseşte Sahara, motiv pentru care vechea cetate poartă din timpuri străvechi supranumele de „poarta spre deşert”.

Cetăţile tradiţionale şi clădirile tipice regiunii sahariene formează un peisaj spectaculos, motiv pentru care numeroase filme au fost realizate aici de-a lungul istoriei, de la Lawrence of Arabia (1962) până la Gladiator (2000).

În Game of Thrones, Ouarzazate a apărut în episodul-pilot drept oraşul Pentos din Essos. De asemenea, Ouarzazate a înfăţişat şi oraşul Yunkai, în care Daenerys Targaryen eliberează o armată de sclavi.

3. Dubrovnik, Croaţia

Dubrovnik    (Foto: Shutterstock.com)Dubrovnik

Începând cu cel de-al doilea sezon al serialului, cetatea croată Dubrovnik a jucat rolul Debarcaderului Regelui, capitala celor Şapte Regate din Westeros.

Producătorii serialului au dorit să înfăţişeze zidurile cetăţii Debarcaderul Regelui, iar Dubrovnik reprezenta o locaţie ideală pentru acest lucru. În trecut, oraşul croat a fost capitala republicii maritime Ragusa, iar zidurile cetăţii şi numeroase alte elemente istorice se potrivesc de minune cu universul Game of Thrones.

Fortul Lovrijenac din Dubrovnik a servit pentru a ilustra Turnul Roşu din Debarcaderul Regelui începând cu al doilea sezon al serialului, iar portul situat dincolo de zidurile cetăţii a fost decorul în care s-a desfăşurat bătălia navală Blackwater, în care regele Stannis Baratheon a încercat să invadeze Debarcaderul Regelui pentru a-l detrona pe regele Joffrey.

Fortul Lovrijenac din Dubrovnik    (Foto: Shutterstock.com)Fortul Lovrijenac din Dubrovnik

La 20 de kilometri nord-vest de Dubrovnik se găseşte parcul dendrologic din Trsteno, folosit în Game of Thrones pentru a înfăţişa grădina de vară din Debarcaderul Regelui în care personaje precum Tyrion şi Varys îşi pun la cale planurile.

4. Lacul Myvatn, Islanda

Goðafoss („Cascada Zeilor”)    (Foto: Shutterstock.com)Goðafoss („Cascada Zeilor”)

Zona de nord a Westeros este separată de restul continentului de Zid, o fortificaţie imensă ce se întinde de-a lungul a 500 km şi care formează graniţa de nord a Celor Şapte Regate. Zidul are peste 200 de metri înălţime şi apără tărâmul de veneticii care trăiesc dincolo de el.

Dincolo de Zid se găseşte nordul îngheţat, iar pentru a înfăţişa această regiune din Westeros, producătorii Game of Thrones au apelat la nordul Islandei. Peisajul îngheţat şi climatul iernatic au făcut ca această zonă să fie ideală pentru a înfăţişa tărâmul de dincolo de Zid.

Lacul Mývatn, înconjurat de stive de lavă, a fost folosit pentru a filma numeroasele scene ce îl înfăţişează pe Jon Snow, membru al Fraţilor Juraţi ai Rondului de Noapte, cei ce apără Zidul. În apropiere se găsesc Goðafoss („Cascada Zeilor”), una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Islanda, şi Dimmuborgir, o regiune cu stive de lavă spectaculoase în care au fost filmate scenele ce înfăţişează tabăra lui Mance Rayder, căpetenia oamenilor liberi.

În apropiere se află peştera Grjótagj, un superb monument al naturii care apare în film cu ocazia băii pe care Jon Snow şi Ygritte o fac împreună. În realitate, apa geotermală de aici este prea fierbinte pentru oameni, atingând temperaturi situate între 40°C şi 60°C.

5. Essaouira, Maroc

Essaouira, Maroc    (Foto: Shutterstock.com)Essaouira, Maroc

Portul Essaouira din Maroc apare în sezonul al treilea din Game of Thrones, atunci când Daenerys călătoreşte prin Essos şi se opreşte în oraşul Astapor, faimos pentru comerţul cu sclavi, unde intenţionează să cumpere războinici cu care să formeze o armată.

Berberii au alt nume pentru acest port, Taṣṣurt, denumire ce înseamnă „Zidul”, referindu-se la pereţii fortăreaţei ce împrejmuiesc aşezarea.

Vechea cetate din Essaouira a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, forul mondial desemnând oraşul drept „un exemplu excepţional de oraş fortificat ce datează din secolul al XVIII-lea, construit pe baza principiilor militare europene într-un context nord-african”.

