Rechinii mari se vânează între ei. Cum și-au dat seama oamenii de știință?

Cine a ucis rechinul scrumbiilor? Cercetătorii din Statele Unite au identificat un rechin mai mare drept vinovat, în largul mării la sud-vest de Insulele Bermude, realizând că rechinii mari se vânează între ei.

Această investigație științifică a fost publicată în revista Frontiers in Marine Science.

• Avertisment: Criza climatică ar putea declanșa o intensificare a erupțiilor vulcanice
• Elefanții folosesc numeroase gesturi pentru a comunica. Ce încearcă să „spună”?

„Acesta este primul caz documentat de prădare a unui rechin al scrumbiilor oriunde în lume”, a declarat dr. Brooke Anderson, autoare principală a studiului, fostă studentă la Universitatea de Stat din Arizona.

„Într-un singur incident, populația nu a pierdut doar o femelă reproductivă care ar fi putut contribui la creșterea populației, ci și toți puii ei în dezvoltare. Dacă rechinii mari se vânează între ei mai des decât s-a crezut anterior, acest lucru ar putea avea un impact major asupra populației de rechini ai scrumbiilor, care deja suferă din cauza pescuitului excesiv din trecut”, spune cercetătoarea.

Cum trăiesc rechinii mari?

Rechinii scrumbiilor trăiesc în Oceanul Atlantic și Pacificul de Sud, precum și în Marea Mediterană. Sunt mari, activi, cu un corp puternic, ajungând până la 3,7 metri lungime și cântărind până la 230 kg, și longevivi, putând trăi până la 30 sau chiar 65 de ani. Femelele nu se reproduc până la aproximativ 13 ani și nasc în medie patru pui la fiecare unu sau doi ani, puii fiind aduși pe lume vii după o perioadă de gestație de opt până la nouă luni.

Din cauza ciclului lor reproductiv lent, populațiile de rechini ai scrumbiilor nu se pot recupera rapid de pe urma persecuției, pescuitului recreativ, capturii accidentale și a degradării habitatului. Prin urmare, rechinii din Atlanticul de Nord-Vest sunt listați ca fiind în pericol de dispariție pe Lista Roșie a IUCN, în timp ce populațiile din Atlanticul de Nord-Est și Mediterană sunt considerate critic amenințate, notează Eurek Alert.

O femelă însărcinată

Ca parte a cercetării lor asupra migrației rechinilor, Anderson și colegii săi au capturat rechini în largul Capului Cod, Massachusetts, în 2020 și 2022. Fiecare rechin a fost echipat cu două etichete prin satelit: un transmițător montat pe înotătoare și o etichetă satelit de arhivare care se detașează (PSAT). Transmițătoarele montate pe înotătoare trimit locația curentă către sateliți de fiecare dată când înotătoarea rechinului iese la suprafață. PSAT-urile măsoară continuu adâncimea și temperatura și stochează aceste date până când eticheta se desprinde, de obicei după o perioadă prestabilită, după care plutește la suprafață și transmite datele stocate către sateliți.

Printre rechinii etichetați se afla o femelă însărcinată, de 2,2 metri lungime. Anderson și echipa sa sperau să obțină date de la această femelă pentru a identifica habitatele importante pentru mamele rechin și pentru puii lor nou-născuți.

Însă destinul a intervenit. În mod neașteptat, PSAT-ul acestei femele a început să transmită date în apropierea Insulelor Bermude la 158 de zile după eliberarea sa. Acest lucru sugera că PSAT-ul s-a desprins și acum plutea la suprafață.

Ce au descoperit cercetătorii în datele de la rechinii mari?

Datele transmise arătau că această femelă a înotat timp de cinci luni la o adâncime cuprinsă între 100 și 200 de metri pe timpul nopții și între 600 și 800 de metri pe timpul zilei, în ape cu o temperatură cuprinsă între 6,4 și 23,5 °C. În tot acest timp, transmițătorul montat pe înotătoare a transmis o singură dată, confirmând că femela a rămas sub apă în cea mai mare parte a timpului.

Însă, brusc, începând cu 24 martie 2021 și pe o perioadă de patru zile, temperatura măsurată de PSAT a rămas constantă la aproximativ 22 °C, la o adâncime între 150 și 600 de metri. Singura explicație posibilă era că în acea zi, rechinul nefericit a fost vânat și mâncat de un prădător mai mare. PSAT-ul a fost apoi excretat după aproximativ patru zile, începând să transmită datele stocate.

Cine a ucis femela de rechin?

„Doi prădători endotermici suficient de mari pentru a prăda un rechin al scrumbiilor matur și care se aflau în apropiere și în perioada din an a evenimentului de prădare includ rechinul alb (Carcharodon carcharias) și rechinul mako cu înotătoare scurte (Isurus oxyrinchus)”, au scris autorii.

Rechinii mako cu înotătoare scurte sunt cunoscuți pentru că se hrănesc cu cefalopode, pești osoși, rechini mici, marsuini, țestoase de mare și păsări marine, în timp ce rechinii albi se hrănesc și cu balene, delfini, foci și pisici de mare. Dintre cei doi candidați, rechinul alb era mai probabil să fie vinovatul, deoarece mako de obicei face scufundări rapide și oscilante între suprafața mării și adâncimi mai mari în timpul zilei, un comportament care nu a fost înregistrat de PSAT.

„Prădarea uneia dintre femelele noastre însărcinate a fost o descoperire neașteptată. De multe ori ne gândim la rechinii mari ca fiind prădători de vârf. Dar cu avansurile tehnologice, am început să descoperim că interacțiunile dintre prădătorii mari ar putea fi mult mai complexe decât s-a crezut anterior”, a spus Anderson.

„Trebuie să continuăm să studiem interacțiunile dintre prădători, pentru a estima cât de des se vânează rechinii mari unii pe alții. Acest lucru ne va ajuta să descoperim ce impacturi în cascadă ar putea avea aceste interacțiuni asupra ecosistemului”, a încheiat ea.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Care insectă poate trăi 30 de ani?

Primele dovezi care arată că fluturii pot zbura peste 4.000 de kilometri

Rechinii din Golful Mexic au învățat „să fure” din plasele de pescuit

Cea mai mare migrație de mamifere terestre din lume a fost confirmată