Home » Știință » Marte ajunge la cea mai apropiată distanță de Pământ din următorii 15 ani. Cum să o găsești pe cer

Marte ajunge la cea mai apropiată distanță de Pământ din următorii 15 ani. Cum să o găsești pe cer

Publicat: 05.10.2020

Luna aceasta pare să fie dedicată lui Marte, pentru că Planeta Roșie va face spectacol pe cerul nopții.

GALERIE FOTO

Te poți bucura de luminoasa Marte tot restul lunii octombrie, însă două zile sunt deosebit de speciale, anume 6 octombrie, atunci când planeta ajunge la cea mai apropiată distanță de Terra, precum și 13 octombrie, atunci când Marte intră în opoziție.

Planeta va fi vizibilă cu ochiul liber pe cerul nopții și va părea ca un punct roșiatic cu nuanțe de portocaliu, precum un punct minuscul de rugină luminoasă.

Cea mai apropiată distanță de Terra din următorii 15 ani

Marți, 6 octombrie, Marte va ajunge la cea mai apropiată distanță de Terra din următorii 15 ani. Anul acesta, Marte va înregistra o apropiere minimă de 62 milioane de kilometri de planeta noastră. Ultima oară când s-a apropiat mai mult a fost în 2018, atunci când a ajuns la 57,6 milioane de kilometri, precum și în 2003, atunci când s-a aflat la 55,7 milioane de kilometri față de Pământ.

Planeta Roșie va fi inconfundabilă pe cerul nopții

Planeta Roșie va arăta că își merită cu adevărat porecla luna aceasta. Va fi poziționată într-o regiune a cerului care nu conține alte stele luminoase, așa că Marte va fi inconfundabilă. Luna va fi singurul obiect de pe cerul nopții care va fi mai luminos decât Planeta Roșie.

„Prin telescoapele noastre se vor vedea câmpiile și deșerturile marțiene, iar în cele mai bune seri poate și vulcanii imenși aflați pe suprafața planetei. Ne așteaptă un final de an marțian!”, notează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București.

Marte ajunge în opoziție pe 13 octombrie

Dacă Terra și Marte ar fi avut orbite circulare perfecte, distanța lor minimă ar fi fost mereu aceeași. Însă, aceste două planete au orbite eliptice, potrivit Science Alert și Space.

Totodată, Marte va ajunge în opoziție pe 13 octombrie, acesta fiind momentul în care Soarele, Pământul și Planeta Roșie formează o linie dreaptă în spațiu. Atunci când o planetă ajunge în opoziție, îi este perfect opusă Soarelui pe cerul nostru. Planeta răsare la apusul Soarelui, își atinge punctul maxim pe cer la miezul nopții și apune la răsăritul Soarelui.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii spun că valuri imense de nisip se mișcă pe suprafața lui Marte

Noi dovezi ale prezenţei râurilor pe Marte

Planeta Roșie ar putea fi acoperită cu vulcani noroioși. Cercetătorii au simulat condițiile de pe Marte și iată ce au aflat

O întreagă rețea de lacuri sărate a fost descoperită sub suprafața lui Marte

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?