Home » Știință » 5 dintre cele mai ”practice” studii despre sex realizate vreodată

5 dintre cele mai ”practice” studii despre sex realizate vreodată

Publicat: 15.05.2016
Toate cercetările prezentate au inclus numai femei.
Într-un studiu publicat recent se afirmă faptul că sexul fără prezervativ ajută la îmbunătăţirea stării mentale şi fizice a femeilor. Cercetătorii au chestionat 293 de femei, în cadrul a două experimente. Iniţial, femeilor le-au fost puse întrebări în legătură cu viaţa lor sexuală, iar după aceea au fost supuse unor investigaţii psihologice. Ulterior, specialiştii au măsurat nivelul de plasmă seminală din organismul femeilor şi l-au comparat cu datele de care dispuneau la acel moment. Rezultatul: femeile care refuzaseră în mod frecvent să facă sex cu prezervativ prezentau mai puţine simptome de depresie, în comparaţie cu cele pentru care acest lucru devenise un obicei. Oamenii de ştiinţă susţin că unii hormoni care se găsesc în spermă (cortizolul, oxitocina, serotonina) sunt responsabili pentru producerea acestui efect. 
 
Dacă acest studiu nu vi s-a părut destul de nebunesc, există şi alte cercetări realizate în acelaşi domeniu, care vă pot stârni curiozitatea. Iată câteva dintre acestea: 
 
Nivelul de testosteron din organism poate creşte cu ajutorul masturbării
 
Este concluzia la care au ajuns cercetătorii din cadrul Universităţii din Michigan, după ce au chestionat 196 de femei în legătură cu frecvenţa cu care se masturbează, fac sex sau se gândesc să le facă pe amândouă. După ce au prelevat probe de salivă de la subiecţi şi le-au analizat, cercetătorii au descoperit că femeile care aveau cele mai ridicat nivel de testosteron aveau, de asemenea, cea mai mare dorinţă de a se masturba. Pe de altă parte, aceleaşi femei manifestau o dorinţă mai scăzută de a face sex. Specialiştii susţin că acest comportament s-ar putea datora stresului, care le face femei să aleagă autosatisfacţia, în detrimentul unui partener obişnuit. 
 
Buzele femeilor indică probabilitatea ca acestea să aibă orgasm 
 
Într-un studiu publicat în anul 2011, în revista Journal of Sexual Medicine, un student din Scoţia prezenta rezultatul unui sondaj online, în care 258 de femei erau întrebate cu privire la forma buzelor lor, precum şi la capacitatea de a experimenta un orgasm vaginal. Rezultatele: femeile care au aveau zona centrală a buzei superioare mai dezvoltată puteau avea mai des orgasmul vaginal. Rui Miguel Costa, autorul cercetării, susţine că ceea ce dă formă buzelor fetuşilor ar putea afecta, de asemenea, nervii care provoacă orgasmul vaginal, însă, deocamdată, nu se cunoaşte care este această sursă. 
 
Orgasmul femeilor poate fi stimulat cu ajutorul…şoseteleor
 
Conform unui studiu realizat de cercetătorii danezi, temperatura din dormitor are un rol extrem de important în stimularea orgasmului la femei. ,,La începutul cercetării noastre, doar 50% dintre subiecţii de sex feminin au fost capabili sa ajungă la orgasm. Ne-am dat seama că celelalte femei nu puteau experimenta această senzaţie pentru că îşi simţeau picioarele reci, motiv pentru care le-am oferit şosete.  Ulterior, 80% dintre femei au reuşit să aibă orgasm. Cercetătorul Gert Holstege, autorul studiului, afirmă că pentru femei este esenţial ca în timpul sexului să li se asigure un mediu plăcut şi comfortabil, deoarece numai aşa poate redus nivelul de stres din zona amigdalei şi a cortexului prefrontal, asociate cu producerea orgasmului. 
 
Mersul femeii indică probabilitatea ca aceasta să poată avea orgasm
 
Femeile care au un mers energic pot experimenta mai des orgasme vaginale, este precizat într-un studiu publicat în revista Journal of Sexual Medicine. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au chestionat mai multe femei, în legătură cu viaţa lor sexuală. O parte dintre acestea susţineau că experimentaseră orgasme vaginale în mod regulat, iar celelalte spuneau că nu se bucură de această plăcere atât de des. Femeile din ambele grupuri au fost îndemnate să meargă pe jos 100 de metri, în timp ce se gândeau, iniţial, la lucruri plăcute, cum ar fi o plimbare pe plajă, şi, după aceea, să includă un bărbat în fantezia lor. Pe măsură ce mergeau, doi sexologi evaluau modul în care femeile păşeau şi au ajuns la concluzia că cele care experimentaseră în mod regulat orgasmul vaginal aveau muşchii pelvieni mult mai relaxaţi şi, prin urmare, mersul lor era unul mult mai energic. 
 
 
 
 
                                          Unde s-ar afla în realitate punctul G, ”responsabil” de o plăcere puternică

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră
Temperaturile cresc, dar ce se întâmplă cu umiditatea?
Temperaturile cresc, dar ce se întâmplă cu umiditatea?
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?
Chiar și 10 minute de exerciții fizice ar putea combate cancerul, relevă un studiu
Chiar și 10 minute de exerciții fizice ar putea combate cancerul, relevă un studiu
Cât costă și cum funcționează gadgetul pentru dependenții de rețele sociale?
Cât costă și cum funcționează gadgetul pentru dependenții de rețele sociale?
Peste 17,5 milioane de conturi de Instagram au fost compromise într-un atac masiv de hacking
Peste 17,5 milioane de conturi de Instagram au fost compromise într-un atac masiv de hacking
Explicații de la Guvern: de ce au crescut impozitele pe proprietate și mașini în 2026?
Explicații de la Guvern: de ce au crescut impozitele pe proprietate și mașini în 2026?
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?