Prima pagină Stiinta

Goana după uraniu

Nicu Pârlog | 07.11.2011 | ● Vizualizări: 5806
Goana după uraniu     uraniu, radioactiv, radiatii, mina, minereu + zoom
Galerie foto (4)

Încă de la descoperirea sa uraniul a suscitat interesul oamenilor. Valenţele sale multiple, raritatea sa şi nu în ultimul rând periculozitatea acestui metal atipic au dus, în zilele noastre, la o adevărată competiţie internaţională pentru procutarea lui. Marile puteri, dar şi statele mici, dar ambiţioase, se întrec în a-şi asigura stocuri cât mai mari de uraniu. Care să fie însă motivele adevărate din spatele goanei după preţiosul element?

Metalulmetalelor

Conform datelor ştiinţifice din domeniul chimiei şi al fizicii,uraniul este un metal alb-argintiu, cu numărul atomic 92 - atomulde uraniu are 92 protoni şi acelaşi număr de electroni, dintre care6 sunt electroni de valenţă.

Densitatea sa este cu 70% mai ridicată decât cea a plumbului,dar nu este atât de dens precum aurul sau tungstenul.



Se găseşte în mod natural în zăcăminte de concentraţie redusă însol, roci şi apă, fiind extras din minereurile care îl conţin,denumite uraninite în limbaj specific.

Când este prelucrat şi rafinat prin metode speciale,uraniul se prezintă sub forma unui metal cu radioactivitate scăzutaşi cu duritate mai mică decât a oţelului. Este puternicelectro-pozitiv şi slab electro-conductor, maleabil, ductil şi slabparamagnetic. Uraniul reacţionează cu aproape toate elementelenemetalice şi cu compuşii lor, reactivitatea crescând în funcţie detemperatură. Este dizolvat de acidul clorhidric şiazotic.

De ce este atât depreţios?

Uraniul este foarte căutat atât în aplicaţiile civile, cât şi încele militare.

În domeniul armelor, este folosit mai ales în producerea deproiectile de toate calibrele, cu aplicaţie penetrantă ridicată.Mai pe scurt, cele mai eficiente proiectile antitanc, racheteanti-buncăr sau cartuşe contra vestelor antiglonţ au capeteperforante alcătuite din uraniu sărăcit în combinaţie cu 1-2% alteelemente chimice. La impact, densitatea şi duritateaacestor proiectile distrug şi cele mai avansateblindaje.

Dar perioada de glorie a uraniului în industria militară aînceput în ultimele zile ale celui de al doilea Război Mondial,când periculosul metal a fost folosit drept elementul-cheie înmaterialul explozibil a cărui fisiune duce la exploziile nuclearede tristă amintire. Dacă în vremurile Războiului Rece existau doardouă tipuri de bombe nucleare, una pe bază de uraniu-235, iar altaceva mai complicată, activată de plutoniu-239 derivat dinuraniu-238, în zilele noastre există bombe mult mai puternice,alcătuite dintr-un "miez" de plutoniu încastrat în uraniu; acestenoi instrumente ale morţii folosesc o mixtură de tritiu şi deuteriu(izotopi ai hidrogenului) în procesul de fisiune nucleară.

Sectorul civil s-a folosit de uraniu în rol decombustibil pentru centralele energetice nucleare. Motivul? Unsingur kilogram de uraniu-235, în urma unei fisiuni complete poateproduce o cantitate de energie de circa 80 de terajouli, adicăaceeaşi energie produsă prin arderea a 3.000 de tone decărbune.

Înainte de folosirea sa în industria energetică, aplicaţiileuraniului erau apreciate în arta fotografică, unde nitratul deuraniu avea rol de toner; uraniul este, de asemenea, utilizatpentru fabricarea filamentelor lămpilor, în industria pielii şi alemnului (pentru vopsire), în microscopia electronică (pentrumărirea contrastului imaginilor) şi pentru datarea radiometrică arocilor.

