Home » Știință » De ce atunci când ne visăm, imaginea corpului nostru se modifică

De ce atunci când ne visăm, imaginea corpului nostru se modifică

De ce atunci când ne visăm, imaginea corpului nostru se modifică
Publicat: 08.11.2016
Cercetătorii au descoperit că modul în care apărem în visele noastre este, de fapt, o reprezentare sub forma "mini-me", care nu se modifică în funcţie de ceea ce se întâmplă cu corpul nostru în viaţa reală.

Studiul ajută la explicarea modului în care oamenii care se nasc cu paralizie sau sunt surzi visează, deseori, că au un corp care nu este expus unor astfel de probleme. Însă, mai există şi alte situaţii, precum cele de a investiga de ce unii oameni visează că zboară sau că pot respira sub apă.

În ceea ce priveşte demararea studiului, cercetătorii încearcă să modifice visele participanţilor prin imprimarea unui punct roşu pe mâinile lor, pe care aceştia trebuie să îl privească înainte de a a adormi. Dacă visul unei persoane are strânsă legătură cu viaţa personală, se crede că persoanele care au privit acel punct vor avea vise ce includ prezenţa mâinilor imprimate cu acel punct. Dar, cu toate acestea, nu s-a întâmplat aşa: cei care au fost în această situaţie nu au avut vise diferite faţă de cei care nu au avut acel punct imprimat.

Corpul din vis

Acest studiu, iniţiat de către Koppehele-Gossel, alături de colegii săi, a avut la bază un experiment mai vechi, în cadrul căruia aceştia îi rugau pe participanţi să citească poveşti pe care alte persoane le-au scris cu privire la visele lor şi să încerce să îşi dea seama care dintre autori s-au născut cu dizabilităţi. Cititorii nu au putut să facă diferenţa. Acest rezultat relevă faptul că persoanele cu dizabilităţi, sau toţi cei care sunt surzi sau muţi visează la fel de mult ca ceilalţi, că pot vorbi sau pot auzi.

Însă, cea mai comună întrebare  a cercetătorilor este următoarea: „Viaţa noastră de zi cu zi influenţează în mod hotărâtor derularea viselor?” În cadrul acestui nou studiu, 10 persoane, dintre care 7 femei şi 3 bărbaţi, au ţinut evidenţa viselor lor timp de 3 zile. La început, au fost rugaţi doar să noteze ceea ce îşi aminteau, până când relatau 10 vise, ulterior, procedura schimbându-se radical: în fiecare seară trebuiau să îşi privească mâna dreaptă timp de 2 minute înainte de a adormi, apoi să noteze din nou, tot până când au adunat 10 asemenea notiţe. În a treia etapă a studiului, acestora li s-a aplicat un punct roşu pe mâna dreaptă, fiind rugaţi să îl privească în fiecare seară înainte de a adormi. Mai mult, în timpul acestora au fost rugaţi să relateze modul în care corpul lor apărea în vis.

Cercetătorii au folosit aceste metode pentru a concluziona dacă activităţile din timpul zilei au o influenţă decisivă asupra modului în care persoanele îşi visează corpul în timpul nopţii. Însă, concluzia finală a acestora a fost că aceste vise nu sunt atât de uşor influenţate de atenţia care i se acordă corpului, de către auto-sugestie sau de către alterarea experienţelor. Mai mult, imaginea corpului este limitată de anumite standarde care apar atunci când dormim şi acest lucru este posibil să fie întâlnit atât în cazul persoanelor fără dizabilităţi fizice, cât şi în cazul celor cu astfel de probleme.

Sursa: Live Science

Citeşte şi:

Visele pot detine cheia tuturor problemelor noastre zilnice

Cercetătorii au reuşit să inducă vise lucide unor persoane, prin stimulare electrică

Ce spun visele despre noi?

Visati! Astfel deveniti mai inteligenti si creativi

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți