Astronomii au observat o stea care devorează o planetă, aceeași soartă care ne așteaptă și pe noi
Studiind nenumărate stele în diferite stadii ale evoluției lor, astronomii au reușit să înțeleagă ciclul de viață al stelelor și modul în care acestea interacționează cu sistemele planetare din jur pe măsură ce îmbătrânesc.
Această cercetare confirmă faptul că, atunci când o stea asemănătoare Soarelui se apropie de sfârșitul vieții sale, se extinde de 100 până la 1000 de ori mai mult decât dimensiunea sa inițială, înghițind în cele din urmă planetele din interiorul sistemului.
Se estimează că astfel de evenimente au loc doar de câteva ori pe an în întreaga Cale Lactee. Deși observațiile anterioare au confirmat consecințele înghițirilor planetare, astronomii nu au surprins niciodată una în flagrant, până acum.
Cu puterea Gemini South Adaptive Optics Imager (GSAOI) de pe Gemini South, o jumătate a Observatorului Internațional Gemini, operat de NOIRLab al NSF, astronomii au observat prima dovadă directă a unei stele muribunde care se extinde pentru a înghiți una dintre planetele sale.
Dovada acestui eveniment a fost găsită într-o explozie revelatoare „lungă și cu energie scăzută” de la o stea din Calea Lactee aflată la aproximativ 13.000 de ani-lumină de Pământ.
Astfel de evenimente au loc de câteva ori pe an în Calea Lactee
Acest eveniment, devorarea unei planete de către o stea înghițită, prevestește probabil soarta finală a lui Mercur, Venus și a Pământului atunci când Soarele nostru își va începe agonia în aproximativ cinci miliarde de ani.
„Aceste observații oferă o nouă perspectivă asupra găsirii și studierii miliardelor de stele din Calea noastră Lactee care și-au mistuit deja planetele”, spune Ryan Lau, astronom NOIRLab și co-autor al acestui studiu, publicat în revista Nature.
În cea mai mare parte a vieții sale, o stea asemănătoare Soarelui fuzionează hidrogenul în heliu în miezul său fierbinte și dens, ceea ce îi permite stelei să se împotrivească greutății strivitoare a straturilor sale exterioare.
Atunci când hidrogenul din miez se termină, steaua începe să fuzioneze heliu în carbon, iar fuziunea hidrogenului migrează către straturile exterioare ale stelei, determinând extinderea acestora și transformând steaua asemănătoare Soarelui într-o gigantă roșie.
Totuși, o astfel de transformare este o veste proastă pentru orice planetă din sistemul interior.
„O explozie revelatoare lungă și cu energie scăzută”
Când suprafața stelei se va extinde în cele din urmă pentru a înghiți una dintre planetele sale, interacțiunea lor ar declanșa o explozie spectaculoasă de energie și material. Acest proces ar frâna, de asemenea, viteza orbitală a planetei, determinând-o să se prăbușească în stea.
Primele indicii ale acestui eveniment au fost descoperite prin imagini optice de la Zwicky Transient Facility. Arhivele în infraroșu de la Near-Earth Object Wide-field Infrared Survey Explorer (NEOWISE) al NASA, care este capabil să cerceteze mediile prăfuite în căutare de explozii și alte evenimente tranzitorii, au confirmat apoi evenimentul de înghițire, numit ZTF SLRN-2020.
„Reanaliza personalizată de către echipa noastră a hărților în infraroșu all-sky de la NEOWISE exemplifică potențialul vast de descoperire al seturilor de date de cercetare arhivate”, a declarat astronomul Aaron Meisner de la NOIRLab, un alt co-autor al lucrării.
Distingerea unei explozii de înghițire planetară de alte tipuri de explozii, cum ar fi evenimentele de tip erupție solară și ejecțiile de masă coronală, este dificilă și necesită observații de înaltă rezoluție pentru a localiza cu exactitate locul exploziei și măsurători pe termen lung ale luminozității sale fără contaminare de la stelele din apropiere.
Gemini South a furnizat aceste date esențiale datorită capacităților sale de optică adaptivă, scrie EurekAlert.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Un nou record pentru cel mai greu element găsit pe o exoplanetă
Cât timp i-ar lua omenirii să colonizeze o altă planetă?
Webb a spulberat orice speranță ca exoplaneta TRAPPIST-1b să fie locuibilă