Home » Știință » Un câine și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână

Un câine și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână

Publicat: 24.01.2021

Un câine fidel și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână, până când acesta a ieșit după ce a fost tratat pentru o afecțiune cerebrală.

Cățelul de talie mică, pe nume Boncuk, a fost răsplătit pentru loialitatea sa cu o reîntâlnire emoțională, când Cemal Senturk, în vârstă de 68 de ani, a ieșit în sfârșit din spitalul din orașul Trabzon.

Senturk a fost dus la spital pe 14 ianuarie după o embolie cerebrală. Boncuk, al cărui nume înseamnă „mărgele”, a mers după ambulanță și și-a început priveghiul în fața spitalului imediat, revenind apoi în fiecare dimineață. Ocazional, cățelul era hrănit de personalul spitalului.

Câinele fugea continuu pentru a se întoarce la spital

„Nu reprezintă un pericol pentru nimeni. Toată lumea a văzut relația dintre câine și stăpânul său. Îi face pe toți fericiți ”, a spus directorul de comunicare al spitalului, Fuat Ugur, potrivit Reuters.

Fiica bărbatului bolnav a încercat să ducă acasă cățelul de mai multe ori, dar fugea continuu pentru a se întoarce la spital.

Când Senturk a ieșit în sfârșit din spital, săptămâna aceasta, Boncuk a fugit fericit alături de scaunul cu rotile, sărind spre stăpân ca să fie mângâiat.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani

Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?

Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?

Un mecanim italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina

Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer

Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii

Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el

Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață

Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată

Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani

Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente

O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață

Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare

Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat

Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?

Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile

13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?