Scurta istorie a Franc-Masoneriei romanesti (II): Franc-masonii, artizanii Romaniei Mari

Sfarsitul secolului al XVIII-lea aduce peste Europa un adevarat val de represiuni/masuri anti-masonice: ca urmare a succeselor, dar si a exceselor Marii Revolutii Franceze de la 1789, revolutie atribuita Marelui Orient al Frantei (infiintat la Paris in 1773), functionarea lojilor masonice este interzisa, rand pe rand, in Rusia, Polonia si (la 6 iulie 1795, prin decret al imparatului Francisc al II-lea) in intreg imperiul habsburgic (inclusiv Ungaria si Transilvania). Pe cale de consecinta, si lucrarea masonica din cele doua principate dunarene cunoaste o miscare de reflux; o repliere pe pozitii “de asteptare”.

Citeste aici prima parte a articolului, pentru a afla cum a aparut Franc-Masoneria in Tarile Romane.

Dar, ca "societate universala" - cum, intre timp, devenise - Franc-Masoneria se vadeste a fi un vast, complex si subtil sistem de vase comunicante: presiunea exercitata intr-o parte nu va face decat sa ridice nivelul in partea opusa… Astfel, ajus imparat al tuturor francezilor, Napoleon a intuit rapid importanta Franc-Masoneriei: pe care a redesteptat-o, indemnandu-si maresalii si generalii sa se lase initiati - dar avand totodata grija sa controleze Marele Orient al Frantei printr-un om de incredere (principele Regis de Cambaceres, duce de Parma si arhicancelar al Imperiului, "uns" Mare Maestru al Ordinului).

Din Franc-Masoneria oficiala - aservita, de Napoleon, intereselor Statului - se desprinde, foarte repede, un ordin masonic revolutionar: care, adaptand la noua situatie lozincile (ca si mijloacele de actiune) iacobine, instruindu-si adeptii in loji strict secrete, ce profesau un necrutator cult al libertatii, isi propune dezlantuirea unor insurectii militare si nationale in mai toate tarile din Europa si America Latina. Spania si Portugalia, dimpreuna cu coloniile lor de peste Atlantic, statele italiene, Germania, Ungaria, Imperiul otoman - iata "tintele" urmarite de membrii acestui ordin care, in functie de "specificul locului", adopta diverse denumiri si forme de actiune: carbonari in statele italiene, eteristi in Imperiul Otoman etc.

Philike-Hetairia, dupa numele ei grecesc (adica "Uniunea amicala" sau "Asociatia prietenilor"), Eteria reprezinta punctul in care destinul istoric al Tarilor Romane intersecteaza, din nou, Franc-Masoneria… Chiar daca, initial, nu era de sorginte masonica, "Eteria a luat forma lojilor masonice si le-a imprumutat ritualul, fiind de fapt - asa cum n-a incetat sa afirme cancelarul imperial al Austriei, principele de Metternich, ca si legitimistul francez contele de Salaberry - o veriga in lantul masonic revolutionar".

Eteria era, ca sa zic asa, un proiect in trei etape:

1. ridicarea la lupta a tuturor popoarelor crestine din Imperiul otoman,
2. alungarea turcilor din Peninsula Balcanica (chiar si din Anatolia)
3. si re-constituirea Imperiului bizantin - in care urmau a fi incluse si Tarile Romane, desi acestea nu fusesera, vreodata, sub dominatie bizantina…

Era nu numai un proiect megaloman, fara sanse reale de reusita, ci si unul realmente sovin - dezavuat categoric de Tudor Vladimirescu, atunci cand i-a inteles adevaratele resorturi.

Dezastruoasa - la noi - sub aspect militar, cat si in privinta raporturilor cu populatia, Eteria a avut castig de cauza in Grecia: care, in 1829, reuseste sa-si proclame independenta fata de Inalta Poarta - la luptele anti-otomane participand, alaturi de greci, si numerori aromani traitori in peninsula… Aceasta ar putea fi o prima "bila alba" de acordat Eteriei; mai sunt cu putinta inca doua.

Dincolo de tot ce i se poate - pe drept cuvant - imputa, Eteria se constituie, potrivit lui Dan A. Lazarescu, in "cea dintai activitate masonica pe scara mare desfasurata in Tarile Romane in primul sfert de secol" al XIX-lea - la Eterie, ca si la lojile (de tip masonic) care au pregatit-o, raliindu-se nu putini dintre boierii, intelectualii si negutatorii autohtoni.

In sfarsit, zice acelasi distins istoric, "Printr-un concurs de imprejurari, la care eteristii par a nu se fi gandit nici macar o clipa, in loc ca Tarile Romane sa fie incorporate in Imperiul bizantin, conceput si condus de fanarioti, sau sa fie integrate imparatiei tarului Alexandru I, ele au avut neasteptatul si fericitul prilej de a se elibera definitiv de apasatoarea carmuire fanariota (…), in vara anului 1822, prin stradaniile incununate de succes ale lui Metternich si ale lordului Strangford, ambasadorul Angliei la Istanbul"… Or, un asemenea "prilej" nu putea fi creat si, mai ales, fructificat fara "deschiderile" europene practicate (sau numai ocazionate) de participarea romaneasca la Eterie.

Efervescenta deosebita a lucrarilor masonice pe teritoriul romanesc, in cele aproape trei decenii scurse intre jertfa de sine a Vladimirescului si inflacarata ridicare de la 1848, nu ingaduie acestui prea succint compendiu sa consemneze atatea si atatea nume - ale unor personalitati care, in masuri diferite, dar animate de acelasi crez, s-au ilustrat deopotriva in politica si diplomatie, in literatura si arte, in stiinte si tehnica; sa retina atatea amanunte - care de care mai interesante, mai spectaculoase, mai semnificative! "Poate ca nici o alta epoca nu a fost ilustrata de un numar atat de mare de Frati" - afirma istoricul Horia Nestorescu-Balcesti. "Nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca a fost o generatie de masoni. Este mult mai usor sa spui cine n-a fost mason la '48 decat sa intocmesti o lista a acestora. Crescuti in societatile secrete, literare si masonice, de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau si Cernauti, "pasoptistii" s-au desavarsit in lojile pariziene ca Les disciples de St. Vincent de Paul, Rose du parfait silence, Athenee des Etrangers, Fraternite des peuples. Aici se nasc si ideile de unitate europeana, precum Statele Unite ale Europei, ideal deopotriva al lui Giuseppe Mazzini, Nicolae Balcescu sau Kossuth Lajos".

Si, pentru ca tot veni vorba de Balcescu, sa reluam - si pentru uzul cititorilor acestei "scurte istorii" - celebra sa (auto)caracterizare: "Revolutia romana de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei minoritati sau miscare generala europeana. Revolutia generala fu ocazia, iar nu cauza revolutiei romane. Cauza ei se pierde in zilele veacurilor, Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferinte si lucrare a poporului roman asupra lui insusi". Sa retina, mai ales cititorul tanar, aceasta ultima sintagma: lucrare a poporului roman asupra lui insusi.

"Daca principele Alexandru Ioan I a fost sau nu mason nu mai are nici o relevanta" - spune istoricul citat mai sus -, "atat timp cat toti colaboratorii sai, toti cei care l-au inspirat si au realizat marile lui reforme, au fost masoni".

Cuvinte similare se pot rosti si despre epoca imediat urmatoare: "Este epoca in care lojile prolifereaza pana in cele mai mici orase. Este epoca Renasterii Nationale - rod, peste decenii, al samantei aruncata de generatia pasoptista. Sub regele Carol, nu mai putin de 12 din cei 19 prim-ministri au fost masoni, ca si foarte numerosi alti oameni politici". In acest climat, Franc-Masoneria romana "a putut sa treaca de la stadiul faramitarii in obediente straine la cel de Mare Loja Nationala - Putere unica si suverana. (…). Un ofiter al Armatei Regale, capitanul Constantin Moroiu - nepot al profesorului franc-mason de la Colegiul National "Sf. Sava" Costache Moroiu, pionier al invatamantului national -, reuneste cea mai mare parte a lojilor romanesti aflate, pana atunci, in obediente straine: franceza, italiana, germana, portugheza etc. si, la 8/20 septembrie 1880, constituie Marea Loja Nationala Romana".

Un alt mare - si ultim - moment care trebuie consemnat aici este recunoasterea, ca entitate statala, a ceea ce s-a numit Romania Mare… Ii dam, inca o data, cuvantul lui Dan A. Lazarescu: "Sosit la Paris in luna ianuarie 1919, ca sa-si sustina cu inversunare spiritul si litera tratatului secret de alianta incheiat cu cele patru puteri ale Antantei la data de 4/17 august 1916", tratat prin care i se recunosteau Romaniei drepturile imprescriptibile asupra tuturor teritoriilor locuite de Romani, Ion I.C. Bratianu (care nu era mason) "s-a aflat in fata Celor Patru Mari care, toti, apartineau ordinului masonic: presedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, primul-ministru britanic, David Lloyd George, primul-ministru al Frantei, Georges Clemenceau, si primul-ministru al Italiei, Orlando. Exasperat de sicanele suferite in timpul discutiilor, Ion I.C. Bratianu (…) s-a inapoiat la Bucuresti si l-a sfatuit pe regele Ferdinand sa trimita la Conferinta pacii un prim-ministru ardelean care sa apartina masoneriei. Iuliu Maniu refuzand aceasta sarcina, din pricina apartenentei sale la confesiunea greco-catolica, l-a propus ca prim-ministru pe dr. Alexandru Vaida-Voevod, care fusese sfatuit de Bratianu sa se afilieze, inca din primavara anului 1919, la loja de intelectuali "Ernest Renan", cu sediul chiar la Marele Orient al Frantei (…), impreuna cu colaboratorii sai apropiati (Caius Brediceanu, Voicu Nitescu, Traian Vuia, Mihai Serban, Gheorghe Crisan).

Numit presedinte al Consiliului de Ministri dupa alegeri, la data de 1 decembrie 1919, Vaida Voevod a purtat discutii in calitatea lui de membru al unei loji masonice franceze cu Clemenceau si mai cu seama cu Lloyd George la Londra, izbutind pe aceasta cale sa obtina satisfacerea aproape integrala a revendicarilor teritoriale ale Romaniei, inclusiv Basarabia, in virtutea unei notiuni juridice - prin schimbare de cauza; in speta, in loc ca toate aceste teritorii sa revina Romaniei in virtutea tratatului secret de alianta de la 4/17 august 1916 - tratat considerat caduc de Clemenceau si nerecunoscut de Statele Unite, care nu luasera parte la el - reintregirea a avut loc in virtutea marelui principiu al nationalitatilor".

E cazul, cred, sa punem punct… Nu fara a transcrie, in loc de concluzie, cuvintele lui Horia Nestorescu-Balcesti: "Romanii datoreaza ideilor franc-masonice si Franc-masonilor faurirea Romaniei moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran".