Home » Știință » A fost descoperită o planetă cu o orbită imposibilă

A fost descoperită o planetă cu o orbită imposibilă

Publicat: 31.05.2019
Oamenii de ştiinţă erau de părere că exoplanetele gazoase nu pot exista în vecinătatea stelelor, acestea absorbindu-le atmosfera.

Până de curând, oamenii de ştiinţă erau de părere că exoplanetele gazoase nu pot să existe în apropierea stelelor. În cazul acestora, din cauza atracţiei gravitaţionale a stelelor, planetele gazoase îşi pierd atmosfera, lăsând în urmă doar miezul din rocă. Totuşi, în urma unor cercetări recente, oamenii de ştiinţă au descoperit o planetă care pare că nu se supune acestei teorii, notează Futurism.

Noua exoplanetă, numită de oamenii de ştiinţă NGTS-4b, pare să sfideze teoriile oamenilor de ştiinţă. Aceasta, conform observaţiilor astronomice, pare să îşi fi păstrat atmosfera în ciuda orbitei care se află în proximitatea stelei.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că NGTS-4b nu încalcă această teorie, ci, de fapt, orbita foarte apropiată de steaua sistemului în ultimul milion de ani sau că procesul de evaporare se află abia la început.

Astronomii numesc zona în care planetele gazoase îşi pierd atmosfera „deşertul neptunian”. Iar neobişnuita planetă se află în această zonă, orbitându-şi steaua în doar 1,3 zile.

„Cercetăm datele colectate de-a lungul timpului pentru a vedea dacă pot exista mai multe astfel de planete în zona deşertului neptunian”, explică Richard West de la Departamentul de Fizică al Universităţii Warwick.

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă

Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă

De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine

Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri

Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)

Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto

Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin

Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?

Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?

Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist

O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București

Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online

Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?

Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării

Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale

Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat

Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți