Sri Lanka si India- ultimul episod

In Chennai, ca si in Bangalore, centrul IT-ului, oamenii traiesc, dorm, mananca, se spala si se usureaza, dau nastere si mor pe strada. Copii de pana la cinci ani umbla dezbracati, cu funduletul gol, prin mizeria de pe strada, iar unii mai marisori cersesc. Nu poti iesi din casa decat daca iti inchizi sufletul – altfel e greu de trait cu sentimentul de vinovatie si de neputinta in fata dimensiunii uriase a mizeriei si suferintei umane.

Vacile sfinte, prezente la tot pasul, in toate orasele, pe toate strazile, sunt hranite si venerate, in timp ce paria, „oamenii de neatins“, nu inspira nici macar mila. Se spune ca vesticii dezvolta de regula „a love-hate relationship“ cu India. Este adevarat, pentru ca nu poti sa te bucuri de ceva fara ca altceva sa te deranjeze profund in aceeasi secunda. Dar India este o tara pe care, in ciuda a tot ce ti se intampla la tot pasul, nu te poti supara definitiv. Ea exercita o atractie magica si bolnavicioasa, astfel incat esti condamnat sa o iubesti.

Castele – o realitate cruda
Sistemul de caste este inca atotputernic in India si cuprinde, in mod traditional, brahmanii – preoti si slujitori ai zeilor, kshatriyas – razboinici, vaishyas – negustori si sudras – agricultori. In practica, insa, exista zeci de subcaste. Cei din afara sistemului sunt paria, „untouchables“, avand drept doar la muncile considerate impure si degradante, cum ar fi adunarea cadavrelor sau incinerarea. Gandhi i-a numit harijan (oamenii lui Dumnezeu) si a luptat pentru drepturile lor. Desi in fata Constitutiei toti oamenii sunt egali, traditiile sunt cu mult mai puternice.

Am vazut scene de violenta exercitata asupra unui paria, care indura totul cu mainile impreunate la piept, intr-un gest de rugaciune muta. Deoarece casta dicteaza inca, pe scara larga, viata, ocupatia si casatoria, pentru indieni incadrarea oricarei persoane in sistemul de caste este un fapt natural. Iar daca in India imbracamintea, podoabele, comportamentul sau chiar culoarea pielii vorbesc despre pozitia oamenilor in societate, turistii sunt mai greu de categorisit.

De aici si intrebarile puse la tot pasul de soferii de ricse si de proprietarii de magazine sau restaurante: „Namaste! Sir, you from? First time India?“, precum si cele legate de profesie si de familie au un substrat mult mai adanc. In functie de raspunsurile date, ei stiu daca au de-a face cu o persoana situata pe o treapta superioara sau inferioara din punct de vedere social. Iar tara de origine dicteaza preturile.

Astfel, americanii sunt renumiti pentru faptul ca platesc preturi exorbitante, deoarece li se pare totul extrem de ieftin. Europenii mai negociaza, dar, dintr-un sentiment de jena, ofera preturi mari. Israelienii sunt foarte respectati pentru ca stapanesc bine arta negocierii si stiu sa aprecieze corect valoarea obiectelor si a serviciilor. Desi se bucura atunci cand obtin sume de cateva ori mai mari, indienii apreciaza o negociere cinstita si ii pretuiesc pe cei care cunosc valoarea pietei. Cu timpul, am acumulat experienta, astfel incat, in negocieri, explicatia ca Romania se afla la Marea Neagra, „opposite to Turkey“, s-a dovedit a fi cea mai buna.