Corpul uman – dotari optionale

Din fericire, macrofage se gasesc in tot fluxul sanguin, asa ca organismul se poate descurca, la nevoie, si fara splina. Care sunt cazurile in care splina trebuie neaparat scoasa: traumatismele abdominale (fiind un organ bogat vascularizat si friabil, splina se rupe usor si poate declansa o hemoragie fatala), bolile hematologice (purpura trombocitopenica, maladia Hodgkin, talasemie majora s.a.), cancere ale organelor invecinate (stomac, de exemplu).

Suplinitori
Exista si alte organe fara de care omul poate trai, insa nu oricum, ci suplinindu-le functiile in mod artificial, fara a le inlocui fizic (ca in cazul inimii artificiale). O operatie devenita comuna este colecistectomia – extirparea vezicii biliare. In mod normal, vezica stocheaza si secreta bila, un lichid plin de enzime care ajuta la digestie. In lipsa vezicii, ficatul elimina bila necontrolat, putand da nastere la situatii in care enzimele sunt insuficiente. Persoana fara vezica biliara fie va tine regim alimentar in permanenta, fie va suplini cantitatea de enzime cu preparate enzimatice industriale (gen Colebil).

• A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
• Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

La fel se procedeaza si dupa extirparea pancreasului (in caz de inflamatie puternica, numita pancreatita, sau de cancer), care secreta si el enzime digestive. Lipsa fermentilor poate fi suplinita foarte bine cu extract din pancreas de porc (Triferment), iar a secretiei hormonale a pancreasului – insulina si glucagonul – cu produse sintetice.

Solutii de back-up
Natura a fost prevazatoare si ne-a dat si organe-pereche, pentru situatiile in care unul dintre ele nu ar mai functiona. E cazul rinichilor, al ochilor, urechilor, ovarelor, testiculelor, plamanilor. Cu toate acestea, nu sunt rare cazurile in care ambele organe sunt afectate ireversibil, bolnavul trebuind sa apeleze la transplanturi si proteze sau sa duca o viata de handicapat.

Cerebelul ne trebuie
Mai vechile tratate de anatomie si fiziologie acreditau ideea ca cerebelul, in afara de controlarea unor centri ancestrali de coordonare motorie, n-ar mai fi bun la nimic. Prin urmare, un om caruia i s-ar fi scos creierul mic ar fi putut trai normal, cu conditia de a reinvata sa mearga si sa-si tina echilibrul.

Cercetarile de neurofiziologie din ultimele decenii infirma total ipoteza de mai sus. Este adevarat ca pacientul ar supravietui, ba chiar s-ar putea misca (necontrolat), dar afectivitatea sa si in special memoria ar fi compromise. De altfel, se pare ca malfunctia cerebelului este responsabila de aparitia uneia dintre cele mai neintelese maladii ale sistemului nervos: autismul.

Foto: Guliver/Science Photo Library

FACTS

Prima splenectomie (scoaterea splinei) a fost facuta de dr. Martin, un obstetrician german, in anul 1875.

Tonsilectomia (scoaterea celor doua amigdale faringiene laterale) a fost descrisa pentru prima oara inainte de anul 100, de catre Celsus.

A demonta o masinarie si a o monta la loc in asa fel incat sa functioneze din nou reprezinta, in multe domenii, o indeletnicire de rutina. Iar pe seama faptului ca mecanismul merge cu toate ca au ramas destule piese pe dinafara, exista glume vechi de decenii. In schimb, a renunta la anumite componente anatomice nu mai suna deloc a gluma. Cu toate acestea, faptul este posibil.

Par de prisos
Barbatii se barbieresc pentru ca barba si mustata nu mai au functionalitate biologica – nu-i mai apara de intemperii si nici nu mai slujesc la intimidarea adversarului. Functia lor este cel mult una estetica sau religioasa. Femeile, la randul lor, se intrec in a scapa de parul de pe corp (cu exceptia podoabei capilare, desigur), caci „blana“ nu numai ca nu le tine de cald, dar le si provoaca frisoane de dezgust. Nici sprancenele nu sunt iertate, cu toate ca Natura le-a harazit un rol important: acela de a nu lasa transpiratia si impuritatile sa se scurga de pe frunte in ochi. Cu unghiile insa, se intampla pe dos. Desi nu mai folosesc la inhatat sau sfasiat prada, ele sunt la mare pret lungi si pictate, facand parte din arsenalul seductiei.

Inghetata contra galcilor
Despre un om cu amigdalele inflamate, se spune ca „a facut galci“. La intrare, calea digestiva si respiratorie e dotata cu un paznic, reprezentat de un inel de tesut limfatic ce inconjoara faringele din toate directiile. Din acest inel fac parte si amigdalele (tonsilele) palatine, doua mase de tesut incarcat cu celule si pregatit sa apere organismul de agresiunile microbiene venite prin gura. Uneori, insa, agresiunea este atat de mare, incat bietele amigdale se inflameaza si se transforma ele insele in focar de infectie, situatie in care otorinolaringologul e nevoit sa le scoata chirurgical (operatie denumita tonsilectomie).

Dureaza o jumatate de ora si poti pleca acasa savurand o inghetata. Apararea imunitara ulterioara este lasata in seama amigdalei linguale, a celei faringiene si a insulelor de tesut limfatic, care le leaga pe toate in inelul mentionat. Iar faptul ca se poate trai si fara „galci“ este confirmat de vechimea acestui gen de interventie chirurgicala, care dateaza de pe vremea Imperiului Roman.

Apendicele, primul la cadere
Dar sa vedem cum stam pe dinauntru. Apendicele merita cel mult pomenit. Cat de inutil este el pentru digestie o stie toata lumea. Ba uneori e chiar daunator, caci nu putine sunt cazurile cand resturile nu mai gasesc drumul catre exterior si raman sa putrezeasca in apendice, provocand inflamatii si dureri atroce. Au existat grupari de chirurgi care militau pentru extirparea apendicelui inca de la nastere, pentru a scuti omul de eventuale complicatii ulterioare.

Se poate si fara splina
Un alt organ pe cat de mare, pe atat de dispensabil este splina. Majoritatea oamenilor nici macar nu stiu unde e localizata (in partea stanga a abdomenului, sub coasta a zecea). Nu am numit-o inutila, ci doar dispensabila. La ce foloseste ea? Fiziologii au poreclit-o „cimitirul globulelor rosii“. Hematiile – care transporta oxigenul si dioxidul de carbon la si de la celule – au o viata scurta, de cateva zile. Dupa ce si-au indeplinit sarcina, trec, inevitabil, prin splina, care este legata vascular de ficat. De-a lungul vaselor sanguine stau aliniate macrofagele, o categorie de globule albe care au misiunea de a detecta „gunoiul“ din circulatie si de a-l inghiti, supunandu-l astfel reciclarii.