Activităţile sportive sunt importante la orice vârstă. Cum influenţează acestea structura creierului persoanelor adulte

06 03. 2016, 15:00
Oamenii care nu au fost activi la vârsta mijlocie au creierul mai mic decât cei care s-au mişcat la acea vreme, arată un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Neurology, citat de Time.com. Analiza a fost făcută pe 1.583 de bărbaţi şi femei care nu sufereau de demenţă sau afecţiuni cardiace şi cărora li s-au evaluat abilităţile fizice, fiind puşi să alerge pe bandă. După 20 de ani de la selecţie, aceiaşi participanţi au fost supuşi unui nou test de fitness, fiind puşi să alerge pe bandă. După aceea, cercetătorii le-au analizat structura creierului.
 
Rezultatele testelor au arătat că oamenii care nu aveau o capacitate de mişcare bună în jurul vârstei de 40 de ani, calculată prin timpul petrecut pe bandă până când ritmul cardiac se ridica la un anumit nivel, prezentau tendinţa de a avea un creier mai mic decât cei care făcuseră mişcare la vârsta mijlocie. 
 
Acelaşi rezultat a fost semnalat şi în cazul oamenilor cărora le-a crescut mai mult tensiunea arterială şi ritmul cardiac în timpul activităţilor fizice. Creşterea acestor indicatori pot fi cauzate de lipsa de mişcare susţinută. 
 
Creierul participanţilor a fost analizat doar la finalul experimentului, astfel că cercetătorii nu pot spune cu siguranţă dacă acesta s-a redus. Studiile anterioare arată, însă, că activitatea fizică ajută creierul să lupte împotriva declinului cognitiv, care apare odată cu vârsta. 
 
Cercetătorii nu au identificat şi momentul vieţii în care activitatea fizică influenţează cel mai mult volumul creierului. Un studiu din 2012 arata că activitatea fizică regulată la vârsta a treia protejează împotriva micşorării creierului, mai mult decât o fac implicarea în activităţile sociale sau mentale.
 
Citeşte continuarea pe gandul.info
 
Vă mai recomandăm şi: Cum reduci riscul unui accident vascular cerebral. ”Rolul unui somn sănătos este crucial”
 
                                Un cunoscut regizor american se va deplasa în spaţiul cosmic pentru a realiza un documentar despre cursa lansării unui robot pe lună
         
                               Primul model de telefon acuzat de SEXISM. A fost conceput un telefon pentru FEMEI – FOTO