Prima pagină Travelling

Sri Lanka si India- ultimul episod

Anca Popa 10.06.2006 | ● Vizualizări: 1497
Sri Lanka si India- ultimul episod     Sri Lanka si India- ultimul episod + zoom
Galerie foto (29)

„Inainte de a fi intreprins aceasta prima calatorie in India, Orientul a avut asupra sufletului meu o inrâurire puternica… Dar am invatat ca niciodata simpatia mea fata de el sa nu imi intunece mintea. Fara spirit critic, m-as fi ratacit in multimea superstitiilor, asa cum se intampla atator indieni.“- Paul Brunton, India secreta

De India si Sri Lanka ne-am apropiat cu teama. Am intalnit acolo multa durere, dar si multa frumusete. Ne-au placut? Nu stiu, dar ne-au fascinat. Daca am vrea sa ne intoarcem? Cu primul avion si cu prejudecati mai putine in bagaj.

Sri Lanka a sedus calatorii vreme de secole. Marco Polo a considerat-o cea mai frumoasa insula din lume, pe cand unii geografi cu inclinatii romantice au asemanat-o cu o lacrima desprinsa din India sau cu o perla ridicata la suprafata Oceanului Indian.

Doua grupuri etnice si religioase i-au definit istoria si continua sa ii marcheze prezentul: singalezii (budisti), care reprezinta aproximativ 74% din populatia de 23 de milioane de locuitori a tarii, si tamilii (hindusi) – apro-ximativ 18%. Singalezii isi revendica originile din printul Vijaya, rod al uniunii mitologice dintre un leu (sinha) si o printesa indiana. Trimis in exil, Vijaya a ajuns pe tarmurile insulei si a intemeiat un regat.

Sub influenta religiei budiste, introduse aici in anul 246 i.Hr. de catre Mahinda, fiul suveranului indian Ashoka, regatul s-a consolidat pana in Evul Mediu cand, la inceput de secol XIV, portughezii, fascinati de bogatiile insulei, au luat-o in stapanirea lor. A fost inceputul epocii coloniale, de-a lungul careia portughezilor li s-au succedat olandezii si britanicii si care a luat sfarsit abia in 1948.

Diferendele dintre singalezii majoritari si tamili s-au accentuat dupa declararea independentei tarii si au fost alimentate de politica nationalista a guvernului de atunci. In anii ’70, grupuri de tamili din nord (Tigrii pentru Eliberarea Eelamului Tamil sau Tigrii Tamili) au inceput sa recurga la violenta, militand pentru constituirea unui stat tamil independent. Conflictul s-a generalizat, transformandu-se, in 1983, in razboi civil. Acesta continua, in prezent, cu atacuri de gherila asupra unor importante obiective turistice, institutii guvernamentale si centre de afaceri. In general, violentele predomina in regiunile nord-estice, controlate in majoritate de tamili.

Colombo – oras sub asediu
Trecand peste prima impresie – de mizerie, trafic de cosmar si kilometri de cocioabe –, am descoperit in Colombo un oras pitoresc, in permanenta pregatit sa faca fata oricarui atac terorist. Pe langa cazemate, din care se itesc doar casti si tevi de mitraliera, orasul este plin de cordoane de militari, de bariere de fier si de garduri din sarma ghimpata. Totul este pazit: banci, companii, scoli, iar resedinta presedintelui este o adevarata fortareata.
Bineinteles ca fotografiatul aici este strict intezis. Pe faleza din Fort ies la plimbare, la apus, familii intregi. Sunt usor de deosebit: in familiile budiste, doamnele poarta sari-uri multicolore, in timp ce domnii, mustaciosi, poarta camasa si sarong in carouri – un cearceaf infasurat ca o fusta in jurul mijlocului.

Barbatii musulmani, imbracati in alb si coborati parca din basmele cu Aladin, isi plimba mandri si seriosi sotiile invaluite in negru si cu fetele acoperite. Partea moderna si cea coloniala a orasului se intrepatrund si afiseaza inca urme vizibile ale atacurilor teroriste din 1998. Multe cladiri arata „ca dupa bombardament“ – sintagma pe care deseori o folosim cu usurinta, dar care aici chiar are un sens.



 




„Shopping with the glamorous at Odel“ este reclama celui mai vestit centru comercial din Colombo. Bijuterii, pietre pretioase, articole din piele si marci de haine de prim rang din Europa (produse aici) se pot cumpara la doar o zecime din pretul lor pe Batranul Continent. Sri Lanka este tara in care te duci cu bagajele goale ca sa te intorci cu ele pline. Oamenii de rand targuiesc in Pettah, bazarul principal.

Alt oras, alta lume. Agitatie, zgomot, sute de hamali, imbracati doar in sarong-uri pana la genunchi, imping carucioare cu baloti imensi de marfa. Mirodeniile se vand cu sacul, stofele si sariurile de matase – la balot. Comertul este coordonat de arabi si e unul agresiv. Ai nevoie de multa diplomatie, dar si de fermitate pentru a nu parasi bazarul incarcat cu lucruri inutile si netransportabile.

Tsunami
Asa cum in Romania reperul istoriei recente este Revolutia din 1989, timpul se imparte in Sri Lanka in inainte si dupa tsunami. Localnicii povestesc grozavii inimaginabile, dar sunt bucurosi ca au scapat cu viata. Calatorind cu trenul de-a lungul coastei oceanului, vezi ravagiile intinse pe zeci de kilometri.

Multi oameni traiesc printre ruinele fostelor lor case, in corturi ale Natiunilor Unite. In mod surprinzator, Romania este cunoscuta in Sri Lanka, deoarece garniturile de tren de aici au fost construite la Arad, iar cand am cumparat primele bilete de tren, nu am putut sa nu tresarim cu surprindere la vederea micilor cartonase perforate si cu dungi verticale, identice biletelor de tren din Romania.

Sri Lanka se mandreste cu unele dintre cele mai frumoase plaje cu palmieri din Asia. De aici, spre sud e numai apa – Oceanul Indian –, nici un petic de pamant pana in Antarctica. Lucru greu de imaginat cand te ascunzi de soarele arzator la umbra unui palmier, pentru a sorbi laptele unei king coconut. Simplul contrast dintre verdele palmierilor, portocaliul nucilor de cocos si turcoazul oceanului iti poate ocupa mintea si inima pentru cateva zile.
In plus, trebuie amintite diminetile, in care ne trezeau tipetele maimutelor de pe terasa. Dupa un head-massage la „salon“, urma micul-dejun la coltul strazii, cu ceai, roti si curry de pui, hot and spicy. Mai trecea uneori ulita cate o soparla de doi metri, dar pana sa ne lamurim noi daca e adevarat ce vedem, ne linistea proprietarul: „Don’t worry, it’s an innocent animal.“

Namaste!
De India ne-am apropiat cu ingrijorare. tara aceasta cu un miliard o suta de milioane de locuitori, in care traiesc 40% dintre saracii lumii, este un univers cu ritmuri aparte. Am crezut ca experienta din Sri Lanka, in special zgomotul, saracia si mizeria, ne va face trecerea mai usoara. Ne-am inselat amarnic. Nu are prea mare importanta daca vii din Sri Lanka sau din Los Angeles – India este la fel de coplesitoare.

Ne-am petrecut primele zile in Chennai, al patrulea oras ca marime al tarii. 40% din populatie locuieste in slums – mahalale de cocioabe. In Chennai se inalta una dintre cele mai mari catedrale crestine, pe mormantul Sfantului Apostol Toma, care a venit in India in anul 52 d.Hr. Se pastreaza aici sulita cu care sfantul a fost ucis.In Chennai, ca si in Bangalore, centrul IT-ului, oamenii traiesc, dorm, mananca, se spala si se usureaza, dau nastere si mor pe strada. Copii de pana la cinci ani umbla dezbracati, cu funduletul gol, prin mizeria de pe strada, iar unii mai marisori cersesc. Nu poti iesi din casa decat daca iti inchizi sufletul – altfel e greu de trait cu sentimentul de vinovatie si de neputinta in fata dimensiunii uriase a mizeriei si suferintei umane.

Vacile sfinte, prezente la tot pasul, in toate orasele, pe toate strazile, sunt hranite si venerate, in timp ce paria, „oamenii de neatins“, nu inspira nici macar mila. Se spune ca vesticii dezvolta de regula „a love-hate relationship“ cu India. Este adevarat, pentru ca nu poti sa te bucuri de ceva fara ca altceva sa te deranjeze profund in aceeasi secunda. Dar India este o tara pe care, in ciuda a tot ce ti se intampla la tot pasul, nu te poti supara definitiv. Ea exercita o atractie magica si bolnavicioasa, astfel incat esti condamnat sa o iubesti.

Castele – o realitate cruda
Sistemul de caste este inca atotputernic in India si cuprinde, in mod traditional, brahmanii – preoti si slujitori ai zeilor, kshatriyas – razboinici, vaishyas – negustori si sudras – agricultori. In practica, insa, exista zeci de subcaste. Cei din afara sistemului sunt paria, „untouchables“, avand drept doar la muncile considerate impure si degradante, cum ar fi adunarea cadavrelor sau incinerarea. Gandhi i-a numit harijan (oamenii lui Dumnezeu) si a luptat pentru drepturile lor. Desi in fata Constitutiei toti oamenii sunt egali, traditiile sunt cu mult mai puternice.

Am vazut scene de violenta exercitata asupra unui paria, care indura totul cu mainile impreunate la piept, intr-un gest de rugaciune muta. Deoarece casta dicteaza inca, pe scara larga, viata, ocupatia si casatoria, pentru indieni incadrarea oricarei persoane in sistemul de caste este un fapt natural. Iar daca in India imbracamintea, podoabele, comportamentul sau chiar culoarea pielii vorbesc despre pozitia oamenilor in societate, turistii sunt mai greu de categorisit.

De aici si intrebarile puse la tot pasul de soferii de ricse si de proprietarii de magazine sau restaurante: „Namaste! Sir, you from? First time India?“, precum si cele legate de profesie si de familie au un substrat mult mai adanc. In functie de raspunsurile date, ei stiu daca au de-a face cu o persoana situata pe o treapta superioara sau inferioara din punct de vedere social. Iar tara de origine dicteaza preturile.

Astfel, americanii sunt renumiti pentru faptul ca platesc preturi exorbitante, deoarece li se pare totul extrem de ieftin. Europenii mai negociaza, dar, dintr-un sentiment de jena, ofera preturi mari. Israelienii sunt foarte respectati pentru ca stapanesc bine arta negocierii si stiu sa aprecieze corect valoarea obiectelor si a serviciilor. Desi se bucura atunci cand obtin sume de cateva ori mai mari, indienii apreciaza o negociere cinstita si ii pretuiesc pe cei care cunosc valoarea pietei. Cu timpul, am acumulat experienta, astfel incat, in negocieri, explicatia ca Romania se afla la Marea Neagra, „opposite to Turkey“, s-a dovedit a fi cea mai buna.O lume a barbatilor
Cu exceptia femeilor emancipate, care exercita o profesie, indiencele sunt sotii, mame si gospodine, iar viata lor se deruleaza in mare parte intre peretii casei. Cele din castele de jos lucreaza la camp sau in constructii. De multe ori, de sari-ul lor atarna un sugar, in timp ce burtica proeminenta vesteste o nastere apropiata. Familia are o importanta vitala, capul ei fiind un mic suveran sau, dupa caz, un tiran.

Baietii sunt mai doriti si adeseori mai iubiti decat fetele. Acestea sunt privite indeosebi ca o investitie nerentabila, munca lor fiind platita mai prost. Mai devreme sau mai tarziu pleaca de acasa, iar pentru a le marita trebuie platita o dota. Casatoriile aranjate sunt acceptate si practicate pe scara larga, deoarece copiii datoreaza supunere parintilor, iar acestia stiu oricum mai bine ce este bine pentru copiii lor.

Sclipitorul Bollywood
Indienii sunt innebuniti dupa filmele siropoase, neverosimile, cu cantec si cu dans made in Bollywood. Fiecare tanar viseaza sa ajunga star la Bollywood. Aici se produc anual peste 860 de filme, ceea ce face din Bollywood al doilea producator de filme din lume, dupa Hong Kong. Profitand de notorietatea de care se bucura, multe staruri ale cinematografiei indiene o aleg, dupa terminarea carierei de actor, pe cea de politician. Strazile sunt pline de afise colorate si nu este intotdeauna clar daca este vorba despre o reclama la un nou film, sau daca un candidat isi prezinta noua platforma politica.

