Ar putea o planetă locuibilă să existe pe orbita unei găuri negre supermasive?

Găurile negre sunt unele dintre cele mai masive obiecte din Univers şi, contrar cunoaşterii comune, acestea nu doar consumă tot ce se află în jurul lor. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că acestea sunt cele mai mari surse de radiaţii pe care le-am identificat până în prezent. Pornind de la aceste constraste apare o întrebare: Poate o planetă asemănătoare Pământului să supravieţuiască pe orbita unei găuri negre? La această întrebare a oferit un răspuns Jeremy Schnittman, cercetător al NASA, notează MIT Technology Review.

În ciuda termenilor în care discuţiile se poartă în jurul acestui subiect, tema este cât se poate de cunoscută publicului larg, cu precădere datorită filmului „Interstellar” din anul 2014 care pleacă de la premisa că Terra devine nelocuibilă şi că NASA trimite o serie de misuni care să identifice candidata ideală dintr-o serie de planete care se află la marginea unei găuri negre.

• Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții
• Fibrele, noul „trend” în nutriție: cât de mult este, de fapt, sănătos?

Cel mai scurt şi mai simplu răspuns la întrebarea de mai sus este că o planetă precum Pământul şi, implicit, viaţa biologică de pe planeta noastră nu ar putea să supravieţuiască în proximitatea unei găuri negre. Condiţiile extrem de dure le care ne-ar supune ar duce la dispariţia vieţii sau chiar la imposibilitatea apariţiei ei în primul rând.

Un răspuns mai elaborat include elementele care permit apariţia şi dezvoltarea vieţii biologice aşa cum o ştim. Dintre aceşti factori, apa în stare lichidă este unul dintre cei mai importanţi, iar pentru a avea apa necesară vieţii este nevoie de o anumită distanţă faţă de o stea. O stea este cea care oferă energia necesară menţinerii stării lichde şi proceselor biologice. În prezenţa unei găuri negre, rolul energiei primite de la Soare este luat de către radiaţiile emise de către gaura neagră. Totuşi, o poziţie prea apropiată de gaura neagră sau un disc de acreţie prea mic în jurul acesteia conduc în mod automat la evaporarea apei de pe suprafaţa planetei şi eventual a acesteia.

Radiaţiile UV se dovedesc a fi mult mai periculoase în proximitatea unei găuri negre supermasive, după cum explică Schnittman, poziţia noastră într-o „periferie” a Căii Lactee face ca cerul nopţii să fie întunecat. Proximitatea de centrul galaxiei şi de gaura neagră supermasivă din centrul acesteia ar face ca cerul nopţii să fie de cel puţin 100.000 de ori mai luminos. În aceste condiţii, pentru ca viaţa aşa cum o ştim să existe, ar trebui să fim capabili să construim o sferă Dyson cu funcţie inversă, care poate reflecta energia, pentru a ne proteja de radiaţii.

În apropierea unei găuri negre supermasive, chiar şi cele mai mici particule reuşesc să devină o problemă majoră. În acest caz vorbim despre neutrino, iar o gaură neagră, conform oamenilor de ştiinţă, se dovedeşte a fi o sursă majoră de astfel de particule. În general, aceste particule au interacţiuni minime cu materia prin care trec, totuşi, un număr mare, după cum au teoretizat cercetătorii, ar putea fi responsabil de evenimente de extincţie în masă. Pe de altă parte, o cantitate mai mare de neutrino ar putea să ducă la o formă de încălzire geotermală care să acţioneze asupra miezului planetei, oferind condiţii propice formelor de viaţă din oceane.

Studiul citat a fost publicat pe serverul arXiv.

Citeşte şi: