Prima pagină Stiinta

În umbra dinozaurilor: animalele care au împărţit cu ei Pământul

Redactia Descopera.ro | 08.22.2013 | ● Vizualizări: 12031
Era mezozoică: altprui de dinozauri, fauna de vertebrate cuprindea multe alte specii de reptile - zburătoare, acvatice -, precum şi peşti, păsări şi mamifere.      (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (10)

Toţi ştim despre dinozauri - unii mai multe, alţii mai puţine lucruri - şi mulţi avem faţă de ei o fascinaţie care ne pune ochelari de cal: ne îngustează orizontul, făcându-ne să-i vedem exclusiv pe ei, ca şi cum doar ei ar fi existat pe Pământ în timpul celor vreo 85 de milioane de ani cât a durat Era Mezozoică. Uităm adesea că Terra acelor vremuri avea deja ecosisteme extrem de complexe, că viaţa animală era în plină efervescenţă, că printre dinozauri, pe lângă ei, pe deasupra lor mişuna o faună bogată şi diversificată, un belşug de forme de viaţă la fel de fascinante ca şi dinozaurii înşişi. Aceste „alte forme de viaţă” sunt, astfel, mereu puse în umbră de dinozauri - vedetele viziunii noastre despre acele timpuri. Cine erau aceşti „vecini” ai dinozaurilor, colocatarii lor pe planeta Terra?

Era Mezozoică este numită adesea de paleontologi „Era Reptilelor”,un termen  introdus de Gideon Mantell, un paleontolog din secolul al XIX-lea, care, fascinat de fosilele descoperite în vremea sa şi care evocau existenţa în trecut a numeroase reptile de mari dimensiuni, vedea Mezozoicul ca pe o perioadă în care Pământul a fost dominat de reptile uriaşe.

Însă imaginea „dinozaurului” s-a schimbat considerabil în ultima jumătate de veac. Azi, ştim că nu toţi dinozaurii erau acele uriaşe şopârle solzoase care bântuiau închipuirea paleontologilor din sec. al XIX-lea; extraordinarele descoperiri legate de dinozaurii cu pene au arătat că mulţi dintre dinozauri semănau la înfăţişare mai curând cu păsările decât cu reptilele. Apoi, mai ştim că dinozaurii tereştri, aşa mari cum erau unii dintre ei, reprezentau doar o frântură din biodiversitatea acelor vremuri. Apele, văzduhul, chiar şi mediul subteran erau populate de animale care puteau să înoate, să zboare, să sape, să se caţere în copaci - o multitudine de forme de viaţă, multe dintre ele fără asemănare în lumea de azi şi care sunt la fel de fascinante ca şi dinozaurii.

Era Mezozoică a fost un timp al schimbărilor profunde, o perioadă de intense prefaceri tectonice, geologice, evolutive. În cursul acestei perioade, supercontinentul Pangaea - masa unică de pământ ce cuprindea pe atunci tot uscatul Terrei - a început să se fragmenteze, iar bucăţile desprinse s-au deplasat, dând naştere, în cele din urmă, configuraţiei actuale a continentelor.

Mezozoicul este subîmpărţit în 3 perioade:

  • Triasic (în urmă cu 252-201milioane de ani)
  • Jurasic (în urmă cu 201 - 145 de milioane de ani)
  • Cretacic (în urmă cu 145 - 66 de milioane de ani)

Fiecare dintre perioade a avut grupurile şi speciile sale dominante, schimbările fiind alimentate de transformările care aveau loc în mediu şi care obligau speciile să se adapteze, să evolueze. Clima mezozoică a fost foarte variată, perioadele de încălzire alternând cu cele de răcire, dar, în ansamblu, climatul a fost mai cald decât este astăzi. Timp de aproximativ 185 de milioane de ani, biosfera a avut parte de o evoluţie intensă şi spectaculoasă, la sfârşitul căreia lucrurile stăteau cu totul altfel decât la început  - raporturile de forţe se schimbaseră, noi jucători îşi făcuseră apariţia în arenă.

Era Mezozoică este cuprinsă între două evenimente catastrofale pentru biosferă - două extincţii în masă.



Înaintea Mezozoicului se desfăşurase Era Permiană, care încheiase cu o enormă extincţie - extincţia permian-triasică, poreclită de paleontologi Moartea cea Mare, în care au pierit peste 95% dintre animalele marine şi 70% dintre vertebratele terestre.  Acest fenomen, care a marcat sfârşitul unui epoci, a reprezentat, totodată, un nou început. A lăsat libere numeroase nişe ecologice, ceea ce a stimulat, în perioada care a urmat (în Mezozoic) apariţia şi diversificarea rapidă a unor noi forme de viaţă (radiaţie adaptivă). Un mare număr de vertebrate noi au apărut astfel şi au prosperat în Mezozoic (variaţiile climei stimulând şi mai mult radiaţia adaptivă), pentru a dispărea apoi în masă, în calamitatea cu care s-a încheiat această eră - extincţia cretacic-paleogenă, cea în care au pierit dinozaurii, precum şi mare parte din celelalte specii de vertebrate.

  • Dinozaurii au apărut pe scena evoluţiei la sfârşitul Triasicului, în urmă cu aproximativ 200 de milioane de ani, şi au evoluat rapid, devenind în Jurasic (acum 201-145 milioane de ani) vertebratele terestre dominante. Apoi, la sfârşitul Cretacicului, acum 65 de milioane de ani, o extincţie produsă de un eveniment cataclismic (sau poate o serie de evenimente) a şters de pe faţa Pământului aceste creaturi, din care nu au mai rămas decât vestigiile fosilizate, pe baza cărora paleontologii reconstituie azi povestea lor. (Trebuie spus, totuşi, că există şi voci care susţin că dinozaurii n-au dispărut, de fapt, pentru că păsările sunt aşa de asemănătoare cu dinozaurii încât sunt, practic, dinozauri! Deci, dinozaurii ar exista în continuare printre noi, făcând parte din viaţa noastră de zi cu zi, ceea ce, să recunoaştem, e o teorie care dă de gândit şi ne face să vedem experienţa de a mânca o şaorma de pui în cu totul altă lumină.)

Dar, captivi în această viziune a unei Ere Mezozoice dominate de dinozauri, pierdem din vedere prea adesea că reptilele din acea vreme nu erau reprezentate numai de dinozauri, ci şi de multe alte forme de viaţă reptiliene; că mai existau şi multe alte vertebrate în afară de reptile (ca să nu mai vorbim de marele număr de nevertebrate care populau Pământul) şi că, în general, erau mult mai multe feluri de creaturi în apă, în cer şi pe Pământ decât credem noi.

Cine mai trăia deci alături de dinozauri, în ape, în copaci şi în văzduh, pe pământ şi sub pământ, împărţind cu dinozaurii marea scenă a vieţii mezozoice?

 

Pterosaurii

Unii îi numesc, în mod greşit, dinozauri zburători; nu erau dinozauri, căci aveau o anatomie diferită de a acestora, ci reptile zburătoare - pur şi simplu, un alt grup de reptile mezozoice, adaptate la zbor. Unele forme erau de mărimi colosale, monştri zburători care, cu aripile lor enorme, pluteau deasupra câmpiilor şi dealurilor populate de paşnici dinozauri erbivori sau feroce dinozauri carnivori.

Unul dintre cei mai mari pterosauri (sau pterozauri) cunoscuţi până în prezent a trăit pe actualul teritoriu al României; descris în anul 2002, Hatzegopteryx thambema, cum a fost denumit de paleontologi, avea o anvergură (deschidere a aripilor) de 10-12 metri şi un craniu cu lungimea de peste 2 metri.


Reptile acvatice

Nici acestea nu erau dinozauri acvatici, cum greşit li se spune uneori, ci grupuri diferite de reptile mezozoice, adaptate mediului acvatic, lucru care se reflectă în alcătuirea corpului lor.

Ihtiozaurii au apărut, probabil, acum 245 de milioane de ani, supravieţuind până în urmă cu 90 de milioane de ani. Au evoluat dintr-un grup de reptile terestre care s-au adaptat mediului avatic, aşa cum delfinii de azi provin din mamifere terestre, adaptate secundar la viaţa în apă.

Ihtiozaur    (Foto: Shutterstock.com)

Ca şi delfinii, aminteau, prin forma corpului, de peşti, un rezultat al fenomenului numit evoluţie convergentă - fenomenul prin care grupuri de animale care nu sunt înrudite îndeaproape capătă caracteristici asemănătoare, datorită adaptării la acelaşi mediu de viaţă. Forma hidrodinamică corpului şi transformarea membrelor în înotătoare sunt adaptări explicabile pentru orice creatură cu patru membre care trece de la viaţa terestră la cea acvatică, întrucât o ajută să se deplaseze mai rapid şi mai eficient prin apă. Ihtiozaurii erau prădători şi au constituit grupul de reptile acvatice dominant în Jurasic, apoi au intrat în declin, fiind surclasaţi în Cretacic de un alt grup de reptile acvatice carnivore - plesiosaurii.

Plesiosaur    (Foto: Shutterstock.com)

Aceştia au apărut în Jurasic şi au prosperat în asemenea măsură încât au înlocuit  treptat ihtiozaurii, ca reptile prădătoare de mari dimensiuni, în ecosistemele acvatice în care trăiau; au supravieţuit, răspândiţi pe tot globul, până la sfârşitul Cretacicului, când au pierit, ca şi dinozaurii, în marea extincţie cretacic-paleogenă.

Mosasaurii (mozazaurii) au evoluat probabil din reptile semiacvatice, cu o înfăţişare asemănătoare varanilor de azi, la începutul Cretacicului; în ultimii 20 de milioane de ani ai acestei perioade, au devenit grupul dominant de prădători acvatici , ca urmare a dispariţiei ihtiozaurilor şi declinului plesiosaurilor. Trăiau în apele puţin adânci din prejma coastelor, hrănindu-se cu moluşte, păsări, peşti, iar mosasaurii mari mâncând chiar mosasauri mai mici. Cea mai mare specie cunoscută, Hainoisaurus bernardi, avea, după estimări, peste 17 metri lungime.  În evenimentul catastrofal care a dus la pieirea dinozaurilor, şi-au găsit sfârşitul şi aceşti feroce prădători marini.

Mosasaur    (Foto: Shutterstock.com)

Marile reptile carnivore marine se hrăneau cu tot felul de vietăţi acvatice, nevertebrate şi vertebrate, între care mulţi peşti osoşi, un grup care, apărut în Sillurian, acum peste 400 de milioane de ani, era deja puternic dezvoltat şi diversificat în Mezozoic. Unii dintre aceşti peşti aveau dimensiuni considerabile - specia jurasică Leedsichthys problematicus atingea, după estimările specialiştilor, peste 10 metri în lungime-, putând astfel sătura enormii prădători cărora le serveau drept hrană.

Leedsichthys problematicus    


Păsările

Azi aproape toată comunitatea ştiinţifică din domeniu este de acord că păsările sunt urmaşii dinozaurilor, descinzând dintr-un grup de dinozauri carnivori numiţi teropode. Unii specialişti afirmă chiar că păsările sunt singurii dinozauri care au supravieţuit extincţiei cretacic-paleogene şi vorbesc, astfel, despre dinozauri non-avieni (sau non-avialieni) pentru a denumi dinozaurii-dinozauri (ceea ce înţelege publicul larg prin dinozauri, şi care au dispărut cu toţii) şi avieni (avialieni) - păsările, adică. Dacă păsările sunt dinozauri este un subiect dezbătut aprins de paleontologi, cu argumente pro şi contra; ceea ce pare fie aproape unanim acceptat este că păsările descind din teropode, cu care împart peste 100 de caracteristici anatomice distincte.

Primele păsări erau nezburătoare, după care au dobândit, printr-un spectaculos salt evolutiv, această uimitoare capacitate de a zbura, devenită azi caracteristica lor definitorie. (Doar puţine dintre cele cca. 10.000 de specii de păsări care trăiesc azi sunt nezburătoare, majoritatea fiind capabile să se ridice şi se deplaseze în aer, unele fiind capabile de performanţe excepţionale.) Cum au dobândit această capacitate este, iarăşi, un subiect disputat, existând mai multe scenarii, fiecare cu apărătorii săi.

Oricum ar fi, păsările au apărut în Jurasic şi au evoluat apoi în numeroase forme în cursul Cretacicului; cumva, au supravieţuit extincţiei cretacic-paleogene, iar de atunci şi până azi, au făcut o carieră evolutivă remarcabilă, diversificându-se şi răspândindu-se pe toate continentele, în toate climatele, dovedindu-şi astfel excepţionala putere de adaptare.

