Acum 50 de ani, omenirea credea că a descoperit ”omuleţii verzi”. A reprezentat totuşi o descoperire de excepţie care este fundamentală pentru înţelegerea Universului

În noiembrie 1967, Jocelyn Bell (acum Jocelyn Bell Burnell), pe atunci studentă la Cambridge, a descoperit pentru prima dată un pulsar – o minge extrem de densă de material formată atunci când o stea masivă rămâne fără combustibil şi se prăbuşeşte în sine, scrie Space.

În ultimii 50 de ani, pulsarii au furnizat extrem de multe indicii cu privire la ciclul vieţii stelelor, la stările extreme ale materiei şi au furnizat dovezi care susţin teoria gravitaţiei a lui Albert Einstein. În prezent, există eforturi de a folosi pulsarii pentru a detecta unde gravitaţionale.

• Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
• De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?

Pulsarii se rotesc cu o viteză foarte mare şi emit simultan impulsuri radio opuse. Bell Burnell studia obiecte folosind un telescop radio la a cărui construcţie a contribuit, la Mullard Radio Astronomy Observatory, sub supervizarea lui Antony Hewish, care a proiectat instrumentul. Instrumentul trebuia să ajute la studierea quasarilor, nucleii galactici activi care emit cantităţi mari de energie.

„Ne uitam în cosmos dincolo de ce se poate vedea cu ajutorul telescoapelor optice”, a precizat Hewish pentru BBC.

Bell Burnell analiza datele provenite din telescop, observând un obiect care avea o lumină intermitentă, iar tiparul s-a repetat timp de câteva zile. Obiectul nu se potrivea cu un quasar şi de fapt, cu nimic cunoscut până atunci. Mai mult decât atât, lumina avea unde radio specifice, care de asemenea nu se potriveau cu fenomenele cosmice cunoscute până atunci.

Din aceste motive, Bell Burnell, Hewish şi alţi membri ai departamentului de astronomie au fost nevoiţi să recunoască faptul că semnalele pot proveni de la o inteligenţă extraterestră.

„Trebuia să fie un nou tip de stea, nemaiîntâlnită până atunci”

Bell Burnell a relatat după o vreme de la întâmplări că Hewitt a ţinut o şedinţă fără ea, în care a discutat cu alţi membri ai departamentului cum ar trebui să abordeze această prezentarea rezultatelor publicului. O astfel de veste putea crea haos în rândul publicului, iar presa ar fi înflorit întâmplarea. Conform lui Hewitt, unul dintre membri a zis, mai în glumă mai în serios, ca ar trebui să ardă toate datele.

Ani mai târziu, Burnell a scris că a fost mai degrabă iritată de prezenţa semnalului. Ca student absolvent, încerca să-şi termine teza de doctorat înainte de a se termina finanţarea, dar pulsarul o îndepărta de scopul principal. „Încercam să fac un doctorat inventând o nouă tehnică, iar unii omuleţi verzi au ales zona şi frecvenţa mea pentru a comunica cu noi”, a scris aceasta într-un articol din Cosmic Search Magazine.

Atunci, Burnell a reuşit să rezolve problema, eliminând ipoteza „omuleţilor verzi”. A analizat un alt set de date dintr-o altă parte a galaxiei şi a descoperit că de fapt, este vorba de o familie de obiecte. „Pentru că este foarte improbabil ca două grupuri de omuleţi verzi, în părţi opuse ale universului să semnaleze aceleiaşi planete neglijabile, în acelaşi timp, folosind aceeaşi frecvenţă”, a relatat aceasta.

„Trebuia să fie un nou tip de stea, nemaiîntâlnită până atunci”, a adăugat cercetătoare.

În 1974, Premiul Nobel în Fizică i-a fost acordat lui Hewish şi lui Martin Ryle, pentru elaborarea tehnicii care a dus la descoperirea pulsarilor. Omisiunea lui Burnell a creat controverse, dar aceasta nu a contestat în mod public decizia comisiei de acordare a premiilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Primul pulsar pitic alb a fost descoperit în Univers după o jumătate de secol de cercetări

A fost descoperit pulsarul cu cea mai mică viteză de rotaţie de până acum. Ce ar putea determina comportamentul neobişnuit al obiectului cosmic

Descoperire extraordinară: un sistem stelar nemaivăzut ar putea contrazice în premieră capodopera lui Einstein (VIDEO)

Einstein a avut dreptate! Din nou!