Home » Știință » BepiColombo a fost lansată într-o călătorie de şapte ani către Mercur. Este a treia misiune de acest fel din istorie

BepiColombo a fost lansată într-o călătorie de şapte ani către Mercur. Este a treia misiune de acest fel din istorie

Publicat: 22.10.2018
Misiunea BepiColombo a fost lansată sâmbătă (20 octombrie) la bordul unei rachete Ariane 5, una dintre cele mai puternice tehnologii de acest tip construită de Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Misiunea are ca scop studierea planetei Mercur.

Prin intermediul unei colaborări între ESA şi Agenţia Spaţială Japoneză, Jaxa, a fost lansată misiunea ce va colecta informaţii despre cea mai puţin studiată planetă din Sistemul Solar. Conform Independent, pe parcursul traiectoriei sale, BepiColombo se va roti în jurul Pământului, înainte să se îndrepte către Venus. 

Specialiştii celor două agenţii spaţiale se aşteaptă ca în 2025 să poată amplasa două sonde, una japoneză şi una europeană pe orbita lui Mercur. „Lansarea lui BepiColombo reprezintă un succes pentru ESA şi Jaxa, ce va fi urmat de multe alte reuşite”, a declarat directorul general ESA, Jan Worner. 

„În afară de parcurgerea unei călătorii de durată, misiunea va colecta o serie importantă de informaţii ştiinţifice”, a adăugat el. Modulul de transfer ce transportă sondele a fost construit în Stevenage, de către compania Airbus. 

Cercetătorii speră ca misiunea să ofere răspunsuri la cele mai mari mistere ale planetei, precum dimensiunea mare a nucleului din fier sau posibilitatea existenţei apei. Informaţiile vor putea ajuta la realizarea unei descrieri mai amănunţite a modului în care a apărut şi a evoluat Sistemul Solar. 

Unul dintre aspectele importante ale lui BepiColombo este că reprezintă prima misiune interplanetară ce utilizează tehnologia de propulsie cu ioni electrici. Capacitatea nu va fi utilizată pentru propulsarea navei, ci pentru evitarea gravitaţiei puternice a Soarelui. 

Anterior, doar alte două nave au mai vizitat Mercur, Mariner 10 deţinută de NASA  (1974-1975), şi Messenger ce a orbitat planeta între 2011-2015. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real

Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană

Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?

O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit

Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”

Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?

Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?

O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia

Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?

Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal

Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?

Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință

Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent

Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!

Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”

Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?

O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?

Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate