Hronicul si cantecul sferelor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cromozomii sunt apoi separati in cele doua parti ale planului. In aceasta etapa, va avea loc prima divizare a celulei, prin strangulare. Pozitia ei depinde intre altele de semnale externe ca lumina, campul gravitational, celulele adiacente, punctul de insertie in uter sau unghiul de intrare a spermatozoidului. Daca mecanismul detaliat al determinarii acestui plan ramane un secret, este evident insa ca geometria sferei este adaptata descrierii acestui proces.

Astfel, centrozomul (unitatea centrala a unei arhitecturi complexe de fibre dinamice) se imparte spre punctele diametral opuse ale membranei celulare devenite sferice. De ce sunt celulele in diviziune majoritar sferice? In plan functional, sfericitatea celulelor animale in divi­ziu­ne se explica prin faptul ca aceasta forma nu privilegiaza nici o directie de recepta­re a semnalelor externe. In schimb, dinamica lor nu se poate explica doar prin simpla fizica a membra­ne­lor elastice, ca sfericitatea bulelor de sapun: forma membranelor celulare rezulta din procese biomecanice complexe, aceasta complexitate asigu­rand libertatea de deformare membr­an­a­ra necesara deplasarii celulelor.

Perla, sfera marilor
Aceasta sfera sidefata nu este altceva decat o simpla solidificare a carbonatului de calciu asimilat de o molusca. Un tesut special invaluie corpul animal, imbracand interiorul cochiliei (pentru molustele care poseda una). Printr-un mecanism de biomineralizare, acest invelis secreta cochilia, o face sa creasca in grosime si o repara in caz de nevoie (gauri, loviri). Orice particula straina care se gaseste intre invelis si cochilie, daca nu este eliminata, va fi acoperita de carbonat de calciu, cu scopul de a proteja tesuturile corpului animal de orice iritatie sau infectie. Astfel apar perlele, dintr-o particula straina care va fi treptat acoperita de carbonat de calciu, sidef pentru scoicile perliere.

Cu toate acestea, perlele care cresc intre invelis si cochilie nu sunt niciodata sferice. Perla cea mai cautata este o sfera aproape perfecta, insa aceasta forma e rara; se estimeaza ca mai putin de doua perle din o mie sunt cu adevarat sferice (adica avand o variatie a diametrului mai mica de 2%). In schimb, formele perlelor pot fi foarte variate: para, nasture, oval etc. Forma depinde de numerosi factori, intre care cel mai important este forma nucleului, acel corp strain in jurul caruia straturile minerale se succed straturilor organice pentru a construi perla. Cand nucleul este un mic crab sau un peste, perlele (denumite blister) evoca forma animalu­lui prizonier in scoica.

Japonezul Kokichi Mikimoto este cel care a pus la punct, in 1893, procedeul prin care sunt produse perle de cultura, prin introducerea in scoica a unui corp strain – nucleul. Perla necesita multi ani pana sa ajunga la marimea la care sa poata fi recoltata (in general intre 2 si 10 mm, in functie de tipul scoicii). Nucleul poate fi absolut orice obiect care se poate strecura in cochilia scoicii: o nevertebrata, un peste micut sau chiar o bucata de cochilie. S

Sfere vechi…
Observarea sferelor dure si a ciocnirii lor a jucat un rol deloc neglija­bil in descoperirea legilor mecanicii clasice in secolul al XVII-lea, prin Isaac Newton, Galileo Galilei si Christian Huygens. In acea vreme, se cunosteau doar formele macroscopice, consideran­du-se fundamentala forta de contact dintre obiecte (ca in jocul de biliard, caruia surse iconografice ii dovedesc existenta inca din secolul al XV-lea). Forta de contact dintre bile are o origine fizica complexa: la nivelul atomilor, ea rezulta din principiul Pauli (unul dintre principiile mecanicii cuantice care „interzice“ atomilor sa se suprapuna). La scara macro, aceasta forta se traduce printr-o o conditie de nepenetrare ce produce corpurilor elastice o deformare calculabila.