De ce este atât depericulos?

Oamenii pot fi expuşi radiaţiilor vătămătoare ale uraniului şiale compuşilor acestuia prin inhalarea de praf radioactiv sau princontactul cu apă şi hrană contaminată.

Cantitatea de uraniu din aerul obişnuit este foarte mică şi nudă motive de îngrijorare. Totuşi, persoanele care lucrează înfabrici în care se procesează fertilizatori pe baza de fosfaţi saucele trăiesc în apropierea terenurilor unde se trage cu muniţie ceconţine uraniu sărăcit, sau pur şi simplu lucrează în extracţia şiprelucrarea uraniului, trebuie să fie conştiente de pericolelesituaţiei.

Uraniul se acumulează în special în oase, ficat, rinichişi în organele genitale. Pe lângă faptul că este radioactiv,uraniul este şi extrem de toxic. Lista bolilor şi diverselorafecţiuni provocate oricărui organism viu este pur şi simpluşocantă.

Apare o criză auraniului?

Circa 96% din rezervele globale de uraniu sunt deţinute de 10ţări. Producţia mondială de uraniu de acum doi ani a fost de circa50.000 de tone, cea mai mare cantitate fiind extrasă din Kazahstan.Australia este şi ea un jucător important pe piaţa uraniului: nunumai că deţine 23% din rezervele mondiale, dar pe teritoriul săuexistă cel mai mare zăcământ din lume, celebrele mine Olympic Dam,din sudul ţării. Statele Unite rămân cel mai mare consumator deuraniu, cu o medie de 9.000 de tone consumate anual.

În aceste condiţii, cererea tot mai mare de uraniuvenită atât din partea statelor puternic industrializate, cât maiales din partea noilor economii emergente, între care se detaşeazăChina, India şi Turcia, va duce inevitabil la o criză a uraniuluicu reverberaţii puternice în domenii strategice precum industriamilitara sau cea energetică.

Un raport oficial întocmit de experţii Uniunii Europene lanivelul anului 2001 stipula încă de pe atunci că resursele mondialede uraniu vor mai ajunge doar pentru 42 de ani de exploatări. Cutoate acestea, energia produsă în reactoarele nucleare acoperă deabia o fracţiune din necesarul energetic mondial, fapt care vaforţa omenirea să optimizeze producţia de energie electrică viahidrocentrale, centrale eoliene şi să caute alte forme de energiealternativă.

Un alt studiu estimativ - mai optimist - susţine că rezervele deuraniu ale planetei ne-ar putea ajunge şi 85 de ani, cu condiţia -capitală - de a se inventa o tehnologie prin care să se poatăexploata uraniul care se găseşte în concentraţii infime în apeleOceanului Planetar. Conform datelor oficiale, un număr de 11 ţări,printre care România şi Ungaria, şi-ar fi epuizat deja rezerveleinterne de uraniu, iar dacă doresc ca programele lor nucleare sămai continue, trebuie să apeleze la importuri.

Teoria scăderii consumului de uraniu a fost stabilită înanul 1956 de către cercetătorul King Hubbert. Acesta susţinea că,dacă ciclul combustibilului nuclear ar putea fi închis cumva,uraniul poate deveni o resursă regenerabilă.

Înapoi la situaţia actuală, este evident că, odată cu scădereaproducţiei de uraniu, preţul acestuia va creşte până la cote foartemari. Aceasta în condiţiile din prezent, în care costul uraniuluieste de doar 9% din cheltuielile totale ale unei centraleenergetice nucleare. Dacă la nivelul anului 2001, preţul uraniuluiera de 6,40 $/livră (1 livră= 453 g), anul trecut se ridicase pânăla valoarea de 46,50 $/livră. În aceste condiţii, "goana" dupăuraniu a devenit, aşadar, un fenomen cât se poate de real. Viitorulne va da în mod sigur răspunsul adecvat asupra graficului său.