Home » Natură » Dune de nisip din ”Era Glaciară” au fost descoperite sub apele din Australia

Dune de nisip din ”Era Glaciară” au fost descoperite sub apele din Australia

Publicat: 23.12.2018
Dune de nisip formate în ultima Eră Glaciară au fost descoperite în apropierea ţărmului estic al Australiei. Modul în care dunele străvechi au supravieţuit creşterii nivelului apelor reprezintă un mister geologic, însă specialiştii consideră că nisipul s-a împietrit înainte de a fi scufundat sub apă, în urmă cu 12.000 de ani.

Dunele se întind pe 70 de kilometri, între insula Fraser şi insula Moreto din Queensland, scrie Science Alert. De fapt, cercetătorii afirmă că, la început, ele ar fi arătat la fel ca cele din prezent, regăsite pe insula Fraser.

„Cred că cel mai intrigant lucru este mecanismul ce a ajutat la conservarea lor”, a declarat unul dintre mebrii echipei, Tiago Passos din cadrul Universităţii din Sydney. Dunele au fost descoperite iniţial prin intermediul sonarelor, în timpul unei expediţii către Marea Barieră de Corali, dar noul studiu a ajutat la stabilirea provenienţei structurii. Aceasta se află la 60 de metri adâncime şi are o înălţime cuprinsă între 10-15 metri.

Spre deosebire de dunele de nisip din prezent, cele descoperite recent conţin carbonat de calciu, în locul cuarţului. Carbonatul de calciu a fost, însă, elementul cheie ce a dus la întărirea şi conservarea rocii. Conform probelor colectate şi analizate, nisipul s-a întărit înainte să fie înghiţit de ape de-a lungul miilor de ani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Imaginea ce marchează cinci ani de când roverul Curiosity analizează planeta Marte

Unde este singurul deşert din Romania?

Ciudatele valuri de nisip de pe Marte explicate

Pe pitica Pluto au fost descoperite structuri asemănătoare cu cele de pe Pământ – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu

Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen

Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut

Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte

Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice

De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa

Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii

Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani

O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control

Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin

Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei

Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței

Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2

Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?

NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună

Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul

Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile

Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare