Misiunea europeană pe Marte, suspendată din cauza războiului din Ucraina

19 03. 2022, 14:30

Din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, Europa va trebui să mai aștepte cel puțin câțiva ani și ar putea avea nevoie de ajutorul NASA înainte ca primul său rover să ajungă pe Marte, în căutarea semnelor care să arate dacă planeta a găzduit vreodată viață.

Agenția Spațială Europeană a anunțat că nu va mai încerca să trimită anul acesta roverul ExoMars la bordul unei rachete rusești și ar putea fi nevoită să elimine numeroasele componente rusești ale misiunii.

O lansare cu ajutorul Roscosmos, este acum „practic imposibilă”, a declarat directorul agenției, Josef Aschbacher.  Experții vor încerca acum să își dea seama cum să se descurce fără tehnologia rusă existentă în cadrul misiunii. Un încălzitor care trebuia să împiedice roverul să înghețe pe Marte este, de exemplu, rusesc.

La fel este și cea mai mare parte a platformei de aterizare Kazachok. Roverul cu șase roți, în mare parte european, trebuia să ajungă de pe această platformă, direct pe suprafața marțiană, potrivit Phys.org.

„Europa trebuie să își dezvolte propriile tehnologii spațiale”

Într-un interviu acordat The Associated Press, Aschbacher a declarat că agenția spațială va analiza acum „componentă cu componentă” misiunea, pentru a determina cât timp este necesar „pentru a o face cu adevărat fără implicarea Rusiei”. Alternativele ar putea fi obținute din Europa și cu ajutorul NASA, a adăugat el.

Din cauza invaziei rusești, „trebuie să descâlcim toată această cooperare pe care am avut-o, iar acesta este un proces foarte complex”, a spus el. În plus, a descris întreruperea cooperării ca fiind „un semnal de alarmă” pentru ca Europa să își dezvolte în continuare propriile tehnologii spațiale.

„Trebuie să ne asigurăm că avem accesul nostru independent la spațiu”, a spus el.

Planeta Marte este ușor accesibilă de pe Pământ doar o dată la doi ani. Următoarea fereastră de lansare ar fi cel mai devreme în 2024. Dar dacă sancțiunile impuse Rusiei nu vor fi ridicate până atunci, permițând reluarea cooperării ESA cu Roscosmos, atunci și această fereastră ar putea fi ratată.

Lansarea roverului, amânată pentru a doua oară

Cel mai devreme o versiune complet europeană sau o colaborare între Europa și NASA a roverului ExoMars ar putea fi lansată în 2026 sau, în caz contrar, în 2028, a spus Aschbacher. Roverul se numește Rosalind Franklin și este echipat cu un burghiu, pentru a căuta semne de viață la adâncimi de până la doi metri sub suprafața marțiană.

Anterior, ESA declarase că misiunea era „foarte puțin probabilă” din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Decizia de a suspenda cooperarea cu Roscosmos a fost luată de consiliul de conducere al ESA în cadrul unei reuniuni la Paris.

Misiunea ExoMars a fost deja amânată în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus și a necesității de a efectua mai multe teste pe nava spațială.

Misiunea ar fi trebuit să decoleze cu o rachetă rusească Proton-M de la situl de lansare Baikonur din Kazahstan, în septembrie, și era programată să aterizeze pe Planeta Roșie aproximativ nouă luni mai târziu.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Noi fotografii uluitoare cu suprafața lui Marte dezvăluie trecutul misterios al planetei

Datele de la roverul Zhurong prezintă dovezi ale eroziunii pe Marte

Elicopterul Ingenuity este în stare perfectă după aproape un an petrecut pe Marte

O rocă a rămas blocată în una dintre roțile roverului Perseverance, trimis de NASA pe Marte