Home » Cultură » A 69-a arta

A 69-a arta

Publicat: 09.04.2009
Putine subiecte creeaza la fel de multe controverse precum un film porno. Putine personaje starnesc atatea scandaluri precum cele care joaca in pelicule pentru adulti. Un periplu prin lumea sexului pe suport magnetic si digital este mai mult decat revelator fata de insasi natura umana. Cadru cu cadru, pornografia a dus in egala masura la redescoperirea fara precedent a sexualitatii precum si la caderea omului in capcana viciului.

Sexul vazut prin lentila

In prezent, pornografia a ajuns la o spectaculoasa dezvoltare fara precedent. A depasit de mult granitele unui subgen cinematografic sau ale unui curent marginal si decadent al sexualitatii umane. Secolul XXI o surprinde sub forma unei megatendinte dezvoltate precum o caracatita care isi ingroasa si-si lungeste tentaculele in fiecare minut, digerand vieti, destine, cariere si, mai ale, sume imense de bani. Fenomenul a devenit extrem de complex, odata cu dezvoltarea tehnologiilor cinematografice, explozia Internetului si saracia generalizata care impinge multi tineri de ambele sexe sa aleaga un destin de pornostar. Dincolo de falsa pudibonderie, de studiile expertilor, de vieti distruse, de mirosul banilor si de gustul sexului, de obscenitatea vazuta drept normalitate si de umorul negru involuntar din spatele camerei de filmat, avem o adevarata marturie pe celuloid despre felul in care omenirea a fost marcata ireversibil de satiriazisul vizual oferit contra cost in fata ecranului. Pornografia nu este, in esenta, decat examenul ratat pe care l-a dat Homo sapiens in fata maturizarii sale ca specie, atunci cand a amestecat banul cu functia sexuala si erosul cu depravarea. Rezultatul se vede in milioanele de productii porno care cresc de la an la an, mai ceva decat cotele Amazonului in sezonul ploios. Bani sa iasa, caci sex faceam oricum de placere, par sa isi zica reprezentantii speciei Homo ludicus

Jenna Jameson, cea mai cunoscuta actrita XXX din lume

Termenul in sine isi trage originea inca din Grecia Antica, unde “pornai” insemna literalmente “destrabalare”. La o prima vedere, am fi tentati sa atribuim titulatura de “pornografie” tuturor reproducerilor cu tematica sexuala, fie ele pe panza, piatra, lemn, metal, marmura, care au insotit dezvoltarea civilizatiei umane din Cuaternar pana in zilele noastre. Am gresi irevocabil. Marea lor majoritate sunt adevarate opera de arta ale patrimoniului mondial. Niciun om cu o bruma de cultura si un dram de discernamant nu poate descrie drept pornografie sculpturile templelor de la Konarak si Kajuraho, stampele erotice chinezesti, japoneze sau coreene, sculpturile si picturile artei europene de la greci pana la finele Renasterii. Nici macar primele reproduceri stangace ale unui act sexual, realizate pe peretii pesterilor de catre oamenii invesmantati in blanuri, nu au nimic pornografic intransele. Cu totul alta a fost situatia din primul moment in care un cuplu uman a acceptat sa execute un act sexual contra cost, in fata ochiului neiertator, pofticios si iscoditor al primelor aparate de filmat. Atunci a aparut, de fapt, prima forma de prostitutie pe celuloid.

Pictura pe un vas grecesc datand din anul 511 i. Hr.

Stampa erotica japoneza, secolul XII

Venus Dormia a pictorului renascentist Georgione, 1510

Epoca de aur a pornvintage-ului

Primele filme porno sunt la fel de vechi precum a 7-a arta, cinematografia. Putem afirma, fara greseala, ca odata ce omul a pus mana pe un aparat de filmat, printre primele subiecte cinematografice care i-au trecut prin cap, au fost cu siguranta si cele legate de sex. Practic, odata cu pornografia vintage, a cazut si ultimul val de mister palpabil care oculta actul sexual dintre un barbat si o femeie, lasand astfel o poarta deschisa prin care au izbucnit toti demonii sexuali alaturi de toate frustrarile tinute sub lant timp de secole de morala crestina. Astazi, pornografia are nenumarate fatete sub forma literaturii porno, fotografiei, sculpturilor, picturilor, animatiei, filmului si jocurilor video. Iar cand actul sexual are loc in fata publicului din asa numitele teatre-porno, evident nu mai avem pornografie, ci porn-live-acting.

Istoricul Patrick Robertson afirma in lucrarea sa, Film Facts, ca prima imperechere umana surprinsa pe pelicula o regasim in “L’Ecu d’Or la bonne auberge”  filmat, bineinteles, in Franta anului 1908. Scenariul descrie un soldat care performeaza cateva acte sexuale cu o hangita. Francezii isi vad titulatura amenintata tocmai de la capatul lumii, unde o echipa de  pionieri argentinieni au turnat filmul porno”El Satario”, undeva pe la anul 1912. Nu se lasa mai prejos nici germanii, care vin puternic din urma cu ceea ce pare fi prima pelicula hardcore din istorie. Filmul “Am Abend” incepe cu o scena in care o femeie se masturbeaza singura intr-o camera, dupa care urmeaza cadre dure in care "actrita" face sex normal, anal si oral cu un barbat. Desigur, pe muteste, deoarece la acea data cinematografia nu se intalnise cu sunetul. Peliculele cu tematica porno nu se impiedica de acest aspect si cunosc o adevarata explozie in epoca filmului mut din pragul anilor 1920-1930, perioada cand erau difuzate clandestin in bordeluri, spre deliciul clientilor.

O alta categorie de privitori incantati de pornografie au fost soldatii celor doua razboaie mondiale. Foarte multi dintre ei aveau buzunarele captusite cu primele fotografii porno. Nu conta ca erau puse la piept, langa cele cu nevasta si copii. Situatia in sine cuprindea multe momente hilare in care soldati din armate inamice se intalneau deseori in spatele transeelor pentru a face schimb de poze porno. La fel stateau lucrurile si in momentele cand cadeau prizonieri. Primele obiecte de care erau deposedati erau tot fotografiile deocheate. Uneori, acestea erau mai cautate decat ceasurile sau inelele captivilor. Cu toate acestea, pe timp de pace cenzura era atotputernica in Europa si in America acelei perioade, prin urmare, multe filme porno “de epoca” au fost distruse de politiile tarilor pe teritoriul carora erau descoperite.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cresterea bunastarii economice occidentale, produsa de Planul Marshall, alaturi de aparitia Revolutiei Sexuale, a anticonceptionalelor, a muzicii rock, LSD-ului, a revoltei fata de Razboiul din Vietnam si a multor altor factori socio-economici, a dus in final la o schimbare de 180 de grade a viziunii asupra sexualitatii. De fapt, a fost o trecere de la o extrema la cealalta. Din generatiile pudice si puritane europeano-americane, au aparut cohorte intregi de tineri furiosi care vedeau in sexualitate o ultima reduta de cucerit. Pe un astfel de teren, pornografia nu putea decat inflori…

Ceea ce s-a si intamplat. In anul 1969 (interesanta coincidenta!), Danemarca devine prima tara europeana care legalizeaza pornografia hardcore, fiind urmata, la scurt timp, de alte tari nordice, precum Norvegia si Suedia. Incet, incet, omenirea se indrepta spre asa-numita “Golden Age of Porn”, epoca condimentata pe deplin de pelicule care au facut istorie in domeniu. Filme precum “Deep Throat” (1972), “Behind the Green Door” (1972), “The Devil in Miss Jones” (1975) si “Debbie Does Dallas”(1978), anuntau inceputul unei noi revolutii a filmului deocheat. Promotorii obscenului sunt o serie din ce in ce mai numeroasa de actori absolut fara nicio prejudecata, vajnicii pionieri in pielea goala profitand din plin de noile tehnologii vizuale din cinematografie, televiziune si, mai apoi, video.

Pornografia pe caprarii

Un astfel de monstru al dezmatului nu se putea dezvolta decat daca includea in sine toate genurile si subgenurile fanteziilor, dorintelor si obsesiilor consumatorului de porno. Da, consumator, pentru ca peste 90% dintre pasionatii (obsedatii?) domeniului sunt barbati. Nu va grabiti sa-i condamnati! Studiile au demonstrat fara echivoc faptul ca  barbatii se excita in mare masura vizual. Stimululul vizual sexual este cu mult mai pronuntat in cadrul barbatilor decat al femeilor. Pur si simplu, cele doua sexe au fost construite diferit. De asemenea, inclinatia spre voyeurism este o caracteristica predominant masculina. Acesta este, de fapt, marele secret, atu si explicatie a aparitiei si eruptiei pornografiei in forma pe care o cunoastem. Un intreprinzator ar da faliment daca ar incerca sa vanda o caseta audio porno.

In noianul de categorii ale sexului filmat, intalnim o pleiada de diviziuni si subdiviziuni. In primul rand, avem sectiunea de varsta, unde gasim productiile destinate amatorilor de scene sexuale cu femei de varsta a doua si a treia. La mare succes in America se afla genul M.I.L.F., initialele de la Mother I’d Like to Fuck, in care figureaza scene sexuale intre femei de 35-55 ani, alaturi de parteneri a cate 20 de primaveri bucata. Obsedatii de eleve de liceu se regasesc in sectiunea Teen Porn. Cresterea obezitatii in randul americanilor a dus la o categorie specifica de femei, denumita Big Beautiful Women (BBW) in limbajul porno international. Alte genuri ale preferintelor corporale ale amatorilor se regasesc in sectiunile mai mult decat explicite din categoriile: Big boobs, Big butts, Big cock, Legs, Hairy, Tiny tits etc. Urmeaza fanteziile exotice marcate de preferinte rasiale – oferta nu iarta nimic, categoriile Asian, Ebony sau Black, Indian Porn sau Latin Porn, satisfacand din plin doleantele publicului. Parca vrand sa le faca in ciuda puristilor sexului, cea mai de succes categorie din noianul pornografiei, este reprezentata de filmele Interracials. Aici, regizorii si scenaristii fac zeci de combinatii si permutari intre actrite si actori blonde si negri, asiatice si negri, albi si negrese. Lista raselor si tipologiilor umane ramane deschisa. Alta “realizare” a regizorilor a fost perpetuarea conceptului de Gang-bang, subgen care marseaza pe ideea unei singure femei asaltata din toate directiile de cat mai multi barbati, sau viceversa



Un alt mare pornosucces a fost acela de a parodia marile filme clasice
, SF, politiste sau de actiune de pe marele ecran. Subgenul Porn Parody a reusit sa imbine de minune scenele hard cu comedia. Un bun exemplu este reprezentat de parodia porno a peliculei castigatoare de Oscaruri, "The Gladiator". Evident in Gladiatorul porno, nu veti vedea lupte de gladiatori in Colloseum sau infruntari intre legiunile romane si triburile germanice. In varianta porno, “luptele” sunt intre cele doua sexe, si au loc mai ales la orizontala. Lista filmelor de Hollywood parodiate porno la mare arta, continua cu As Hard as It Gets, Anal-ize This, Analtasia, The Deer Humper, Easy Rider Her, Flesh Gordon, Forrest Hump, Frankenpenis, Gonad the Barbarian, Independence Nights, Intercourse with a Vampire, King Dong, Great Sexpectation, Last Anal Hero, Marry Bobbings, Lawrence of a Labia, Pornocchio, PocaHotAss, Rambutt, Pulp Friction, Porn on the Fourth of July, Robofuck, Schindler’s Lust, Fuckzilla, Shaving Ryan’s Privates, The Sperminator, The Sexorcist, Start Trek: Erection, Start Trek: The Next Penetration, The Texas Dildo Massacre, Top Buns, The Twilight Bone, Whore of the Worlds, si cu voia amatorilor de seriale, Twin Cheeeks si Fucklass. Cum era de asteptat, astfel de filme produc mai degraba hohote de ras privitorilor, decat banale erectii.

Universul pur al desenelor animate pentru cei mici, a fost, la randul sau, pangarit de ponografie, cele mai multe filme de acest gen – hentai – fiind produse in Japonia. Momentul cel mai periculos si deviant al pornografiei este reprezentat insa de aparitia asanumitelor filme PornoSnuff, acte filmate de inspiratie criminal-patologica in care scenele de sex se incheie cu torturarea sau moartea victimei, filmata in timp real. Astfel de filme au dus la numeroase scandaluri, arestari, procese si condamnari. De undeva dintr-un colt al vreunui iad astral, Melfion, capetenia legiunii demonilor sexuali, isi rade in barba. Pe planeta Terra, subalternii sai si-au indeplinit cu brio misiunea.

Extremele ludicului uman

Daca la inceputurile pornografiei, femeile care “prestau” sub aparatul de filmat erau simple prostituate impinse spre pornografie de foame si saracie, in prezent situatia s-a modificat radical. Foarte multe dintre actritele porno de astazi se indreapta spre sexul filmat nu de foame, ci din dorinta de bani, celebritate si relatii. Imbunatatirea tehnologiei a dus treptat la o adevarata explozie a carnografiei. Daca vom compara spre exemplu filmele realizate in faimoasa perioada “The Golden Age of Porn” cu productiile de dupa anul 2000, deosebirile sunt frapante. Spre exemplu, filmele din anii ’70-’80 ai secolului XX aveau o structura  bine inchegata, o intriga minutios stabilita, iar scenele de sex pur, cuprindeau cam 20-30% din durata peliculei. In schimb, filmele din anii ’90 incoace, nu au nicio noima artistica. 99% din aceste pelicule abunda in scene sexuale, unde singua nota dinamica este adusa de schimbarea partenerilor sau de aparitia instrumentarului sexual din genul catuselor si vibratoarelor de "n" forme, culori si marimi. De asemenea, regizorii au exploatat complexele masculine legate de marimea propriului sex, prezenta la majoritatea barbatilor. Producatorii de filme porno au pornit o adevarata vanatoare de barbati cat mai bine dotati de natura. Asa au aparut pe firmamentul pornografie o intreaga dinastie a mandrilor posesori de falusuri care depaseau 20 cm. Primul si probabil cel mai celebru armasar uman, a fost John Holmes, un actor porno american care declara revistei “Screw” ca este fericitul detinator al unui falus care in erectie atinge nici mai mult, nici mai putin de 41, 66 centimetri!

"John Holmes a fost pentru industria porno, ceea ce a fost Elvis Presley pentru rock’n’roll!"

Evident, Holmes se lauda precum un adolescent, exagerand dramatic, adevarata dimensiune a penisului sau situandu-se undeva pe la 28 cm. Insa, cum orice moneda are si un revers, penisul lui Holmes era atat de mare incat nu reusea niciodata sa aiba o erectie completa. Actritele cu care acesta a filmat, precum Anette Heaven, declara literalmente ca Holmes “o avea mare, dar moale”. In toata cariera sa pornografica, Holmes a facut sex cu aproximativ 14 mii de femei! Nu a aflat niciodata care dintre ele i-a transmis SIDA. Armasarul Americii a coborat definitiv steagul pe data de 13 martie 1988. Avea doar 43 de ani, un penis imens si niciun pic de creier, dupa cum afirma trist intr-un interviu, prietenul si colegul sau de platou, actorul porno Ron Jeremy. Acesta din urma este la randul sau o figura care a marcat puternic atat industria cinematografiei porno, cat si peste 4000 de femei cu care s-a culcat in cariera sa. Ron Jeremy este celebru pentru fizicul sau mic, gras, buhait si paros. Intr-un cuvant, dupa cum ironic se autocaracterizeaza, este un satir indesat cu un penis de 25 cm. In treacat fie spus, Ron a ajuns faimos si pentru ca este printre putinii actori porno capabili sa-si faca singuri o autofelatie. Ron Jeremy a redefinit genul de comedie/parodie-porno. Nici scena non-XXX nu i-a ramas straina, actorul figurand deseori in videolipurile celor de la Guns’n Roses, Moby, Kid Rock si multe alte trupe muzicale.

Ron Jeremy – grasanul urat, dar simpatic – a figurat inclusiv in serialul animat Familia Simpson

Batranul Continent nu s-a lasat nici el mai prejos si a venit puternic din urma, prin regizori precum Anthony Adamo care a pus bazele unei asa numite “pornografii de vacanta”. Dintre actorii europeni se detaseaza figura italianului Rocco Siffredi, care pana in anul 2005 a aparut in nu mai putin de 1300 filme de profil. La inceputul anilor ’80, lumea femeilor din filmele porno a fost puternic potentata de aparitia implanturilor cu silicon. 10 ani mai tarziu, vedetele feminine din domeniu dau lovitura, imbogatindu-se in urma scenelor fierbinti; figuri precum Jenna Jameson, Julie Ashton, Asia Carrera, Terra Patrick, Briana Banks, Sylvia Saint avand zeci de fancluburi pe Internet. In pornografie nu exista democratie, cum declara si Ron Jeremy: “Un barbat obisnuit castiga intre 300-400$ la o scena, sau chiar intre 100-200$, in cazul in care este nou si necunoscut in bransa. Daca "spadasinii", cum li se spune in jargonul nostru, ajung la cel mult 40.000$ pe an, o actrita porno ridica in medie o mica avere – 250.000$ pe an”. Oricat ar suna de hilar, si aici gasim o forma de protectie a muncii. De asemenea, se platesc sporuri de periculozitate pentru scene de dubla penetrare.

Userul e regele

Aparitia Internetului a dat peste cap cea de-a 69-a arta. Pe langa faptul ca piratarea filmelor porno a devenit un fenomen intr-o exploziva si continua crestere, aparitia videochat-ului erotic a dat o lovitura grea filmelor XXX. Dezvoltarea Internetului (peste 70% din retea este compusa in prezent din site-uri porno) va duce, in final, la o transformare radicala a pornografiei. In viitor, conceptul de fim porno va fi inlocuit de videochat-ul porno personalizat, in care fiecare amator al genului isi va selecta singur genul de femeie, partenerul (partenerii) cu care aceasta doreste sa presteze, precum si propriile fantezii sexuale. Cel putin asa ne asigura sociologii care au studiat atat viitorul pornografiei, cat si pe cel al sexualitatii umane. Totodata, aparitia lumilor virtuale de tip Second Life sau RedLight, ofera noi oportunitati de dezvoltarea a genului – un univers haotic, neincorsetat de nimic, liber de orice constrangeri, in care sub adapostul si anonimatul virtualului, fiecare user are posibilitatea, prin role-playing, sa-si puna in aplicare orice fantezie doreste. Sa fie aceasta pragul ultim pentru care marii apologeti ai Libertatii – filosofi, oameni politici, revolutionari – s-au luptat mai bine de doua milenii?

SPUNE-TI PAREREA! Esti consumator de pelicule XXX? Consideri ca industria pornografica este un fenomen normal sau deviant? Crezi ca s-a mers prea departe in pornografie? Crezi ca este normal ca pornografia sa fie distribuita gratuit, fara restrictii de varsta – cum de facto se intampla in prezent pe internet? Ce parere ai despre acest articol?

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase