Scurta istorie a Franc-Masoneriei romanesti (I): nasterea Franc-Masoneriei in Tarile Romane

Foto (8)

Inceputurile Franc-Masoneriei romanesti se pierd in legenda si, cum s-a mai zis, in negura veacurilor… Nu pentru ca aprinderea luminilor s-ar fi petrecut, pe aceste meleaguri, cu nu se stie cate veacuri in urma – ci dintr-un motiv mult mai prozaic: “marfa de import” fiind, ca atatea dintre institutiile/atributele modernitatii noastre, Franc-Masoneria a patruns la noi prin intermediul strainilor: care, stabiliti ori numai in trecere pe-aici, si-au intocmit ateliere masonice de uz propriu – doar ulterior atragandu-i/primindu-i in Fratie si pe autohtoni. Or, in atare situatie, “granita” care poate fixa “inceputurile” se dovedeste extrem de labila – totul depinzand de un nou document, recent descoperit, de o alta co-relationare cu ceea ce se stia etc.

Cand facem asemenea afirmatii ne referim, bine-nteles, la masoneria speculativa; cea a carei lucrare - numita, semnificativ, slefuirea pietrei sau Arta regala - se exercita, de catre mason, asupra lui insusi: pentru a-l transforma, din "piatra bruta" propriei vieti profane, in "piatra cubica" demna de-a participa la construirea Templului universal… Dar, daca avem in vedere masoneria operativa, adica acea forma principianta a Fratiei constituita pe parcursul ridicarii marilor catedrale din Occidentul european, putem merge - ca Romani - cu gandul la legenda Mesterului Manole: perfect asimilabila, prin anumite elemente, atestarii (fie si numai din perspectiva mitului) a unei fratii de "liberi zidari" (cum s-ar traduce, literar, cuvantul franc-mason).

Pentru ca acest succint demers sa fie mai bine inteles, voi cita din lucrarea regretatului istoric si ilustru Frate mason Dan A. Lazarescu Romanii in Franc-Masoneria universala: "Franc-Masoneria constituie astazi o societate universala, cu obiective intelectuale, culturale, educative si de intrajutorare. Dupa chiar formulele folosite in prima Constitutie masonica din timpurile moderne, aceea redactata de Anderson si aprobata de Marea Loja Unita a Angliei, instituita in 1717, obiectivul urmarit de Masonerie este acela de a se stradui sa edifice "un templu ideal al umanitatii, azil de pace si de fericire nu numai pentru fratii masoni, (…) ci pentru toti oamenii, sub egida Marelui Arhitect al Universului" (adica a Dumnezeului crestin).

Daca lasam la o parte episodul construirii Templului regelui Solomon, la Ierusalim, de catre arhitectul Hiram-Abif, adus din Tyr, marile secole in care s-a dezvoltat Masoneria in Europa au fost secolele XII si XIII in Evul Mediu si secolele XVIII si XIX in timpurile mai noi.

In Evul Mediu, Franc-Masoneria s-a dezvoltat (…) sub forma unor corporatii de zidari-liberi, adica sustrasi serbiei, care-i lega de brazda pe toti locuitorii care nu faceau parte din cele trei ordine in care era impartita societatea feudala: oratores, bellatores si laboratores, adica eclesiasticii, nobilii razboinici si mestesugarii & negutatorii oraselor. Prin statutul special al corporatiei (breslei) lor, acesti zidari cunosteau numeroase secrete tehnologice (calculul boltilor, al ogivelor etc.) si le transmiteau pe cale initiatica, la nivelul a trei trepte: ucenici (discipoli), calfe (companioni) si mesteri (maestri). Ei nu erau supusi autoritatilor feudale si se puteau deplasa liberi (de aici numele lor de franc-macons, Frei-Maurer, free-mason) pentru a incheia cu municipalitatile oraselor contracte in vederea edificarii de catedrale gotice. In niciun caz statutul ordinului nu le ingaduia sa contracteze zidirea de temnite. Prin zelul si cunostintele lor arhitectonice si ingineresti, intreaga Europa romano-catolica s-a acoperit, in cateva veacuri, de o padure de catedrale inaltate spre Cer. (…).

Inaltarea catedralelor gotice ia sfarsit putin dupa desfiintarea Ordinului Templierilor (1314). In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, corporatiile de constructori capata o noua inflorire, mai cu seama prin grija marelui arhitect Christopher Wren, restauratorul maretei catedrale St. Paul din Londra (foto jos), dupa marele incendiu din 1667.

Reorganizarea corporatiei se face sub forma lojelor initiatice, care participa la detronarea regelui Angliei James al II-lea si sprijina, dupa "Glorioasa Revolutie" din luna noiembrie 1688, edificarea celui dintai model de Stat monarhic parlamentar si liberal din istoria omenirii (…).

