Home » Știință » Bolnavii COVID de la începutul pandemiei, şanse mai mici de infectare cu Delta față de vaccinați

Bolnavii COVID de la începutul pandemiei, şanse mai mici de infectare cu Delta față de vaccinați

Bolnavii COVID de la începutul pandemiei, şanse mai mici de infectare cu Delta față de vaccinați
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 01.09.2021

Persoanele care au avut COVID-19 și s-au recuperat în timpul primelor luni ale pandemiei au şanse mai slabe să ia varianta Delta, însă cei care au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech nu vor avea aceleași șanse.

Cea mai mare analiză în timp real din lume, realizată pentru a compara imunitatea naturală (dobândită în urma unei infecţii anterioare) cu protecţia oferită de unele dintre cele mai bune vaccinuri disponibile în prezent, arată că reinfectările sunt mult mai puţin comune decât se estimase iniţial, notează Bloomberg

Rezultatele obţinute de un grup de cercetători din Israel vin în contrast cu studiile efectuate în primele faze ale pandemiei, care au susţinut că inocularea prezintă un grad mai bun de protecţie prin comparaţie cu o infecţie anterioară, însă studiile citate de publicaţia americană nu au putut lua în calcul varianta Delta.

Datele reprezintă veşti bune pentru pacienţii care au trecut cu succes peste COVID-19, însă scot în evidenţă provocările pe care le implică măsurile de controlare a pandemiei.

Vaccinații cu Pfizer/BioNTech, de șase ori șanse să se infecteze cu Delta

Oamenii vaccinaţi cu ambele doze create de Pfizer/BioNTech au avut de şase ori mai multe şanse de a fi infectaţi cu varianta Delta şi de şapte ori mai multe şanse să dezvolte un caz simptomatic decât cei care şi-au revenit în urma bolii.

„Analiza demonstrează că imunitatea naturală oferă o protecţie mai lungă şi mai puternică împotriva infecţiei, cazurilor simptomatice şi spitalizărilor generate de varianta Delta”, explică oamenii de ştiinţă.

Rezultatele mai arată că protecţia oferită de o infecţie anterioară tinde să îşi piardă în timp din eficienţă, potrivit Mediafax. Riscul unei infecţii cu varianta Delta pentru o persoană vaccinată este în prezent de 13 ori mai mare decât dezvoltarea unei a doua infecţii în perioada ianuarie-februarie 2021. Totuşi, vaccinarea cu cel puţin o doză a persoanelor infectate anterior pare să stimuleze nivelul de protecţie.

Datele citate de Bloomberg au apărut prima dată pe portalul medRxiv şi nu au fost revizuite de alţi specialişti.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării