Reușită majoră în SUA în privința obținerii fuziunii nucleare

23 08. 2021, 17:00

Cercetătorii de la un laborator din SUA au trecut o barieră în ceea ce privește energia prin fuziune nucleară inerțială (sau fuziunea de confinare inerţială – inertial confinement fusion, IFC).

Această abordare diferă de fuziunea în câmp magnetic văzută în reactoarele de fuziune din întreaga lume, precum Tokamak și Stellarators. În acest proces, energia nu este extrasă printr-un flux continuu de plasmă extrem de fierbinte.

În fuziunea de confinare inerţială, bucăți mici de combustibil sunt aprinse prin încălzire și comprimare, producând fuziune și eliberând o mare cantitate de energie care poate fi transformată în electricitate.

Pentru ca fuziunea să fie auto-susținută, să se obțină mai multă energie decât se consumă, trebuie să se depășească pragul de aprindere prin fuziune.

Datele obținute în urma experimentului derulat, în 8 august, la National Ignition Facility (NIF) din cadrul Laboratorului Național Lawrence Livermore (subordonat Departamentului american pentru Energie), sunt încă în curs de analiză, dar par a fi o reușită majoră.

Record de energie prin fuziune

În urma testului derulat la NIF s-au eliberat 1,3 megajouli de energie de fuziune, de opt ori mai multă decât în testul efectuat în primăvara trecută și de 25 de ori decât în experimentele din 2018.

Construcția NIF a început în 1997 și a fost finalizată în 2009. Primele experimente pentru a testa puterea laserului au început în octombrie 2010, potrivit BBC.

Principiul fuziunii inertiale / Credit foto: Shutterstock

Unitatea unde s-a făcut experimentul este de dimensiunea a trei terenuri de fotbal și folosește lasere pe o țintă foarte mică, de mărimea unei grăunțe. Pe măsură ce o încălzește, creează un punct fierbinte cu diametrul unui fir de păr uman, eliberând 10 cvadrilioane de wați de energie prin fuziune, pentru 100 trilioane de secundă.

Obținerea accesului experimental la arderea termonucleară în laborator este punctul culminant al celor aproape 40 de ani de muncă științifică și tehnologică”, a declarat Thomas Mason, directorul Laboratorului Național Los Alamos.

„Sunt permise experimente care vor verifica teoria și simularea în regim de densitate mare de energie mai riguros decât orice a fost posibil înainte și va permite realizări fundamentale în știința aplicată și inginerie”, a mai spus el.

Revoluția fuziunii nucleare

Fuziunea nucleară ar putea revoluționa producția de energie, permițând producerea unei cantități mai mari de energie fără deșeuri radioactive, aerosoli periculoși sau emisii de gaze cu efect de seră. Centrale electrice de fuziune nucleară la scară largă sunt deja construite pentru a testa această metodă de obținere a unor cantități mai mari de energie.

Credit foto: US Department of Energy

Dacă va putea fi realizată fuziune inerțială, în cele din urmă ar putea fi utilizată pentru a produce diferite tipuri de centrale nucleare de fuziune. De asemenea, poate permite studierea mediilor fizice extreme în care căldura și presiunea sunt la niveluri incredibile.

Cu toate acestea, reușita nu ar avea doar utilizări civile. În Statele Unite, NIF deține un rol important în programul național privind siguranța depozitelor americane de arme nucleare.

Vă recomandăm să citiți și:

„Soarele artificial” al Chinei, reactorul de fuziune nucleară, a stabilit un nou record mondial

Cum poate ajuta atmosfera solară la producerea de energie prin fuziune nucleară

Savanţii au obţinut rezultate uimitoare de la un vechi reactor de fuziune nucleară