Vietnam, Fire and Ice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Organizat dupa sistemul medieval al breslelor, Hang Quat este un areal urban forfotitor, dinamic, insa gene­ros contaminat de un imobilism rural si de o lene cu iz balcanic. De pe bal­co­nasul minuscul al casei de oaspeti unde stau (o cladire foarte ingusta si inalta cam de trei etaje), vad in strada o piata improvizata. O femeie pazeste cu solemnitate doua pulpe de pui puse intr-o farfurie de tabla drept pe asfalt; cand apare politia pietei, se stre­coara ca un tipar pe stradutele in­guste, doar ca sa reapara imediat din alta directie. Are privirea atenta, se misca iute, e o fiinta atoasa, incordata si totusi calma. Isi vinde iute marfa si dispare printre scutere, carucioare incarcate cu legume si peste proaspat.

Mai incolo, cativa barbati stand pe vine joaca un soi de table, impasibili la vacarmul de langa ei. Peste drum, o frizerie improvizata, cu oglinda agata­ta de un gard, isi asteapta clientii. De jur-imprejur, pe jos, pe mese, pe scaune – fructe, peste proaspat, creveti, halci de carne cruda, banane prajite, mirodenii, fum si aburi de mancare printre care trebuie sa te strecori avand mereu grija pe unde calci. Printre toate si toti ma intorc mereu la el – la Croitorasul cel Viteaz, singurul punct fix din Univers, centrul de echilibru al Cartierului Vechi din Hanoi.

L-am vazut din prima zi, mi-a placut si deopotriva m-a intristat, pentru ca mi-am dat seama imediat ca nu-l voi putea fotografia cum trebuie, caci unghiul era prost si erau prea multe elemente parazitare in cadru. Unele lucruri se multumesc a fi doar privite. De oriunde as veni, la orice ora, ma intorc la el, e acolo si seara la 11, si dimineata la 8; ne privim, zambim, nu vorbim nimic, printre noi trece un permanent torent de palarii conice, de politie a pietei, de vehicule claxonand, de turisti.

Poate doar mumia Unchiului Ho e mai imobila decat acest croitoras care mangaie delicat roata de metal a vechii sale masini de cusut Singer. Casa lui da drept in strada, iar el sta instalat chiar la intrare, cu privirea mereu aplecata pe tesatura; o scara mica duce la etaj, pe un perete e un tablou, portretul unui tanar, de jur-imprejur, pe sus, sunt cateva colivii cu pasari cantatoare, al caror ciripit nu razbeste in larma strazii.