O alta Indie
Cucerit de Alfonso Albuquerque in 1510, Goa a fost timp de 450 de ani, pana in 1961, colonie portugheza. Este cel mai mic, dar si cel mai bogat stat al Indiei, fiind situat la Marea Arabiei. Astazi, uriasele catedrale care au gazduit pe vremuri Inchizitia sunt pustii. Sfantul Xavier, Apostolul Orientului, se odihneste, dupa lungi peregrinari, in Goa. Plajele exotice si atmosfera relaxata, asemanatoare celei din Kathmandu, Nepal, au atras in epoca Flower Power nume precum Hendrix, Joplin sau Led Zeppelin. Petrecerile din Goa au ramas faimoase si indelung criticate.

Rajasthan
Este probabil cel mai spectaculos si mai mandru stat indian. Trecutul tumultuos a lasat mostenire prezentului forturi, palate si temple de o frumusete nemaiintalnita. Succesorii familiilor regale si-au pierdut puterea, dar si-au pastrat influenta politica si sociala, ca si palatele uriase, care astazi sunt in acelasi timp muzee, hoteluri de lux si resedinte pentru maharajas. Desi se afla la marginea desertului, Udaipur este inconjurat de lacuri. Complexul de palate cu gradini, curti interioare, balcoane si arabescuri respira atmosfera basmelor din O mie si una de nopti.In inima desertului Thar, cetatea Jaisalmer a fost ridicata de catre printul Jaisal in 1156, pe ruta caravanelor care transportau mirodenii si matase catre Egipt, Persia si Asia Centrala. In bataia soarelui, fortul, construit din sandstone, un tip de gresie, are culoarea desertului inconjurator. In Jaisalmer locuiesc, in mici palate cu sculpturi asemenea unor dantele fine, aproximativ cinci sute de oameni, in timp ce pe strazile inguste traiesc probabil tot atatea vaci sfinte.

In Jodhpur, Orasul Albastru (culoarea caselor brahmanilor), fortul este mai putin bine pastrat, dar e la fel de impresionant. Aici am zabovit mai mult decat fusese planuit. Gabi s-a imbolnavit in urma unei greseli de calator incepator. Familia care ne-a gazduit ne-a ingrijit cu un devotament incredibil, iar la sfarsitul perioadei eram aproape de-ai casei. Am avut ocazia sa urmarim indeaproape viata unei familii indiene din clasa de mijloc, sa stam indelung de vorba cu fiecare membru al ei in parte si am gasit astfel raspuns la multe dintre intrebarile acumulate pe parcurs. La plecare, am primit invitatie la nunta celui de-al doilea fiu, nunta indiana de doua mii de apropiati (desigur, aranjata de parinti, mirii vazandu-se doar o data, dupa stabilirea datei nuntii), dar, din pacate, nu am putut-o onora.

Pe urmele Beatles-ilor
Despre Rishikesh s-a scris mult in Vest, atunci cand Beatles s-au hotarat, in anul 1968, sa se retraga aici pentru a practica yoga, dupa care s-au intors acasa cu The White Album. Rishikesh este asezat la poalele muntilor Himalaya, pe malul Gangelui, raul sfant al hindusilor. Intreaga zona este cunoscuta pentru inalta sa spiritualitate, pentru centrele sale de yoga si de meditatie. Aici vin pelerini hindusi din intreaga Indie pentru a aduce jertfe in temple si a se purifica in apa sfanta. India este o tara care vibreaza si in care hinduismul, practicat de 80% dintre indieni, e mai mult decat o credinta: este un mod de viata.

…si acum, la sfarsit?
La intrebarea „Unde v-a placut cel mai mult“ nu am vreun raspuns si nici nu caut unul. Am insa o neliniste: daca zana buna ar veni si mi-ar spune ca maine pot pleca intr-o tara dintre cele parcurse, nu stiu unde mi-as dori sa merg mai intai.

Am atins scopul calatoriei noastre: ne-am intors cu bine acasa, la ai nostri. Si ne-am intors bogati. Am invatat sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin, sa apreciem ceea ce avem, sa fim mai modesti (aici mai avem de invatat), sa respectam oamenii in diversitatea lor. Si sa ne privim tara cu mandrie si ingaduinta. Am adus cu noi povesti, imagini si chipuri care invie in fiecare seara, la granita cu somnul, cand gandurile alearga liber si incalzesc sufletul. Calatoria aceasta ne-a intarit, ne-a apropiat si, spre disperarea parintilor, ne-a deschis lumea si dorinta de a o cunoaste. Trebuie doar sa avem grija ce ne dorim. Pentru ca se indeplineste.

FACTS


Taj Mahal
„O lacrima pe fata umanitatii“ a numit poetul Tagore aceasta minune a Orientului, izvorata din dragoste si durere. Sahul Jahan, al cincilea imparat Mogul, era atat de indragostit de sotia lui favorita, Mumtaz Mahal (Perla Palatului), incat nu putea suporta sa stea departe de ea, astfel incat femeia il insotea pretutindeni.

In timpul une campanii militare, Mumtaz Mahal a murit, la varsta de 39 de ani, dand nastere celui de-al paisprezecelea copil al sahului. Pe patul de moarte, ea i-a cerut sotului sa arate lumii intregi dragostea pe care i-a purtat-o. Lucrarile au inceput in 1632 si au durat 22 de ani. Marmura a fost transportata din Makarna, de la 300 km departare, cu o mie de elefanti. Pietrele semipretioase au fost aduse de peste mari si tari: jad si cristal din China, lapislazuli din Ceylon si Afganistan, turcoaze din Tibet, ametiste din Persia, agate din Yemen, diamante din India Centrala si sidef din Oceanul Indian.

Legenda spune ca, la sfarsitul lucrarilor, imparatul a taiat mana dreapta a arhitectului, pentru a-l impiedica sa mai construiasca ceva ce ar fi putut rivaliza cu Taj Mahal-ul. Monumentul este mormantul imparatului si al sotiei sale si e inconjurat de gradini splendide. Islamul venereaza apa, sursa vietii, iar gradina este vazuta ca simbol al paradisului – pairidaeza inseamna gradina in limba persana.

Gustul desertului
Desi ne aflam de o buna bucata de vreme in desert si ne bucuram de vecinatatea celor mai frumoase forturi si palate ale statului Rajasthan, dorinta noastra era sa vedem dune de nisip fin si fierbinte, in care picioarele sa se afunde.

Prin urmare, am patruns, in ciuda avertismentelor, mai adanc in desertul Thar, aproape de granita cu Pakistanul. Mica asezare se numeste Khuri si, in afara de dunele de nisip inalte de 80 de metri, aici nu se gaseste nimic. Satul numara cam cinci mii de suflete, care locuiesc in casute facute din piatra si din donkey dung (gunoi de magar). Am fost gazduiti de o familie numeroasa, dar bucuroasa de oaspeti.

Zilele le-am petrecut in coliba noastra, intr-o disperata incercare de a ne proteja de arsita cumplita a desertului. In doua zile, pielea noastra s-a uscat si s-a stafidit, parul s-a asprit si a devenit ca de papusa si ne-a chinuit continuu o sete fierbinte, de nepotolit, in ciuda faptului ca ne hidratam permanent.





In perioada aceea, satul participa la un festival religios hindus, dar, din pacate, engleza nu ne-a ajutat sa intelegem semnificatia acestuia. Doamnele din familia care ne gazduia au gatit toata ziua, cat pentru o nunta, iar seara au fost invitati toti vecinii pentru a sarbatori impreuna – dar separat: femeile in curtea din spatele casei, barbatii in fata. Eu am fost chemata sa ma alatur femeilor, insa am fost intampinata de un hohot general de ras. M-am retras intimidata si mi s-a explicat ca vecinele nu mai vazusera o fata in pantaloni.

Gabi s-a integrat mai bine in grupul barbatilor, desprinsi parca din filmul Pisica alba, pisica neagra. In Rajasthan, barbatii poarta un turban colorat – o fasie de material, lunga de 16 metri, care ii fereste de soarele puternic –, mustati rasucite, pieptanate cu mare grija, si cercei in ambele urechi, cu o floricica aurie si cu piatra rosie, culoarea Rajasthanului. Femeile sunt bogat impodobite, poarta sari sau fusta si bluza, dupa casta din care fac parte, si isi protejeaza fata de soare cu un val colorat.

Ne-am bucurat de racoarea serii si am iesit la plimbare prin sat. Curiozitatea fiind reciproca, am umblat dupa noi cu un mic alai, format din copii si din caini. Toate casele, oricat de sarace, erau vopsite vesel, in culori naturale, de catre fete si femei. Langa casele mai instarite, se odihneau camile cu ochi frumosi si gene lungi. Am stat indelung de vorba cu gazda noastra, care ne-a povestit despre familia lui, despre faptul ca nu si-a cunoscut sotia pana in ziua cununiei si despre casta din care face parte.

Dupa chinul din timpul zilei, am profitat de racoarea noptii si am incercat sa dormim pe acoperisul plat, asemanator unei terase. Mare esec. Nu am putut inchide un ochi toata noaptea, din cauza cantarilor religioase de la templul care nici macar nu se afla in apropiere; in schimb ne-am bucurat de un cer senin si bogat impodobit, cum rar ne-a fost dat sa vedem.

Ne-am sculat cu nisipul in picioare (ca roua – ioc) si am inchiriat de la gazde doua camile, pentru o plimbare la dune. Animalele, inalte, cu picioare lungi si x-ose si cu blana moale, mergeau leganandu-se asemeni unor barci. Sus, pe varful dunelor ondulate de vant, rasaritul vestea o noua zi senina si arzatoare. Cred ca nici acum nu realizam cu adevarat ce viata duc oamenii in desert. Din cauza temperaturilor extreme si a aerului fierbinte, toti, chiar si copiii, arata mai in varsta decat sunt in realitate.

Apa e adusa pe camile, de la mare departare, si este depozitata in bazinul fiecarei case. Probabil ca multi dintre acesti oameni nu vor gusta niciodata dintr-o apa rece si limpede de izvor. Dar am descoperit inca o data apropiere umana acolo unde ne asteptam mai putin: in satul Khuri din desertul Thar.Sigiriya

Sigiriya, Stanca Leului, a fost, pentru o scurta si agitata perioada, capitala Sri Lankai medievale. Inscriptiile din pesteri dovedesc faptul ca ea a fost folosita ca refugiu de catre calugarii budisti inca din secolul III i.Hr. O relatare il implica in istoria locului pe regele Dhatusena (455-473), care a avut doi urmasi: Mogallana, fiul unei regine, si Kassapa, fiul unei consoarte de rang inferior. Cand Mogallana a fost desemnat mostenitor al tronului, Kassapa s-a rasculat impotriva tatalui sau, pe care l-a luat prizonier, dupa care si-a alungat fratele in India.

Deoarece a refuzat sa divulge locul unde ii erau ascunse comorile, Dhatusena a fost zidit de catre fiul rebel intr-o incapere si lasat sa moara. Temandu-se de razbunarea lui Mogallana, Kassapa a pus sa se inalte, in doar sapte ani, o noua resedinta, castel si fortareata, pe stanca Sigiriya. Pentru placerea lui, noul rege a construit la baza stancii un complex imens de gradini, bazine si fantani. Invazia asteptata s-a materializat in anul 491, cand Mogallana, in fruntea unei armate de mercenari tamili, a venit sa-si revendice tronul.


Intr-un act de trufie nemasurata, Kassapa si-a parasit citadela in fruntea armatei sale, calare pe un elefant, si si-a intampinat inamicul in camp deschis. Batalia a fost pierduta, iar Kassapa s-a sinucis. Mogallana a redat Sigiriya calugarilor budisti, aceasta redevenind astfel un loc de meditatie si de rugaciune. Stanca a fost abandonata in 1155 si a fost redescoperita de englezi in anul 1828.
Tag-uri: Sri Lanka | India

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI