Rasaritul clonelor

A doua filosofie, circumscrisa ipotezei clonarii personalitatii umane, este de factura empirica si sustine ca intreaga cunoastere deriva din experien­ta, ca omul, cand se naste, este o tabula rasa (o tablita stearsa, goala) si ca toate ideile, ratiunea, trasaturile de personalitate si cele de caracter le dobandeste in urma experientei, adica a tuturor factorilor care formeaza persona­litatea umana (educatia, invatarea, procesul de socializare, experientele traumatizante sau cele placute etc.). In virtutea unei astfel de filosofii, replicarea identica a personalitatii umane nu ar fi posibila decat in conditiile in care se reproduc cu o fidelitate perfecta toti factorii psiho-sociali care au creat personalitatea originalului – or, acest lucru este in momentul de fata imposibil.

Astfel, imaginea paradisiaca a unui viitor in care vom fi inconjurati de genii, ca si imaginea terifianta a unui viitor condus de tiranii trecutului au sanse infime de a se infaptui, daca adoptam o viziune empirica. Singurul viitor posibil care supravietuieste acestei viziuni este cel al armatei de clone – o imagine surprinsa in toata amploarea ei de George Lucas in ultimul film din seria Star Wars – Atacul Clonelor, unde un lord intunecat, echivalent posibil al oricarui dictator de pe Pamant, cloneaza in milioane de exemplare un vanator de recompense, datorita caracteristicilor fizice care fac din acesta soldatul perfect.

• De ce banda de scotch scoate un sunet asemănător cu scârțâitul?
• Cum ne este afectată mintea de sunetul constant al vieții moderne?

Imaginea armatei de clone, alaturi de cea a clonelor-sclavi, reprezinta fragmente de viitor ce pot deveni realitate in lipsa unui control normativ – etic si legislativ – asupra procesului de clonare. Aceasta imagine a viitorului ar trebui sa ramana fictiune pura, deoarece ar fi o pierdere inestimabila ca, din cauza ei, tehnologia clonarii, care are un imens potential terapeutic, sa fie compromisa, blamata si stopata.

Eu, clona
Termenul de clonare (din greaca veche – klon, ramura) este folosit astazi pentru a defini trei proceduri distincte, care urmaresc trei scopuri foarte diferite: Clonarea embrionara – o tehnica medicala care produce gemeni monozigoti (identici), astfel incat se copiaza si/sau se dubleaza procesul natural de aparitie a acestora. Una sau mai multe celule sunt indepartate, prin intermediul bioingineriei moleculare, dintr-un embrion fertilizat si apoi sunt obligate sa se dezvolte in cópii identice ale acestui embrion. Apar astfel gemeni cu acelasi cod genetic, adica acelasi ADN.

Tehnica e folosita cu succes de multi ani pe animale; experimentele cu subiecti umani au fost limitate. Clonarea reproductiva (clonarea ADN-ului adult) – tehnica prin care se realizeaza copia fidela a unui animal adult. Pana acum a fost folosita pentru clonarea mai multor oi, porci, soareci si pisici. ADN-ul dintr-un ovul este extras si inlocuit cu ADN-ul prelevat dintr-un animal adult. Apoi, ovulul fertilizat, numit preembrion, e implantat in uter si lasat sa se dezvolte asemenea unuia normal, pana la nastere.

Acest model de clonare nu sufera de nici o restrictie atunci cand subiectii clonati sunt animale, dar e interzis sau restrictionat prin lege in multe tari in cazul subiectilor umani. Clonarea terapeutica (clonarea biomedicala) – in stadiile initiale, este o tehnica identica cu clonarea ADN-ului adult. Spre deosebire de aceasta insa, celulele stem (fara identitate) sunt extrase din preembrion si crescute intr-un mediu artificial controlat, cu scopul de a fi produse tesuturi sau chiar organe intregi de transplant pentru persoana de la care s-a prelevat ADN-ul. Preembrionul moare in timpul acestui proces. Scopul clonarii terapeutice este de a produce copia sanatoasa a unui tesut sau a unui organ al persoanei bolnave. Tehnica nu presupune liste de asteptare, intrucat stocul e nelimitat, iar tesutul sau organul, avand acelasi ADN cu cel originar, se adapteaza si e instantaneu acceptat de corp, deci nu mai exista pericolul respingerii.