De ce suntem unici?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La fel ca programarea sexului pentru nou-nascuti, posibilitatea de a alege trasaturile genetice pe care urmeaza sa le aiba viitorul copil sau interventia genetica asupra individului uman viu pentru a-i corecta defectele poate deveni un pericol la adresa diversitatii omenesti si a echilibrului ecologic de pe planeta. Nu e limpede nici macar in ce masura ar fi sanatos sa avem o specie de superporumb modificat genetic – si cu atat mai putin de ce ar fi mai bine sa avem o rasa de supraoameni modificati genetic, gen Indestructibilul. Oameni si soareci De ce am inceput cu astfel de controverse o discutie despre unicitatea individului uman? Impotriva credintei ca persoana omeneasca este o creatura unica a lui Dumnezeu, incomparabil mai complex alcatuita decat animalele sau plantele, descifrarea hartii genomului uman a prilejuit o dezamagire filosofica destul de mare.

Daca estimarile mai vechi vorbeau de 150.000 de gene, s-a vazut ca genomul uman nu are in realitate decat intre 26.000 si 40.000 de gene – doar cu 300 mai multe decat un soarece si de doua ori mai multe ca musculita de otet. In plus, peste 90% din genomul uman contine „pseudogene“, fara valoare de informatie genetica – asa-numitul ADN „junk“ (deseu), in timp ce proportia de ADN „junk“ la aceeasi musculita nu depaseste 3% din genom, ceea ce ar insemna ca insecta in cauza si-a organizat mai bine materialul genetic.

Craig Venter, coordonator al Proiectul Genomului Uman din partea companiei americane Celera, a explicat insa ca de fapt acest numar redus de gene e o lovitura de gratie data determinismului genetic, care sustine ca majoritatea aspectelor vietii unei persoane sunt controlate de gene. „Faptul ca avem un numar mic de gene inseamna ca nu suntem legati de maini si de picioare. Oamenii cred ca genele sunt cauzele absolute ale trasaturilor noastre de personalitate.

Dar ideea ca genomul este un tipar al umanitatii e o metafora foarte proasta. Daca am fi legati de maini si de picioare, asa cum spun deterministii, ar trebui sa avem mult mai multe gene“, apreciaza Craig Venter. Cat despre proportia mare de ADN „junk“, aceasta trebuie inteleasa tocmai ca o dovada a faptului ca specia umana a evoluat intr-un mod mult mai complex decat alte specii, elementele de ADN fara valoare genetica avand tocmai rolul de a reorganiza cromozomii, de a redistribui genele vechi si de a crea altele noi. Cu alte cuvinte, cantitatea mare de ADN „junk“ denota o interactiune intensa cu mediul, inexistenta in cazul altor specii, unde organismul nu face decat sa-si execute mecanic programul de pliere la mediu pe tot parcursul vietii.

Si dispunerea „pseudogenelor“ difera in functie de mediu: exista indivizi la care numarul genelor responsabile de receptarea mirosurilor e mai mare, in timp ce la altii o parte dintre genele respective nu mai sunt functionale, devenind pseudogene. Rolul mirosului ca simt de care sa depinda supravietuirea a scazut destul de mult in societatile moderne, iar a conserva o acuitate olfactiva iesita din comun nu e economic pentru un organism care are nevoie sa-si dezvolte alte abilitati demne de lasat apoi mostenire genetica urmasilor. In acest sens trebuie intelese comentariile oamenilor de stiinta care spun ca genele sunt un mecanism al naturii umane, nu o cauza a ei. Din fericire, cine vrea sa explice unicitatea individului uman prin vechile dihotomii natura/cultura, gene/mediu, ereditate/educatie, innascut/dobandit nu mai poate s-o faca decat recunoscand ca orice om este produsul unei combinatii unice si irepetabile de factori genetici si de factori de mediu: cum spun unii cercetatori, 100% din individ este produs al ereditatii si 100% al educatiei.