Test de cultură generală. De ce este oceanul sărat?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

„Apă, apă peste tot,/Dar nici măcar o picătură de băut.” Această frază celebră, rostită de marinarul pierdut din poemul „The Rime of the Ancient Mariner”, de Samuel Taylor Coleridge, rezumă una dintre marile dificultăți ale vieții pe mare: oamenii au nevoie de apă pentru a supraviețui, însă apa de mare este prea sărată pentru a putea fi băută. De ce este oceanul sărat?

De fapt, cea mai mare parte a planetei este acoperită de apă nepotabilă; oceanele acoperă 70% din suprafața Pământului și conțin aproximativ 97% din toată apa.

• Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce…
• Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?

Conținutul mediu de sare al apei oceanice este de 35 de părți la mie, ceea ce, chiar dacă nu pare mult, se traduce prin 120 de milioane de tone de sare pentru fiecare 4,2 kilometri cubi de apă de mare. În total, în oceane se găsesc aproximativ 1.386.000.000 km cubi de apă. Dar de unde provine toată această sare?

De ce este oceanul sărat?

Așadar, de ce este oceanul sărat? Sarea provine în mare parte de pe uscat. Când ploaia se formează și cade prin aer, ea acumulează dioxid de carbon din atmosferă, devenind astfel ușor acidă. Apoi, ploaia se scurge pe pământ, erodând roci și adunând mici cantități de sare și de alte minerale dizolvate. În acest punct, apa este încă practic proaspătă; conține sare, dar în general nu suficient de multă pentru a fi nepotabilă.

Totuși, în cele din urmă, cea mai mare parte a apei pluviale ajunge în ocean. Odată ajunsă acolo, unele minerale dizolvate, cum ar fi calciul, sunt îndepărtate din apă prin procese biologice, dar sarea tinde să rămână. O cantitate suplimentară de sare este adusă de activitatea hidrotermală și vulcanică subacvatică.

Cine a descoperit cum devin mările sărate?

Ideea că sarea a fost depusă treptat în ocean de către râuri a fost propusă pentru prima dată de către astronomul britanic Edmond Halley în 1715. Halley a mers chiar mai departe și a sugerat că salinitatea apei de mare ar putea funcționa ca un fel de ceas pentru a determina vârsta oceanului (și, astfel, după cum presupunea el, vârsta Pământului).

El a argumentat că, împărțind volumul total al apei oceanice la rata de depunere a sării, s-ar putea afla cât timp i-a luat oceanului să ajungă la nivelul actual de salinitate. Tehnicile de măsurare nu erau suficient de precise pentru a efectua acest calcul în vremea lui Halley, dar fizicianul irlandez John Joly a încercat în 1899, estimând o vechime de 90 de milioane de ani. (Tehnici mai avansate au arătat ulterior că această estimare era mult subevaluată; vârsta reală este de aproximativ patru miliarde de ani.)

Din păcate, metoda lui Halley a fost defectuoasă încă de la început; printre alte probleme, el nu a luat în considerare faptul că o parte din sarea din mare se depozitează sub formă de minerale pe fundul oceanic, notează Britannica.

Vă recomandăm să citiți și:

Un satelit NASA a inspectat un nor ciudat care se formează mereu în același loc

Megastructurile încetinesc rotația Pământului. Cum ne afectează acest lucru?

China a stabilit un nou record mondial de câmp magnetic, de peste 800.000 de ori mai puternic decât cel al Pământului

Un fizician explică de ce ar trebui să alergi mai des prin ploaie