Home » Știință » Consumul de cafea nu contribuie la riscul apariţiei sau al celui de deces din cauza cancerului

Consumul de cafea nu contribuie la riscul apariţiei sau al celui de deces din cauza cancerului

Publicat: 30.07.2019
Consumul de cafea nu are o influenţă anume asupra apariţiei şi dezvoltării cancerului, arată un studiu recent.
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi de pe planetă, reuşind să fie prezentă indiferent de meridianul sau mediul cultural în care ne-am afla.
 
Un studiu recent, care va fi publicat în revista de specialitate Journal of Epidemiology şi care a avut un eşantion de peste 300.000 de participanţi care au declarat că beau cafeaua zilnic, a descoperit că consumul acesteia nu poate fi corelat statistic cu creşterea sau reducerea riscului de a dezvolta una sau mai multe forme ale cancerului, notează Medicalxpress.
 
„Studiul a urmărit două ţinte, în primul caz am urmărit evoluţia cazurilor de cancer în cazul indivizilor care au raportat consumuri variate de cafea, iar cea de a doua ţintă a fost reprezentată de către studierea relaţiei dintre predispoziţia gentică spre consumul de cafea şi apariţia cancerului. Studiul nostru nu a putut identifica o legătură între cantitatea de cafea consumată şi apariţia cancerului”, explică Stuart MacGregor, autor al studiului.
 
„Beneficiile cafelei asupra sănătăţii au fost aduse în discuţie pentru o perioadă îndelungată, dar acest studiu demonstrează că simpla schimbare a cantităţii de cafea consumată nu reprezintă o modalitate eficientă de a te proteja de cancer”, a mai explicat dr. MacGregor.

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026

Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?

Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului

O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem

Cum se împerechează caracatițele: un braț care găsește și fertilizează femela

Ce se întâmplă în creierul oamenilor care folosesc Inteligența Artificială în fiecare zi?

De ce unii oameni dispar fără explicații (ghosting explicat științific)

Senzori cât un fir de păr ar putea detecta cancerul înainte să apară pe analize

Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean

Ce ar trebui să mâncăm la fiecare vârstă și cum se schimbă nevoile nutriționale de-a lungul vieții

De ce unii oameni reacționează mai bine la medicamentele pentru obezitate?

Antioxidantul recomandat de experți care nu ar trebui să lipsească din farfurie

Ziua din săptămână în care nu trebuie niciodată să luăm deciziile importante

12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu

MESAJE de PAȘTE 2026. Urări speciale pentru cei mai dragi oameni din viața ta

De ce noul Wi-Fi „super-rapid” nu este chiar așa de performant pe cât am crede?

Cercetătorii au creat o bacterie capabilă să distrugă tumorile de la interior

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai