Prima pagină Stiinta

Războiul pentru apă

Nicu Pârlog 03.01.2013 | ● Vizualizări: 1577
Războiul pentru apă     no tags + zoom
Galerie foto (6)

Se pare că omenirea se îndreptă vertiginos spre o iminentă criză a apei, criză care poate angrena o criză a alimentelor, migraţii dezlănţuite, acutizarea conflictelor existente şi apariţia unora noi. În aceste condiţii, se impune un scurt istoric al conflictelor legate de rezervele de apă dulce de pe întreaga planetă, precum şi o informare legată de situaţia actuală şi tendinţele de viitor. Problema există, iar numărul oamenilor afectaţi de ea creşte îngrijorător de la o zi la alta.

Miză pentru conflicte

"Apa este petrolul viitorului", spunea cândva un renumit politolog şi strateg de talie internaţională. Recent, acelaşi personaj a revenit asupra expresiei care devenise celebră între timp, cu o serie de clarificări necesare. Aceasta deoarece banala apă a avut, are şi va avea o importanţă mult mai mare pentru omenire decât a avut vreodată petrolul.

Calitatea şi cantitatea rezervelor de apă dulce de pe mapamond afectează şi va continua să afecteze stabilitatea tuturor comunităţilor umane. Apa a fost deseori un factor strategic şi un subiect de dispute din zorii istoriei până în prezent.

Apa dulce, vitală pentru agricultură şi supravieţuirea oricărei fiinţe vii, a fost o miză pentru conflicte pe bază economică, etnică şi religioasă, dar conflictele au vizat şi apele marine, în contextul stabilirii apelor teritoriale deţinute de statele cu ieşire la mări şi oceane.

Cu toate acestea, cele mai acute confruntări vizează resursele de apă dulce. Pur şi simplu, apele râurilor, izvoarelor, lacurilor, precum şi apele subterane sunt  vitale şi necesare existenţei tuturor creaturilor, de la bacterie la elefant. Evident, la fel funcţionează ecuaţia apei şi în cazul civilizaţiei umane. Conform hotărârilor Conferinţei Internaţionale asupra Apei şi Mediului Ambiant, desfăşurată în anul 1992, apa este un element vital pentru viaţa umană şi activităţile aferente.

Din nefericire, nu este o resursă mereu la îndemâna noastră, mai ales sub presiunea încălzirii globale şi a creşterii galopante a populaţiei. Mai mult decât atât, unii experţi prestigioşi în domeniu, precum dr. Allen Hammond din cadrul World Resource Institute, merg până într-acolo încât prognozează că războaiele viitorului vor avea drept cauză rezervele de apă dulce, iar aceste războaie vor izbucni mai ales în Orientul Mijlociu.

Astăzi, criza apei dulci afectează în proporţii diferite aproape jumătate din numărul oamenilor de pe Terra, precum şi multe ecosisteme ale planetei. Situaţia duce la şubrezirea stabilitatii comunităţilor umane, precum şi la dispute militare.
Pe baza unor studii date publicităţii de forumul United Nations - Global Annual Assesments of Sanitation and Drinking Water, circa 900 milioane oameni nu au acces la surse de apă potabilă, iar peste 2,6 miliarde oameni nu au acces la nicio sursă curentă de apă.

Cifrele sunt încă mai triste dacă urmărim mortalitatea produsă de lipsa apei şi de efectele apei improprii pentru băut şi gătit.
Dr. Maria Neria din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a dat recent publicităţii un raport oficial conform căruia circa 2,2 milioane copii sub vârsta de 5 ani mor anual datorită lipsei apei potabile, un număr de victime mai mare decât cel provocat în acelaşi interval de timp de către maladii precum S.I.D.A, malaria şi tuberculoza.


Din istoricul luptei cu şi pentru apă

Apa a fost miză de conflicte încă din cele mai vechi timpuri. Lipsa ei dintr-o anumită regiune putea duce uşor la escaladarea tensiunilor inter-tribale sau etnice. Privind puţin în trecut, reiese că privarea armatelor inamice de apă a fost deseori o tactică strălucită care a înclinat balanţa multor bătălii şi a modelat astfel cursul istoriei.

Prima confruntare în care apa a jucat un rol decisiv s-a petrecut cândva între anii 2450-2400 î.e.n., în anticul Sumer, când cursul unor ape de suprafaţă a fost mutat de regele Urlama din Lagash pentru a-i priva de apă pe vecinii săi din regatul Umma şi oraşul-cetate Girsu. Regiunea unde aceste conflicte s-au derulat pe parcursul a sute de ani se numeste Gu'edena (Marginea Paradisului) şi este situată în sudul Irakului de astăzi.

Multe episoade asemănatoare apar în scrierile Vechiului Testament, în istoricul luptei dintre cavalerii cruciaţi şi musulmani, în conflictele dintre gali şi romani şi nu numai. Conflictele armate şi invaziile din perioada Antichităţii şi a Evului Mediu abundă în exemple în care fântânile sau alte surse de apă erau otrăvite sau infestate deliberat, în scopul producerii unor pagube cât mai mari trupelor inamice. Istoria militară a poporului nostru menţionează, de asemenea, multe situaţii similare în care voievozii români au reuşit astfel să provoace mari pagube armatelor invadatoare.

Sabotarea resurselor de apă dulce a continuat timp de milenii în istoria conflictelor armate, cu unele episoade importante chiar în perioada celui de al doilea Război Mondial.
Atunci, avioanele din cadrul British Royal Airforce au bombardat în zilele de 16 şi 17 martie 1943 barajele de pe râurile Eder, Mohne şi Sorpe.

Astfel de inundaţii voite, create de om, au fost folosite deseori de părţile combatante cu scopul de a opri înaintarea trupelor inamice. În timpul celui de al doilea Război Chino-Japonez, liderii Chen Guofu şi Ciang Kai-shek au distrus digurile de pe Fluviul Galben, inundând astfel mii de hectare şi oprind pe moment înaintarea trupelor Armatei Imperiale Japoneze. La fel, olandezii au inundat deliberat Valea Gelderese în anul 1940, pentru a încetini invazia maşinii de război germane în Olanda. Germanii s-au folosit la rândul lor de inundaţii voite, pentru a stopa înaintarea trupelor aliate.

Resursele de apă dulce au fost un motiv suficient de puternic pentru numeroase confruntări de ordin etnic sau religios. Chiar şi zvonuri eronate despre otrăvirea unor fântâni au declanşat atacuri şi crime în masă, fiind precursoarele conflictelor pentru apă din prezent. În momentul în care epidemiile de ciumă au dus în secolul al XIV-lea la moartea a circa o jumătate din populaţia Europei, au apărut imediat voci care au acuzat mincinos comunităţile evreieşti de otrăvirea fântânilor cu ciumă... (fapt absurd din toate punctele de vedere, deoarece Yersinia pestis, bacteria patogenă responsabilă de epidemiile de ciumă, adusă din Asia în Europa de către şobolanii sosiţi pe corăbiile negustorilor, nu se transmite prin apă; este transmisă de la şobolan la om prin înţepăturile puricilor, iar apoi de la un om la altul prin contact direct sau pe cale respiratorie.) Sute de comunităţi ebraice au fost astfel distruse cu violenţă, în special în regatele spaniol şi portughez, Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Provence.

Mai aproape de zilele noastre toate, părţile implicate în conflictele care au răvăşit fosta Iugoslavie în anii '90 s-au acuzat reciproc fie de otrăvirea surselor de apă potabilă, fie de lupte pentru ocuparea zonelor cu râuri, lacuri şi izvoare.

În timpul revoltelor post-electorale din Nigeria anului 2010, peste 150 de cadavre de cetăţeni musulmani au fost aruncate în lacuri şi fântâni cu scopul de a infesta serios apa acestora. În anul 2002, Festus Mogale, preşedinte al Botswanei, a fost acuzat de observatori internaţionali că a ordonat forţelor armate ale ţării să se deplaseze în Deşertul Kalahari pentru a distruge puţurile şi fântânile deţinute de etnicii boşimani. Preşedintele Mogale vroia ca în urma acestor măsuri violente boşimanii să-şi părăsească pământurile, pentru ca acestea să fie ocupate de companii multinaţionale care vroiau să sape după minereuri în zonă.


Ce se va întâmpla ?

În ultimele decenii, disputele legate de apă nu au produs războaie pe scală globală, dar multe conflicte regionale şi războaie locale au avut apa drept miză sau parte din stratagemele proprii. În Sudan, în decursul unui sângeros şi îndelungat război civil, au fost bombardate sau contaminate sursele de apă din Tina şi Khasan Basao, situate în regiunea Darfur.

Pe de altă parte, resursele de apă dulce nu au fost doar ţinta conflictelor, ci şi cauza acestora, în condiţiile actuale în care factori precum poluarea, schimbările climatice şi agricultura intensivă au dus la dispariţia sau micşorarea acestor resurse.

În aceste condiţii, luptele sunt aproape inevitabile. Spre exemplu, pe data de 4 noiembrie 2005, un număr de 4 persoane au fost ucise, iar 30 rănite în districtul Sriganganagar de lângă graniţa indo-pakistaneză, cu ocazia unor proteste violente care vizau deversări controlate de apă din canalul Indira Gandhi.

Seceta cumplită din perioada 2004-2006, soldată cu moartea a peste 11 milioane oameni în Africa de Est, a dus la apariţia unor stări de războaie civile în Kenya şi Etiopia. Autorităţile celor două state au fost nevoite să trimită armata în teritoriu pentru a interveni între luptele care se desfăşurau în jurul puţurilor şi lacurilor care mai aveau vreo urmă de apă.

În alte situaţii, râurile şi fluviile pot servi drept puternice instrumente politice sau chiar deţin valenţele unor factori de ameninţare şi şantaj. În multe regiuni ale lumii, unde aceste cursuri de ape separă naţiuni, absenţa unor tratate transfrontaliere poate duce la diverse tensiuni.

În anul 2009, regimul nord-coreean a decis deschiderea barajului Hwanggdam situat la circa 40 kilometri nord de graniţa cu Coreea de Sud. Inundaţiile create au dus la mari pagube materiale, decesul a 5 persoane şi escaladarea tensiunilor dintre cele două state. Incidentul a suscitat interesul a numeroşi analişti politici şi militari în privinţa folosirii apei drept instrument de şantaj sau chiar atac.

Situaţia rămâne una delicată în multe zone ale globului. Fluviile Tigru şi Eufrat care alimentează cu apă Irakul izvorăsc pe teritoriile Turciei şi Siriei, iar controlul debitului şi volumului acestor fluvii se face prin barajele din amonte între care se remarcă barajul Atatürk, cel mai mare din salba de 22 baraje construite în Turcia pe aceste fluvii.
O zonă de conflicte potenţiale rămâne sud-estul Asiei, în mod particular pe graniţele dintre India, Pakistan şi China. Se înregistrează tensiuni între India şi Pakistan, legate de fluxul râurilor din provinciile Jammu şi Kashmir. La fel, fluviul Brahmaputra care izvorăşte din China (Tibet) şi intră direct în provincia indiană Arunachal Pradesh, a rămas sursa unor conflicte diplomatice serioase.

Totuşi, fenomenul de încălzire globală pare a fi cel mai mare pericol la adresa rezervelor de apă dulce. Modelele climatice anticipate de specialişti prevăd intensificarea perioadelor de secetă în unele părţi ale lumii, odată cu creşterea frecvenţei inundaţiilor în alte regiuni. În plus, aceste estimări se suprapun cu schimbarea distribuţiei precipitaţiilor pe întregul glob.

Topirea calotelor glaciare, care constituie o mare rezervă de apă dulce, va duce la schimbări majore ale temperaturii Oceanului Planetar, cu atât mai mult cu cât salinitatea acestuia şi circulaţia curenţilor marini au fost citate ca factori decisivi în frecvenţa şi intensitatea secetelor regionale.

Valoarea resurselor de apă dulce privite din punct de vedere ceconomic este inestimabilă. Excluzând faptul că viaţa noastră depinde direct de ele, resursele naturale de apă dulce influenţează hotărâtor unele activităţi importante precum agricultura, pescuitul, transporturile şi turismul.

După cum aminteam, apa este mai necesară decât petrolul, ţinând cont că este nevoie de ea în fiecare ramură a industriei, şi asta în fiecare zi. Apa va fi în acelaşi timp miză şi câmp pe luptă pentru politicile şi economia viitorului. În toată lumea, apa va deveni criteriul numărul unu pentru securitatea alimentară şi un factor esenţial pentru supravieţuirea oamenilor în viitor.

În aceste condiţii, comunităţile umane şi chiar naţiunile vor atinge limitele rezervelor de apă înainte ca civilizaţia actuală să-şi atingă limitele dezvoltării economice. Între sute de scenarii ipotetice studiate de futurologi şi oameni de ştiinţă din diverse domenii, se întrevede spectrul unui viitor în care apa este Graal-ul întregii omeniri

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI