O mică pasăre din Noua Zeelandă ne învață despre evoluția cântecului păsărilor

Papagalii, păsările cântătoare și păsările colibri pot învăța să producă sunete noi. Nu se știa până acum, dar cea mai mică pasăre din Noua Zeelandă, titipounamu (Acanthisitta chloris), poate avea o versiune rudimentară a aceleiași abilități. Ce ne învață acest lucru despre evoluția cântecului păsărilor?

Cercetarea de la Universitatea din Auckland (Noua Zeelandă) asupra acestei păsări face parte dintr-o reevaluare a modului și momentului în care a evoluat învățarea vocală la păsări.

• Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
• Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua…

Cum se produce evoluția cântecului păsărilor? Oamenii de știință au presupus tradițional că păsările erau împărțite în două grupuri: cele care pot învăța sunete (papagalii, păsările cântătoare și păsările colibri) și cele care nu pot.

Dar studiul publicat în revista Communications Biology adaugă dovezi care contestă această presupunere.

Cum s-a petrecut evoluția cântecului păsărilor?

Semnăturile vocale ale păsărilor titipounamu slab înrudite genetic aveau similitudini puternice dacă acestea trăiau aproape unele de altele, arată cercetarea de la Waipapa Taumata Rau, Universitatea din Auckland. Rudele apropiate care trăiau departe una de cealaltă nu sunau similar.

Acest lucru sugerează că sunetele păsărilor ar putea să nu fie înnăscute, ci să fie învățate unele de la altele, conform dr. Kristal Cain și dr. Ines G. Moran, autoare ale studiului.

Având aceeași greutate ca cinci sau șase agrafe de birou, păsările titipounamu trăiesc în păduri native mature de mare altitudine, se hrănesc cu insecte și produc sunete de înaltă frecvență, inaudibile pentru unii oameni, scrie Phys.org.

Pasărea titipounamu este una dintre cele două specii native de pitulici rămase în țară și un fel de verigă lipsă evolutivă între doi dintre cei mai impresionanți învățători, păsările cântătoare și papagalii. Rămășițe ale Gondwanei, pitulicile probabil au existat în Aotearoa (Noua Zeelandă) înainte ca insulele să se desprindă de supercontinent, aproximativ acum 80 de milioane de ani.

„Dacă pitulicile din Noua Zeelandă sunt învățători vocali, atunci este probabil ca strămoșul comun al papagalilor și păsărilor cântătoare să fi fost și el capabil de învățare rudimentară. Această abilitate la păsări ar fi putut evolua cu milioane de ani mai devreme decât am crezut anterior”, spune Cain.

O cercetare ce ar putea schimba total ce se presupunea până acum

Învățarea vocală la păsările cântătoare a evoluat acum 30-50 de milioane de ani, estimează oamenii de știință. Dar păsările cântătoare și papagalii s-au despărțit cu mult înainte de asta, mai aproape de acum 80 de milioane de ani.

Oamenii de știință au făcut eforturi mari pentru a înțelege evoluția cântecului păsărilor, căutând dovezi ale copierii vocale, cum ar fi „convergența vocală”, unde sunetele animalelor devin acustic similare.

Cercetătorii au monitorizat mai întâi îndeaproape cuiburile de titipounamu la Boundary Stream Mainland Island în Hawke’s Bay, identificând și marcând indivizii și apoi înregistrând mai mult de 6.800 de sunete de hrănire făcute de păsările adulte (părinți și ajutoarele părinților) care le aduceau hrană puilor timp de trei veri.

Deși diferențele în sunetele păsărilor nu pot fi detectate de majoritatea oamenilor, analiza detaliată a spectrogramelor („amprentelor vocale”) a dezvăluit semnături vocale individuale unice.

Cercetătorii au obținut apoi informații genetice despre populația largă.

În final, au folosit metode genetice avansate pentru a estima cât anume și ce aspecte ale semnăturii vocale provin din genetică în comparație cu mediul social. Pentru anumiți parametri, mediul social a fost mai important decât genetica; au existat similitudini cu un cunoscut învățător vocal, cinteza (Taeniopygia).

Ce au învățat cercetătorii studiind evoluția cântecului păsărilor?

Dovezile din acest studiu nu sunt concludente, dar sugerează puternic „abilități rudimentare de învățare vocală”.

„Un număr tot mai mare de dovezi sugerează că ar trebui să încetăm să clasificăm păsările ca învățători vocali sau non-învățători vocali. Abilitatea poate fi mult mai răspândită și probabil există pe un spectru”, spune Cain.

Majoritatea animalelor comunică prin vocalizări neînvățate, înnăscute, în timp ce învățătorii vocali includ oamenii, balenele și delfinii, elefanții și liliecii.

„Comportamentul vocal pe care l-am descifrat în acest studiu este foarte similar cu ceea ce este cunoscut sub numele de acomodare vocală în lingvistica umană. Este similar cu capacitatea noastră de a ne ajusta modurile de a vorbi în diferite cadre sociale, dialectale sau ierarhice, modulându-ne vocile pentru a ne încadra mai bine în anumite grupuri sociale”, spune Moran.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Sunt liliecii cu adevărat orbi?

Viermele cu ochi bulbucați care cântăresc de 20 de ori mai mult decât capul

Orcile nu aparțin unei singure specii, arată un studiu realizat în Pacificul de Nord

Tehnica uimitoare prin care amfibienii se apără de prădători