–––––

La începutul celui de-al IV-lea sezon, din serialul Urzeala tronurilor, încurajaţi de măcelul de la Nunta Roşie din Riverlands, unde au murit mulţi din inamicii casei Stark, 
Lannisterii ţin cu dinţii de Tronul de Fier. Dar oare pot trece peste propriile orgolii şi peste ameninţările noi, aflate în curs de desfăşurare în sud, nord şi est? 
 
Luni, 7 aprilie, la doar câteva ore după premiera din Statele Unite, primul episod al celui de-al IV-lea sezon al serialului Urzeala tronurilor va fi difuzat în premieră la HBO
Episodul va fi disponibil şi pe HBO GO pentru toţi cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Margareta de Anjou şi Cersei Lannister – istoria şi povestea
Margareta de Anjou şi Cersei Lannister – istoria şi povestea
Povestea Castelului Doune – adevăratul Winterfell
Povestea Castelului Doune – adevăratul Winterfell
Zidul lui Hadrian – de unde a apărut zidul ce separă Westeros de Sălbatici şi Ceilalţi
Zidul lui Hadrian – de unde a apărut zidul ce separă Westeros de Sălbatici şi Ceilalţi
Nunta Roşie – evenimentele ce au inspirat cel mai sângeros moment din „Urzeala tronurilor”
Nunta Roşie – evenimentele ce au inspirat cel mai sângeros moment din „Urzeala tronurilor”
Magia şi vrăjitoria în istoria Angliei
Magia şi vrăjitoria în istoria Angliei
Fascinaţia armelor medievale
Fascinaţia armelor medievale
Cele mai noi articole
Mitul copilului singur la părinți: De ce prejudecățile despre egoism sunt false?
Mitul copilului singur la părinți: De ce prejudecățile despre egoism sunt false?
Știința explică de ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert
Știința explică de ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert
A fost găsită prima dovadă că și plantele au grijă de „copiii” lor
A fost găsită prima dovadă că și plantele au grijă de „copiii” lor
ARCMEDIA aduce bucuria Crăciunului mai aproape de copiii care au cea mai mare nevoie
ARCMEDIA aduce bucuria Crăciunului mai aproape de copiii care au cea mai mare nevoie
Sute de pantofi din piele neagră, din secolul al XIX-lea, au ajuns în mod misterios pe o plajă
Sute de pantofi din piele neagră, din secolul al XIX-lea, au ajuns în mod misterios pe o plajă
Una din cinci femei din Marea Britanie spune că nu a fost luată în serios în timpul nașterii
Una din cinci femei din Marea Britanie spune că nu a fost luată în serios în timpul nașterii
Industria frumuseții s-a transformat într-un univers religios, care cere credință
Industria frumuseții s-a transformat într-un univers religios, care cere credință
Faptele bune și voluntariatul ne pot încetini îmbătrânirea creierului, indică un studiu
Faptele bune și voluntariatul ne pot încetini îmbătrânirea creierului, indică un studiu
Cafeaua are beneficii surprinzătoare pentru persoanele cu boli mintale severe
Cafeaua are beneficii surprinzătoare pentru persoanele cu boli mintale severe
În 1940, un câine a descoperit o peșteră plină cu opere de artă antice
În 1940, un câine a descoperit o peșteră plină cu opere de artă antice
O nouă cercetare sugerează că Universul este asimetric
O nouă cercetare sugerează că Universul este asimetric
Italia sărbătorește primul copil născut într-un sat în ultimii 30 de ani
Italia sărbătorește primul copil născut într-un sat în ultimii 30 de ani
Tehnologia și în special telefoanele mobile ne-au atrofiat creierul, arată un studiu
Tehnologia și în special telefoanele mobile ne-au atrofiat creierul, arată un studiu
10 ciudățenii ale naturii pe care oamenii de știință încă nu le pot explica
10 ciudățenii ale naturii pe care oamenii de știință încă nu le pot explica
Adept al francmasoneriei, acest avocat şi filosof de prestigiu a marcat profund istoria românilor. A fost un mare ADVERSAR al absolutismului habsburgic, fiind închis de trei ori
Adept al francmasoneriei, acest avocat şi filosof de prestigiu a marcat profund istoria românilor. A fost un mare ADVERSAR ...
Care tren traversează 3 țări și 8 fusuri orare în 7 zile?
Care tren traversează 3 țări și 8 fusuri orare în 7 zile?
Ce spun psihologii despre oamenii care nu-și fac patul în fiecare dimineață
Ce spun psihologii despre oamenii care nu-și fac patul în fiecare dimineață
Cum decongelezi alimentele corect? 3 metode confirmate științific!
Cum decongelezi alimentele corect? 3 metode confirmate științific!