Home » Știință » ”Camera tăcută” a Microsoft în care oamenii nu au putut sta mai mult de 45 de minute. Costă 1,5 milioane de dolari

”Camera tăcută” a Microsoft în care oamenii nu au putut sta mai mult de 45 de minute. Costă 1,5 milioane de dolari

Publicat: 05.03.2019
Dacă tânjeşti după linişte, aceasta este cea mai bună destinaţie. În campusul Redmond al Microsoft se află cel mai puţin zgomotos loc din lume. Camera este folosită de companie pentru multe proiecte, de la calibrarea căştilor la a face sunetul click-ului de la mouse să se audă perfect.

Totuşi, compania a aflat că încăperea anecoică este chiar mult prea lipsită de orice fel de zgomot pentru mulţi oameni, iar nimeni nu a putut petrece mai mult de 45 de minute în interior, scrie Daily Mail.

Cei care au intrat au relatat că s-au simţit tulburaţi de cât de tare îşi aud respiraţia şi gâlgâiturile stomacului. „Unii au intrat şi au ieşit doar după un minut”, a precizat Hundraj Gopal, inginer la Microsoft. „Oamenii nu pot face faţă, deprivarea de simţuri le afectează creierul”, a adăugat acesta.

Gopal a mai spus şi că recordul recunoscut de Cartea Recordurilor Guiness este scurt. „Este cel mai tăcut loc de pe planetă, iar cel mai mult timp petrecut a fost de 45 de minute”, a precizat acesta. „Doar camera costă 1,5 milioane de dolari, ceea ce arată cât de serioşi suntem când vine vorba de simţul auditiv”, a mai declarat Gopal. 

Camera anecoică este o încăpere mică, de doar 6,36 de metri în fiecare direcţie. Are rolul de a permite inginerilor să calibreze dispozitivele audio în condiţii perfecte. Este înconjurată de 6 straturi de beton, fiecare gros de câte 30 de centimetri.

Pereţii, podeaua şi tavanul sunt acoperite de spumă din fibră de sticlă care elimină orice ecou. De asemenea, are propria sa fundaţie pentru a fi separată de vibraţiile clădirii din care face parte.

Podeaua este din aceleaşi cabluri de oţel care opresc avioanele de vânătoare la aterizarea pe portavioane, aranjate într-o reţea.

„Camera blochează 120 de decibeli, astfel că dacă un motor cu reacţie este pornit afară, abia l-ai auzi”, a mai afirmat Gopal. „Lucrăm cu ingineri pentru tot de la click-urile mouse-ului la sunetul pe care laptop-ul îl face atunci când îl închizi, aceste sunete sunt foarte importante pentru noi”, a mai spus inginerul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Noul sistem de operare pentru PC, creat de Microsoft

Microsoft va permite îndepărtarea mai multor aplicaţii preinstalate ale Windows 10

Microsoft anunţă că hackeri ruşi au atacat cibernetic organizaţii politice din Europa, inclusiv din România

Microsoft a anunţat că opreşte suportul pentru magazinul de aplicaţii din Windows 8

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro