Home » Știință » Timpul ar putea fi doar o iluzie creată de fizica cuantică

Timpul ar putea fi doar o iluzie creată de fizica cuantică

Publicat: 17.07.2024

S-ar putea ca timpul să nu fie un element fundamental al Universului; timpul ar putea fi o iluzie care apare din inseparabilitatea cuantică, sugerează un nou studiu.

Timpul este o problemă complicată pentru fizicieni; comportamentul său inconsistent între cele mai bune teorii despre Univers contribuie la un impas care îi împiedică pe cercetători să găsească o „teorie a totului”, adică un cadru pentru a explica toată fizica din Univers.

Însă, în noul studiu, cercetătorii sugerează că ar fi găsit un indiciu pentru rezolvarea acestei probleme: timpul ar putea fi o iluzie a inseparabilității cuantice, conexiunea ciudată dintre două particule aflate la distanță.

Echipa și-a publicat descoperirile în jurnalul Physical Review A.

Timpul ar putea fi o iluzie. De ce cred asta cercetătorii?

„Există o modalitate de a introduce timpul care este consistentă atât cu legile clasice, cât și cu legile cuantice, și care este o manifestare a inseparabilității. Corelația dintre ceas și sistem creează apariția timpului, un ingredient fundamental în viețile noastre”, a declarat Alessandro Coppo, fizician la Consiliul Național de Cercetare din Italia și autor al studiului.

În mecanica cuantică, cea mai bună teorie despre lumea microscopică, timpul este un fenomen fix, un flux inexorabil și unidirecțional de la trecut la prezent. Rămâne extern față de sistemele cuantice bizare și mereu schimbătoare pe care le măsoară și poate fi văzut doar observând schimbările entităților externe, cum ar fi acele unui ceas.

Totuși, conform teoriei relativității generale a lui Einstein, care descrie obiectele mai mari, cum ar fi corpurile noastre, stelele și galaxiile, timpul este împletit cu spațiul și poate fi distorsionat și dilatat la viteze mari sau în prezența gravitației. Acest lucru pune cele cele mai bune două teorii despre realitate într-un impas fundamental. Fără rezolvarea acestuia, o teorie coerentă a totului rămâne inaccesibilă.

„Se pare că există o inconsistență serioasă în teoria cuantică. Aceasta este ceea ce numim problema timpului”, a spus Coppo, citat de Space.com.

O teorie veche de 40 de ani

Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii s-au întors la o teorie numită mecanismul Page și Wootters. Propusă pentru prima dată în 1983, teoria sugerează că timpul apare pentru un obiect prin „încurcarea” cuantică a acestuia cu un altul care acționează ca un ceas. Pentru un sistem „neîncâlcit”, pe de altă parte, timpul nu există, iar sistemul percepe Universul ca fiind înghețat și neschimbat.

Aplicând mecanismul Page și Wootters la două stări cuantice teoretice inseparabile, dar care nu interacționează, una un oscilator armonic vibrant și cealaltă un set de magneți mici care acționează ca un ceas, fizicienii au descoperit că sistemul lor ar putea fi perfect descris de ecuația Schrödinger, care prevede comportamentul obiectelor cuantice. Totuși, în locul timpului, versiunea lor a celebrei ecuații funcționa conform stărilor micilor magneți care acționau ca un ceas.

Această idee nu este nouă, dar pasul următor al echipei a fost ceva nou. Oamenii de știință au repetat calculele de două ori, presupunând mai întâi că ceasul magnetic și apoi oscilatorul armonic erau obiecte macroscopice (mai mari). Ecuațiile lor s-au simplificat în cele pentru fizica clasică, sugerând că fluxul timpului este o consecință a inseparabilității chiar și pentru obiectele la scară mare.

Nu toți oamenii de știință sunt de acord că timpul ar putea fi o iluzie

„Credem cu tărie că direcția corectă și logică este să începem de la fizica cuantică și să înțelegem cum să ajungem la fizica clasică, nu invers”, a spus Coppo. Alți fizicieni și-au exprimat prudența. Deși consideră mecanismul Page și Wootters o idee fascinantă pentru originile cuantice ale timpului, au spus că acesta încă nu a produs nimic testabil.

„Da, este matematic consistent să considerăm timpul universal drept inseparabilitatea dintre câmpurile cuantice și stările cuantice ale spațiului 3D”, a spus Vlatko Vedral, profesor de știința informației cuantice la Universitatea din Oxford (Anglia), care nu a fost implicat în lucrare.

„Cu toate acestea, nimeni nu știe dacă va rezulta ceva nou sau fructuos din această perspectivă, cum ar fi modificările aduse fizicii cuantice și relativității generale și testele experimentale corespunzătoare”, continuă el.

În ciuda acestor îndoieli, construirea teoriilor despre timp din mecanica cuantică poate fi totuși un loc promițător de început, atât timp cât acestea pot fi modelate pentru a se potrivi cu experimentele.

„Poate există ceva despre inseparabilitatea care are un rol. Poate singura modalitate de a înțelege timpul nu este dintr-o perspectivă divină, ci din interior, din perspectiva de a întreba ce anume din viață manifestă o astfel de aparență a lumii”, a spus Adam Frank, fizician teoretician la Universitatea din Rochester (SUA), care nu a fost implicat în studiu.

Vă recomandăm să citiți și:

Ce au descoperit cercetătorii de la Google după ce au simulat apariția vieții?

Astronomii au descoperit o gaură neagră rară care pândește în Calea Lactee

Cum apar misterioasele „vârtejuri” de pe Lună? Cercetătorii cred că au aflat cauza!

„Cometele întunecate” ar putea reprezenta 60% dintre obiectele cosmice din apropierea Pământului

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure