White Walkers şi alţi demoni ai gheţii

După zece ani de vară, în Westeros vremea începe să se schimbe, semn că zilele călduroase se apropie de sfârşit şi că, aşa cum avertiza Ned în repetate rânduri, vine iarna (“Winter is Coming!”). Ameninţarea de dincolo de zid se trezeşte, iar ea este întruchipată de nimeni alţii decât demonii gheţii, White Walkers.

Aşa cum am văzut până acum în serial, aceşti demoni ai gheţii au înfăţişare umanoidă, însă există câteva diferenţe majore între ei şi oameni. În primul rând, ei sunt mai înalţi decât oamenii şi au un păr alb lung şi răvăşit. Feţele lor albe, la fel ca întregul corp, de altfel, sunt brăzdate de riduri adânci, ceea ce face ca înfăţişarea lor să se asemene cu cea a oamenilor decedaţi, aflaţi deja în stare de putrefacţie. Chiar şi aşa, cea mai proeminentă trăsătură nu este paloarea pieliii, ci albastrul ochilor, care parcă vine să ne explice tuturor ce înseamnă cu adevărat o privire de gheaţă.

• Cum au marcat celţii cultura şi civilizaţia occidentală
• Războaiele Rozelor – Urzeala tronurilor din istoria Angliei

Ca demoni ai gheţii, fireşte că aceştia au puteri legate de acest element. Aşa se face că, de obicei, venirea lor este anunţată de un val de frig, de viscole şi temperaturi foarte scăzute. Mai mult, ei au capacitatea de a îngheţa orice ating, după cum am văzut în episodul în care sabia lui Samwell Tarly a fost îngheţată până la punctul în care s-a spart în bucăţele. Tot în acelaşi episod am mai aflat şi că White Walkers au o putere şi o rezistenţă supraomenească şi că au capacitatea de a învia oamenii pentru a-i transforma în propriii servitori.

În repetate rânduri, fanii serialului şi ai cărţilor au creat diferite teorii referitoare la originea, sau surse de inspiraţie, care a stat la baza realizării acestor personaje.

Cei mai mulţi au căzut de acord că White Walkers ar fi o manifestare metaforică a morţii. De ce? Pentru că demonul de pe cal, pe care l-am văzut deja în serial, se aseamănă foarte mult cu unul dintre cei patru călăreţi ai apocalipsei, mai exact cu ultimul dintre ei, cel care simbolizează moartea.

Aşadar, s-ar putea ca White Walkers să fie o manifestare simbolică a iernii şi implicit a morţii, dacă ar fi să ne gândim că, în Evul Mediu, asocierea dintre iarnă şi moarte prin înfometare era atât de mare, încât unii oameni de origine germanică obişnuiau să îşi aşeze crengi de brad deasupra uşilor şi a ferestrelor, astfel încât spiritele care trăiau în aceşti arbori să le îndepărteze pe cele rele care aduceau foametea.

Cu toate acestea, George R.R. Martin a ţinut să clarifice că aceste personaje nu au fost gândite ca nişte spirite ale unor oameni morţi, ci ca nişte forme de viaţă nonumane, elegante, dar în acelaşi timp foarte periculoase. Tot el a mai spus că White Walkers se aseamănă cu populaţia Sidhe, din mitologia irlandeză. Sidhe este văzută în cultura irlandeză ca o populaţie supranaturală care într-o oarecare măsură poate fi comparată cu zânele sau elfii. Această populaţie trăieşte într-o lume invizibilă oamenilor, dar care coexistă cu a noastră, ca un fel de universuri paralele care din când în când se întrepătrund.

Cu toate acestea, punând cap la cap toate caracteristicile acestor White Walkers, nu putem să nu îi asociem cu moartea. De la puterile lor magice asociate cu frigul şi îngheţul, până la înfăţişarea de gheaţă, White Walkers ne duc cu gândul la un fel de dementori (creaturi întunecate din seria Harry Potter care se hrănesc cu fericirea oamenilor) gata să extragă şi ultima picătură de viaţă din om.

Pe de altă parte, White Walkers se aseamănă destul de mult şi cu alte creaturi ale gheţii, însă de data aceasta cu unele din mitologia inuită.

Mitologia inuită s-a dovedit a avea o importanţă majoră în societatea din zona arctică. Deşi, influenţa ei a scăzut în ultimii ani, chiar şi astăzi miturile continuă să fie luate în serios de un număr destul de mare de indivizi. În multe dintre mituri şi legende există câteva creaturi malefice ale gheţii care sunt responsabile pentru o serie de grozăvii.

Dintre acestea, poate cel mai mult se aseamănă cu un White Walker creatura mitologică Mahaha. Potrivit legendelor, acest demon cutreiera zonele arctice şi este descris ca având un corp foarte asemănător cu cel uman, din punct de vedere anatomic, însă pielea sa are o nuanţă albăstruie, iar ochii săi sunt albi şi sclipesc pe sub claia de păr lung şi sârmos.

De asemenea, la fel ca un White Walker, acest demon este mereu îmbrăcat sumar şi pare să nu fie deranjat de frig. Forţa sa este subliniată adesea în legende şi la fel şi grimasa pe care o are întipărită veşnic pe chip. În schimb, spre deosebire de personajele imaginate de George R.R. Martin, Mahaha are mâini şi gheare lungi de care se foloseşte pentru a-şi gâdila victimele până la moarte.

Chiar şi acum, atunci când un om este găsit mort având pe buze o urmă de zâmbet, inuiţii presupun că acesta a fost victima demonului Mahaha.

Tot în mitologia inuită îi întâlnim şi pe Taqriaqsuit, creaturi care se asemănă mai mult cu oamenii decât cu personajele fantastice. Având în vedere că populaţia Taqriaqsuit este asociată cu umbrele, cu nişte creaturi care trăiesc alături de noi, care au vieţi obişnuite, dar care nu pot fi văzute, nu putem să nu ne gândim la asemănarea cu populaţia Sidhe la care a făcut referire George R.R. Martin.

Se spune că unii oameni pot percepe creaturile Taqriaqsuit şi că au existat cazuri în care anumite persoane au fost trase în lumea umbrelor, de unde nu s-au mai întors niciodată. Şi această caracteristică a creaturilor Taqriaqsuit ne duce cu gândul la capacitatea pe care o au personajele White Walkers de a învia oameni pentru a-i controla.

Aşadar, este foarte posibil ca White Walkers să fi avut la bază o serie de caracteristici speciale şi nemaiîntâlnite în ultimii ani în literatura fantastică. De la asemănarea dintre ei şi cel de-al patrulea cavaler al apocalipsei, până la similarităţile dintre personajele mitologice din zona arctică, White Walkers par să fie un amalgam reuşit de trăsături specifice împrumutate de la o serie de demoni puţini cunoscut în spaţiul occidental.