Home » Știință » Starliner, capsula care ar putea transporta astronauţii NASA către ISS, a plecat în spaţiu cu un manechin – VIDEO

Starliner, capsula care ar putea transporta astronauţii NASA către ISS, a plecat în spaţiu cu un manechin – VIDEO

Publicat: 20.12.2019
Noua capsulă Starliner, creată de compania Boeing, a fost lansată către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), fiind ultimul test înainte de zborul astronauţilor NASA, programat pentru anul viitor.

Capsula a fost lansată vineri cu ajutorul rachetei Atlas V, de la baza Cape Canaveral din Florida. La bordul Starliner se află manechinul Rosie, îmbrăcată într-un costum albastru şi purtând pe cap o bandană roşie cu buline, pe modelul celor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. 

Lansarea a avut loc în jurul orei 13:35 (ora României), iar capsula s-a desprins cu succes de rachetă 15 minute mai târziu.

Dacă zborul orbital va decurge bine, primul echipaj NASA va decola la bordul Starliner către ISS în vara lui 2020. Şi SpaceX are în plan să înceapă transportarea astronauţilor NASA cel mai probabil în primăvară. În martie, a finalizat un test similar de zbor al capsulei Crew Dragon.

Agenţia spaţială americană a angajat companii private să construiască şi să manevreze capsule de zbor în timp ce s-a concentrat pe noi programe către Lună şi către alte călătorii îndepărtate. Indiferent care dintre companii va transporta prima astronauţii americani, programul de zbor comercial cu echipaj al NASA pare să se apropie de final, după ani de dificultăţi tehnice şi întârzieri. 

Manechinul Rosie / Credit foto: Boeing

„2020 este anul. Este într-adevăr testul final al acestor vehicule”, a afirmat Kathy Lueders, directorul programului. Au trecut opt ani şi jumătate de când capsulele americane au ajuns pentru ultima dată în orbită şi toţi, Boeing, SpaceX, NASA, dar şi alţi americani sunt nerăbdători să vadă relansarea astronauţilor în spaţiu, potrivit Phys.

Manechinul Rosie este echipat cu sute de senzori pentru a măsura tensiunile zborului săptămânal, de la lansare şi până la andocarea la Staţia Spaţială şi apoi la reintrarea în atmosferă şi aterizarea în deşertul din New Mexico. Practic, fiecare sistem de capsule va fi testat, inclusiv sistemul de susţinere a vieţii la bord.

Spre deosebire de Crew Dragon, care este proiectată să revină pe Terra prin amerizare, Starliner poate să aterizeze pe teren solid. Coborârea ambelor capsule este încetinită cu ajutorul unor paraşute.

Starliner va căra şi cadouri şi bunătăţi pentru cei şase astronauţi care vor petrece Crăciunul pe ISS, precum şi 500 de seminţe de copaci, similare cu cele care au zburat către Lună cu Apollo 14, în 1971. 

NASA a ales în 2014 companiile Boeing şi SpaceX pentru a construi primele vehicule spaţiale private capabile să transporte astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională. Potrivit unui raport dat publicităţii recent, pentru transportarea unui astronaut către Staţia Spaţială Internaţională, Boeing va primi 90 de milioane de dolari, în timp ce SpaceX doar 55. Către Roscosmos, la care NASA a apelat pentru a trimite astronauţi în spaţiu după încheierea programului capsulelor americane în 2011, a plătit, în medie, 79,9 milioane de dolari per astronaut. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

NASA deschide din 2020 Staţia Spaţială Internaţională pentru turişti. Cât costă o noapte pe ISS?

NASA vrea să îşi rezerve un loc într-o misune spaţială privată

Capsula Crew Dragon a SpaceX a ajuns pe Pământ

Soyuz nu mai ratează! Capsula s-a conectat cu succes la ISS

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi încorporat în arta sa, iar oamenii de știință cred că au reușit să îl extragă
ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi încorporat în arta sa, iar oamenii de știință cred că au reușit să îl extragă
Sute de stele din apropierea Pământului ar putea susține viața
Sute de stele din apropierea Pământului ar putea susține viața
Cum a ajuns un român să fie condamnat degeaba la închisoare în Belgia?
Cum a ajuns un român să fie condamnat degeaba la închisoare în Belgia?
Ce pot face românii cu brazii de Crăciun?
Ce pot face românii cu brazii de Crăciun?
Care este cea mai sigură țară din Europa de Est?
Care este cea mai sigură țară din Europa de Est?
Donald Trump anunță că SUA vor face „ceva în privința Groenlandei, indiferent dacă le place sau nu”
Donald Trump anunță că SUA vor face „ceva în privința Groenlandei, indiferent dacă le place sau nu”
Meteorologii anunță ger în toată țara. Ce temperaturi sunt așteptate?
Meteorologii anunță ger în toată țara. Ce temperaturi sunt așteptate?
Liderii politici din Groenlanda spun clar și răspicat: „Nu vrem să fim americani”
Liderii politici din Groenlanda spun clar și răspicat: „Nu vrem să fim americani”
Țara care și-a schimbat capitala prin decret prezidențial
Țara care și-a schimbat capitala prin decret prezidențial