Mamiferele

Şi ele şi-au făcut apariţia în Mezozoic, oarecum tot în umbra dinozaurilor, sub forma unor creaturi de dimensiuni mai curând mici, descendente ale unui grup de reptile numite sinapside. În Jurasic, linia reptiliană sinapsidă s-a împărţit în două ramuri - unul dintre ele mai apropiat de marsupialele şi mamiferele placentare de azi (linia metatheriană-eutheriană), alta mai apropiată de monotreme (mamifere cu trăsături primitive, reptiliene, din care există şi azi câteva specii - ornitorincul şi echidnele, - care depun ouă şi au şi alte caracteristici străvechi ce amintesc de strămoşii reptilieni.) Ulterior, linia metatheriană-eutheriană s-a despicat şi ea în două, una dintre ramuri dând naştere mamiferelor marsupiale de azi (metatheriene), cealaltă - mamiferelor placentare (eutheriene).

Cel mai vechi mamifer eutherian cunoscut, Juramaia, a trăt în urmă cu 160 de milioane de ani.

Deşi multă vreme s-a considerat că strămoşii mamiferelor erau nişte creaturi mărunţele, nocturne, cu alimentaţie insectivoră (consumau, adică, insecte şi alte nevertebrate mici), asemănătoare cu chiţcanii de azi, descoperirile  mai recente arată că această imagine nu este întrutotul corectă, deoarece mamiferele numără printre strămoşii lor şi forme de tranziţie cu dimensiuni mai măricele - ceea ce s-ar numi azi un animal de talie mijlocie, cam cât o vulpe sau un castor, să zicem - şi nu se hrăneau doar cu mici nevertebrate, în felul insectivorelor, ci puteau fi carnivore în toată regula. Un mamifer primitiv, numit Repenomamus robustus, care a trăit acum 125 de milioane de ani, se hrănea chiar cu dinozauri: în stomacul unui exemplar fosilizat au fost găsite resturile unui pui de psitacozaur, un dinozaur care atingea, la maturitate, cca. 2 m în lungime.

Repenomamus robustus    

Iată, deci, o nouă imagine a lumii dinozaurilor: aceştia împărţeau planeta cu mari reptile acvatice - ihtiosauri, plesiosauri, mosasauri -, cu reptile zburătoare (pterosauri), cu peşti şi amfibieni, cu şerpi, şopârle şi ţestoase, cu păsări şi mamifere şi cu o mulţime de nevertebrate, iar între toate aceste specii existau legături subtile şi complexe, o ţesătură de interacţiuni densă şi complicată, ce dădea stabilitate şi echilibru ecosistemelor.

Când, acum cca. 66 de milioane de ani, un eveniment catastrofal - un asteroid, sau doi asteroizi, sau o combinaţie de vulcanism dezlănţuit şi impact cu un asteroid - a produs extincţia cretacic-paleogenă, evenimentul a afectat întreaga planetă. Dar asta nu înseamnă că întreaga lume vie  şi-a găsit sfârşitul. Soarta nu i-a lovit pe toţi la fel. Nimeni nu ştie cu precizie de unele grupuri de vieţuitoare au pierit,  iar altele au supravieţuit, dar aşa s-a întâmplat. Dinozaurii, plesiosaurii şi mosasaurii, ca şi pterosaurii, au dispărut.  În schimb, alte reptile, precum şerpii, şopârlele, ţestoasele, au dus-o bine în continuare. La fel, păsările şi mamiferele au rezistat, iar după dispariţia dinozaurilor şi a marilor reptile zburătoare şi înotătoare, care a lăsat goale o mulţime de nişe ecologice, chiar au prosperat fantastic şi au colonizat întreg pământul, preluând în ecosisteme rolurile pe care le îndepliniseră multă vreme uriaşii lor „colegi” reptilieni.

Iar azi, dinozaurii sunt doar o amintire, obiect de studiu pentru cei care cercetează fosilele animalelor dispărute, iar păsările şi mamiferele, deşi ameninţate, în diferite grade, de efectele civilizaţiei umane, continuă să existe. Unele grupuri - rozătoarele, de pildă - chiar se bucură de un succes evolutiv remarcabil, la fel de mare ca şi cel al dinozaurilor la vremea lor, dovadă că totul trece şi totul se întâmplă din nou, doar că se întâmplă altora - aceeaşi piesă, dar cu alţi actori. Este, poate, una dintre caracteristicile cele mai tulburătoare şi fascinante ale evoluţiei vieţii.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI