O plantă din China, folosită de mii de ani în leacurile tradiționale, și-a schimbat complet culoarea pentru a nu mai fi culeasă

28 11. 2020, 09:18

Timp de mii de ani, specia Fritillaria delavay a crescut la poalele Munților Hengduan din China, producând o floare în nuanțe de verde luminos după cinci ani.

Însă, această mică plantă are un inamic mortal, oamenii, care îi culeg floarea pentru leacuri tradiționale chinezești.

Pe măsură ce culesul comercial s-a intensificat, Fritillaria delavayi a dispărut prin faptul că a evoluat rapid și a ajuns să producă frunze maronii și gri și flori care nu mai pot fi văzute atât de ușor de culegători.

Oamenii de știință au descoperit că frunzele plantei au devenit mai camuflate, asortându-se cu rocile din peisajul în care crește specia, dar și în zone unde culesul este mai intens.

Plantele camuflate mai bine au o șansă mai crescută de supraviețuire

„La fel ca alte plante camuflate pe care le-am studiat, noi am crezut că evoluția camuflajului a fost declanșată de erbivore, însă nu am găsit astfel de animale în aceste regiuni. Apoi, am realizat că oamenii ar putea fi motivul”, a spus dr. Yang Niu, de la Institutul Kunming pentru Botanică și unul dintre autorii studiului publicat în Cell Biology.

Cercetătorii de la Institutul Kunming pentru Botanică și Universitatea Exeter au măsurat cât de bine s-au asortat plantele din diferite populații cu peisajul lor și cât de ușor erau de cules, iar apoi au chestionat localnicii pentru a estima câte plante au fost culese în fiecare regiune.

Prin intermediul unui experiment computerizat, oamenii au avut nevoie de mai mult timp să descopere plantele mai camuflate, astfel sugerând că oamenii sunt de vină pentru evoluția rapidă a acestei specii. Plantele mai bine camuflate au o șansă mai crescută de supraviețuire.

„Oamenii pot avea un impact atât de direct și dramatic asupra organismelor sălbatice”

Fritillaria delavayi este o plantă perenă care dezvoltă frunze la o vârstă fragedă, înainte să producă o singură floare după cinci ani de viață, în fiecare lună iunie. Bulbul acestei specii de Fritillaria a fost folosit la leacurile tradiționale chinezești de mai bine de 2.000 de ani, însă prețurile ridicate din anii recenți au dus la o recoltare mai intensă, potrivit The Guardian.

„Este remarcabil să vedem că oamenii pot avea un impact atât de direct și dramatic asupra culorilor organismelor sălbatice, nu doar asupra supraviețuirii lor, dar și a evoluției. Multe plante par să folosească camuflajul pentru a se ascunde de erbivore care le-ar putea mânca, însă acum vedem camuflajul evoluând ca reacție la oameni. Este posibil că oamenii să fi declanșat evoluția acestor strategii de apărare și în alte specii de plante, însă, în mod surprinzător, foarte puține cercetări s-au concentrat pe asta”, a spus prof. Martin Stevens, de la Universitatea Exeter.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Rezultate promițătoare înregistrate de primul vaccin antigripal derivat din plante

Una dintre cele mai periculoase plante se găsește în Australia. Durerea provocată de aceasta poate dura chiar și zile

Ce se întâmplă cu plantele atunci când cresc în apropiere de rămășițe umane

„Insula Paradisului” ascunde comori nebănuite. Peste 13.000 de specii de plante pot fi găsite aici