Home » Știință » Mitul vârstei de 25 de ani: ce spune cu adevărat știința despre creierul adolescenților

Mitul vârstei de 25 de ani: ce spune cu adevărat știința despre creierul adolescenților

Mitul vârstei de 25 de ani: ce spune cu adevărat știința despre creierul adolescenților
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 05.04.2026

Dacă ai un adolescent acasă, ai spus-o sau ai gândit-o cel puțin o dată: „Ce vrei, creierul lui nu e format.” Dacă ești tânăr, ai folosit-o probabil ca scuză, cu umor, dar și cu o doză de convingere.

Ideea că lobul frontal nu se dezvoltă complet până la 25 de ani a devenit unul dintre cele mai citate „fapte științifice” ale ultimelor două decenii, apărând în manuale, în sentințe judecătorești, în conversații între părinți, pe TikTok și Instagram.

Dar se pare că are un singur defect major: e o simplificare atât de drastică încât a ajuns să fie, în esență, un mit.

Cum a apărut, de fapt, pragul de 25 de ani

Totul a pornit de la studii de imagistică cerebrală realizate la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, în care cercetătorii au scanat creierele copiilor și adolescenților pentru a observa schimbările în timp. Rezultatele arătau că materia cenușie continuă să se modifice dramatic în perioada adolescenței. Pentru că datele se opreau în jurul vârstei de 20 de ani, cercetătorii au estimat că dezvoltarea s-ar putea încheia pe la mijlocul deceniului trei. Cu timpul, acea estimare s-a solidificat într-o credință larg acceptată.

Kate Mills, cercetător în neuroștiințe, recunoaște că e și ea nedumerită: „Nu știu de ce s-a ales 25. E un număr care sună bine? E divizibil cu cinci?” La rândul său, Larry Steinberg, unul dintre cei mai citați cercetători în dezvoltarea adolescenților, a confirmat că numărul 25, care nu are o bază fermă și universal acceptată în literatura științifică, a ajuns în cultura populară prin mecanismul clasic al telefonului fără fir.

Ce spun studiile recente despre creier

Un studiu publicat în noiembrie 2025 de Universitatea Cambridge, condus de Dr. Alexa Mousley și profesorul Duncan Astle, a analizat 4.216 scanări RMN ale unor participanți de la nou-născuți până la persoane de 90 de ani. Concluzia: creierul continuă să se recableze semnificativ până spre începutul vârstei adulte, uneori dincolo de 30 de ani.

Cortexul prefrontal, zona responsabilă de luarea deciziilor, controlul impulsurilor și planificare, nu e „offline” până la 25 de ani și nu se „activează” brusc la ziua de naștere. A fost prezent și activ încă de la naștere, în continuă rafinare. Ce se întâmplă cu adevărat e că în jurul vârstei de 25 de ani se încheie procesul principal de mielinizare, adică învelirea conexiunilor neuronale cu un strat izolator care accelerează transmiterea semnalelor. E un moment important, dar e doar una dintre multele etape ale unui proces care durează toată viața.

Creierul adolescentului nu este „incomplet”

Ideea că lobul frontal se „închide ca o portieră” exact la 25 de ani e o simplificare extremă. Nu există niciun comutator care să se declanșeze brusc, nicio apariție instantanee a înțelepciunii și raționalității. Adolescenții iau decizii riscante nu pentru că le lipsește cortexul prefrontal, ci pentru că în condiții de emoție intensă și presiune socială – ceea ce cercetătorii numesc „hot cognition” – le este mai greu să proceseze consecințele pe termen lung. Același lucru e valabil, în grade diferite, și pentru adulți. Contextul contează enorm. Un adolescent care ia decizii singur, fără presiunea grupului, se descurcă adesea la fel de bine ca un adult.

Ce înseamnă asta pentru părinți

Că un adolescent de 16 ani care ia o decizie proastă nu e „neurologic incapabil de raționalitate”. E un om tânăr aflat într-un mediu social intens, cu o experiență de viață limitată și cu un creier care învață exact prin acele decizii, inclusiv prin cele greșite. Simplificarea științei nu modelează doar felul în care ne percepem pe noi înșine, ci influențează și decizii la nivel de politică publică. În Scoția, de exemplu, recomandările oficiale folosite de judecători la stabilirea pedepselor tratează persoanele sub 25 de ani ca fiind distincte din punct de vedere al dezvoltării, o abordare care introduce în lege o estimare științifică încă discutată.

Creierul uman e mai complicat, mai flexibil și mai fascinant decât orice număr rotund. Crește, se adaptează și se reorganizează toată viața. La 17 ani, la 32, dar și la 60. Și mai important decât să le spunem adolescenților că „nu sunt încă formați” este să le spunem că fiecare decizie pe care o iau acum contribuie la cine devin.

Știați că?

În adolescență creierul elimină milioane de conexiuni neuronale pe secundă, într-un proces numit „pruning”, pentru a deveni mai eficient.

Adolescenții au o capacitate mai mare de învățare și adaptare decât adulții, tocmai pentru că creierul lor este încă în plină reorganizare.

Sistemul de recompensă din creierul adolescenților este mai sensibil decât la adulți, ceea ce îi face să caute mai intens experiențe noi.

Surse:

https://www.sciencedaily.com/releases/2026/02/260218031606.htm

https://slate.com/technology/2022/11/brain-development-25-year-old-mature-myth.html

https://www.medboundtimes.com/fitness-and-wellness/frontal-lobe-25-myth-science-explained

https://www.mcgill.ca/oss/article/critical-thinking-student-contributors/25-really-magic-number

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cât de grav este, de fapt, lipsa somnului și ce spun specialiștii despre mitul celor „8 ore perfecte”

Freydís Eiríksdóttir, fiica lui Erik cel Roșu: eroina și criminala din spatele mitului viking

Știința infirmă mitul geniului nebun

Mitul copilului singur la părinți: De ce prejudecățile despre egoism sunt false?

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...