Ar putea beneficiile activității fizice să fie influențate de poluarea aerului?

31 12. 2021, 14:00
Sursa foto: Shutterstock

Un nou studiu arată că oamenii care desfășoară activități fizice viguroase, cum ar fi alergarea sau alte sporturi competitive, în zone cu un nivel de ridicat de poluare în aer pot avea mai puține beneficii de pe urma acestor exerciții atunci când vine vorba de anumiți markeri ale bolilor cerebrale.

Markerii analizați în studiu au inclus hiperintensitățile substanței albe, care indică leziuni asupra materiei albe a creierului, și volumul materiei cenușii.

Volumele mai mari de materie cenușie și volume mai scăzute de hiperintensități ale substanței albe sunt markeri pentru sănătatea cerebrală generală mai bună.

„Asta nu înseamnă că oamenii nu ar trebui să facă sport în aer liber”

„Exercițiile viguroase pot crește expunerea la aerul poluat și studiile anterioare au arătat efecte adverse ale poluării aerului asupra creierului”, a spus Melissa Furlong, unul dintre autorii studiului de la Universitatea din Arizona, SUA.

„Noi am arătat că activitatea fizică este asociată cu markeri îmbunătățiți pentru sănătatea cerebrală în zone cu un nivel de aer poluat mai scăzut. Totuși, unele efecte benefice au dispărut pentru activitatea fizică viguroasă în regiunile cu cele mai ridicate niveluri de poluare a aerului. Asta nu înseamnă că oamenii nu ar trebui să facă sport în aer liber. În general, efectul aerului poluat asupra sănătății creierului a fost modest, aproximativ echivalent cu jumătate din efectul unui an de îmbătrânire, în timp ce efectele activității viguroase pentru sănătatea creierului au fost mult mai însemnate, echivalente cu întinerirea cu trei ani”, a adăugat Furlong.

Beneficiile activității fizice asupra substanței albe nu au fost găsite în zonele cu poluare crescută

Studiul a avut în vedere 8.600 de oameni cu o vârstă medie de 56 de ani. Oamenii care au desfășurat cantitățile cele mai mari de activitate fizică viguroasă pe săptămână, în medie, au avut un volum al materiei cenușii de 800 cm3, în comparație cu o medie de 790 cm3 la oamenii care nu au făcut niciun fel de exerciții viguroase. Cercetătorii au arătat că expunerea la aerul poluat nu a modificat efectele activității fizice asupra volumului materiei cenușii, scrie EurekAlert.

Totuși, cercetătorii au descoperit că expunerea la aerul poluat a modificat efectele activității fizice atunci când a fost vorba de hiperintensități ale substanței albe. Astfel, studiul a arătat că activitatea fizică viguroasă a redus hiperintensitățile substanței albe în zonele cu poluare scăzută, însă aceste beneficii nu au fost găsite în rândul celor din zone cu poluare crescută.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gradul de poluare al aerului crește riscul de demență

Experții au identificat o „super-plantă” care poate absorbi poluarea de pe drumurile cu trafic îngreunat

Poluarea aerului are consecințe nefaste asupra sănătății creierului

Câți ani din viaţă „fură” poluarea? Răspunsul unui profesor de la Facultatea de Fizică