Home » Natură » Acesta ar putea fi primul oraş înghiţit de creşterea nivelului mărilor

Acesta ar putea fi primul oraş înghiţit de creşterea nivelului mărilor

Publicat: 19.08.2018
Capitala Indoneziei, Jakarta, găzduieşte 10 milioane de persoane, însă este şi oraşul care se scufundă extrem de rapid. În cazul în care nu se vor lua măsuri, metropola ar putea fi scufundată în întregime până în 2050, susţin specialiştii.

Oraşul se afă pe un teren mlăştinos,  marea Java se află în apropiere, iar prin oraş trec aproximativ 13 ape curgătoare.  Aşadar, nu este chiar o surpriză faptul că inundaţiile sunt frecvente în Jakarta. Însă, conform BBC, nu este vorba doar despre inundaţii, întregul oraş dispare sub pământ. 

„Dacă analizăm modelele din 2050, aproximativ 95% din nordul Jakartei va fi scufundat”, a declarat Heri Andreas, ce a studiat terenul de subsidenţă din Jakarta în ultimii 20 de ani. Până în prezent, nordul Jakartei s-a scufundat cu 2,5 metri, pe parcursul a 10 ani, şi continuă să se scufunde cu 25 de centimetri pe an, în unele părţi. În prezent, peste jumătate din oraş se află sub nivelul mării.

Mare parte din oraşele aflate pe coastă sunt afectate de creşterea nivelului mării provocată de schimbările climatice. Creşterea nivelului mării are loc din cauza expansiunii termale şi topirii gheţarilor polari. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu

Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu

Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu

Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?

Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică

Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion

De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi

O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record

Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică

Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică

Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?

Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet

Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare

Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume

Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne

Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?

Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?