Home » Știință » De ce suntem dreptaci sau stângaci

De ce suntem dreptaci sau stângaci

De ce suntem dreptaci sau stângaci
Publicat: 25.01.2018
Tendinţa de a mişca mai mult una dintre mâini apare încă din viaţa intrauterină, în jurul celei de-a opta săptămâni de sarcină, potrivit unor descoperiri recente făcute cu ajutorul ecografiilor.
Anterior, oamenii de ştiinţă considerau că între stângaci şi dreptaci exista o diferenţă în ceea ce priveşte activitatea genelor celor două emisfere ale creierului, informează Gândul
 
Recent însă, potrivit Indy 100, cercetătorii de la Ruhr-Universitat Bochum, care au analizat genele de la nivelul măduvei spinării în perioada dintre lunile a opta şi a douăsprezecea de sarcină, au ajuns la concluzia că originea folosirii uneia dintre mâini se află în măduva spinării. 
 
Mişcările braţului şi mâinii pornesc din cortexul motor din creier, care trimite semnale către măduva spinării. Această comandă se transformă în mişcare. Cortexul motor nu este conectat cu măduva spinării de la început, iar „alegerea” uneia dintre mâini apare înainte ca aceste conexiuni să se formeze. Acesta este motivul pentru care cercetătorii cred că folosirea mâinii drepte sau a celei stângi este decisă la nivelul coloanei vertebrale. 
 
Astfel, cercetătorii au descoperit diferenţe între segmentele stâng şi drept ale măduvei spinării fătului încă din a opta săptămână de viaţă intrauterină, iar aceste diferenţe controlează mişcările mâinilor şi picioarelor. 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei

Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august

Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”

Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei

De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei

Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze

Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro