Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul

„O să crezi că sunt nebun”, a spus Callum, privind în jos la mâinile sale, în timp ce le frământa neliniștit. „Totul se simte ca un vis. Știu că nu visez, adică cred că sunt cu adevărat aici, dar, în același timp, nu sunt sigur. Totul pare… greșit într-un fel”, a continuat acesta. Ce este tulburarea de depersonalizare?

Un oftat profund. „Nimeni nu înțelege ce vreau să spun”, a adăugat Callum.

• Un material controversat a început să fie folosit în chirurgia plastică
• Adevărul simplu și trist: De ce cred oamenii în teoriile conspirației?

„Tânărul slab, de 18 ani, care stă în fața mea, pare înfrânt, descurajat și complet sătul de situație. Este ceva obișnuit în meseria mea. Nu doar pentru că sunt specialist în sănătate mintală, astfel că rareori întâlnesc oameni aflați în cea mai bună perioadă a vieții lor, ci și pentru că mă ocup de disociere și depersonalizare”, spune Emma Černis, profesoară asociată de psihologie clinică la Universitatea din Birmingham (Anglia).

Ce este tulburarea de depersonalizare?

Callum, așezat în fotoliul din cabinetul specialistei, se încadrează în criteriile de diagnostic pentru tulburarea de depersonalizare: o afecțiune care este derutantă în multe feluri. Cu simptome principale precum un profund sentiment de detașare și irealitate, tulburarea îi descumpănește pe cei care o experimentează.

„Se simte pur și simplu atât de ciudat!”, a exclamat un alt client. „Este ca și cum ai fi băut câteva beri, dar fără partea distractivă”, a explicat altcineva.

Descrierile comune includ senzația de a fi prins într-o bulă, de a fi blocat în spatele unui panou de sticlă sau de a privi lumea de la mare distanță. De asemenea, oamenii descriu un sentiment de nefamiliaritate, ca și cum propriile gânduri și amintiri, chiar și propriul corp, i-ar aparține altcuiva.

Nu este surprinzător, așadar, că persoanele care suferă de tulburarea de depersonalizare își petrec multe ore meditând asupra cauzelor acestor senzații ciudate, de ce revin ele și ce pot face pentru a le opri.

O tulburare care nu poate fi descrisă cu ușurință

De-a lungul timpului, prof. Černis a întâlnit mai multe persoane care chiar și-au făcut tomografii cerebrale pentru a căuta tumori, presupunând că acestea ar putea fi cauza problemei. Este, de asemenea, destul de comun ca oamenii să explice că au avut o „experiență neplăcută” cu canabis și nu s-au mai întors niciodată la realitate, scrie Science Alert.

Ironia este că această îngrijorare constantă este considerată principalul motiv pentru persistența tulburării de depersonalizare. Concentrarea continuă asupra senzațiilor stranii îi face pe oameni să le observe chiar și pe cele mai subtile dintre ele. Iar temându-se de ele, își amplifică vigilența și, totodată, nivelurile de stres.

Adevărul surprinzător este că experiențele de depersonalizare și derealizare care definesc tulburarea sunt extrem de comune și complet normale, mai ales în perioadele de stres.

Atunci, de ce Callum nu este primul care spune că nimeni nu-i înțelege experiențele? De ce este atât de greu să găsești pe cineva care să le înțeleagă?

Cel mai evident răspuns este lipsa unui limbaj adecvat pentru a descrie experiențele de depersonalizare și derealizare. Sunt lucruri subtile, subiective și alunecoase, greu de redat cu precizie în cuvinte.

De asemenea, sunt aspecte ale propriei noastre realități extrem de personale despre care rareori discutăm cu ceilalți. Primele zile de carantină din timpul pandemiei COVID-19 au fost, probabil, singura perioadă în care a devenit o normă socială să discutăm despre ciudățenia vieții de zi cu zi.

De ce tulburarea de depersonalizare este greu de diagnosticat?

Un alt răspuns, mai complicat, este că majoritatea covârșitoare a profesioniștilor în sănătate mintală nu au parte de nicio pregătire cu privire la tulburările disociative. Prin urmare, persoanele care ajung la servicii de sănătate mintală plângându-se de depersonalizare au, din păcate, șanse mari care simptomele lor să nu fie observate sau să fie înțelese greșit.

Poate de aceea, în Marea Britanie, durează în medie între opt și 12 ani pentru ca tulburarea de depersonalizare să fie diagnosticată corect. Între timp, oamenii pot urma tratamente (nereușite) pentru depresie sau anxietate sau simptomele le pot fi respinse ca fiind „doar” parte dintr-o altă tulburare pe care o pot avea.

„Mulți sunt trimiși de la un serviciu la altul, pe măsură ce specialiștii se străduiesc să înțeleagă cum îi pot ajuta. Mulți sunt externați fără sprijin. Alții mi-au spus că pur și simplu renunță să mai vorbească despre problemă, deoarece au învățat că nu îi ajută cu nimic”, remarcă prof. Černis.

Profesioniștii nu sunt de vină pentru asta. La urma urmei, nu poți ști ceea ce nu știi. De fapt, odată cu discuțiile tot mai frecvente pe rețelele de socializare despre simptomele disociative, mulți profesioniști în sănătate mintală își recunosc lacunele și caută sfaturi, formări și resurse.

Lucrurile se schimbă în mai bine

Unreal, organizația caritabilă din Marea Britanie pentru Tulburarea de Depersonalizare, a primit mai multe cereri de instruire pentru organizații în prima săptămână de la introducerea unui buton „solicită o prezentare” pe site-ul său.

Cercetătorii își aduc și ei contribuția. De la producerea unui „ghid rapid”, până la descoperirea neînțelegerilor în comunicarea dintre tineri și profesioniștii NHS sau studierea creierului pentru a înțelege mai bine tulburarea, o mulțime de eforturi sunt în desfășurare. Nu în ultimul rând, există eforturi pentru dezvoltarea și îmbunătățirea unei terapii personalizate.

„Așadar, când îl privesc pe Callum, aplecat pe scaunul său, simt o empatie profundă față de sentimentul său că lumea nu înțelege prin ce trece. Dar, de asemenea, port în mine un mic grăunte de speranță că lucrurile se vor îmbunătăți pentru el foarte curând”, a încheiat specialista.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum ne afectează ca adulți o dietă grasă în timpul adolescenței?

Paradoxul încrederii: a beneficia de pe urma unei trădări nu erodează întotdeauna încrederea

Un studiu dezvăluie de ce somniferele nu oferă un somn de calitate

Un nou studiu leagă milioane de cazuri de diabet și boli de inimă la nivel global de băuturile îndulcite