Sir Christopher Wren (1632-1723), matematician, astronom si arhitect, constructor al Catedralei St. Paul - "ultimul santier masonic traditional" - si a peste 50 de biserici in Londra, a facut parte din Ordinul Rose-Croix si a fost initiat in Franc-Masonerie in 1691. Va fi, de altfel, ultimul Mare Maestru al Masoneriei Vechi ("operative"). Cu anul 1703, dispare exclusivitatea "constructorilor", Franc-Masoneria devenind deschisa tuturor starilor".

"Daca vrei un templu, multumeste-te cu trupul" - spunea Milarepa, poet mistic tibetan (cunoscut/pretuit de Brancusi)… Se poate, cu drept cuvant, afirma ca intre cele doua tipuri de masonerie - operativa si speculativa - fiinteaza un raport de analogie inversa: ceea ce liberii zidari ai catedralelor construiau in afara, ridicandu-se si pe ei pe masura lucrarilor infaptuite, masonii de astazi ridica in launtru, in interiorul propriului Intelect - nazuind sa devina (prin auto-cunoastere si auto-slefuire) ceea ce, de fapt, sunt.

Reintorcandu-ne la "firul" Istoriei, pe care nu l-am scapat vreo clipa din mana, sa spunem ca secolul al XVIII-lea, cel care consemneaza nasterea "formala" a masoneriei speculative, este si cel in care putem "localiza" primele apartenente romanesti la Franc-Masonerie: intram de-acum in istorie, far-a fi iesit cu totul din legenda.

"O luminoasa slava de om invatat - afirma Lucian Blaga in Izvoade - si-a facut Cantemir inca din viata fiind, pretutindeni pe unde a umblat, iar prin legaturile sale si in tari pe unde n-a umblat. (…). E de presupus apoi ca Dimitrie Cantemir s-a folosit pentru intemeierea legaturilor sale cu oameni din Occident si de alte mijloace: nu este tocmai exclus ca asemenea motiv sa-l fi indemnat sa se inscrie intr-un ordin spiritual secret cum este acela al Roz-Crucienilor care-si aveau, fara indoiala, masoneria lor (Gradul 18 al Franc-Masoneriei de Rit Scotian Antic si Acceptat poarta numele de gradul Rosa-Cruce). Cantemir a avut, desigur, ocazia sa cunoasca o doctrina initiatica, ce a exercitat o serioasa influenta nu numai in veacul al XVIII-lea, ci si mai tarziu. E pacat, in orice caz, ca nu se stie, asa-zicand, nimic despre activitatea lui Cantemir in calitatea sa de rozi-crucian si nici despre legaturile cu Ordinul. I-au fost, oare, de vreun folos aceste punti in dobandirea titlului de principe al "Imperiului Roman" sau atunci cand a fost ales membru al Academiei din Berlin? Este aici o intrebare la care suntem indreptatiti, dar care deocamdata nu are nici un raspuns".

Trasand un arc peste timp, sa transcriem aici discursul rostit de Nicola Ursu (zis Horea) din Albac, in calitate de vizitator a Lojii Adevarata Intelegere din Orientul de Viena:

"Draguti fratii mei,
Ca Soarele care rasareste toate zilele si trece in sus de noi, prin Cer, care lumineste marea, padurile si dumbrava, cetate si saturi, asa grijeste grija mare a Iosifului intru-un chip, mari si mici, bogati si saraci.
Si ii grijitor bun, ca izvoara care inmoaie holdele si mosiile noatre si face bine la noi toti. 'Zo sa-l ţâie, draguti fratii mei! (Dumnezeu sa-l tina - n.n.).
Sa ii cantam tare si sa sunam tunurile eastea, pentru binele lui. Vant dulce sa sufle vestea lui peste muntii ai mai nalti, la rasarit si asfintit, ca sa cunoasca lumea norocu' nost.
Luati sama de vorbele mele. Mana sus pe armele. Foc! Mai tare foc! Si al mai tare foc! Una, doi, tri!"

Evenimentul, punct de rascruce in decizia lui Horea de-a porni rascoala impotriva asupritorilor maghiari ai romanimii din Transilvania, s-a petrecut in ziua de 23 februarie 1783… Se stie ca, declansata cu consimtamantului "dragutului de imparat", rascoala a fost inabusita de trupele austriece din ordinul aceluiasi Iosif al II-lea. Important insa, din unghiul acestei scurte istorii, e faptul ca discursul lui Horea are un continut de esenta masonica, dupa cum se confirma si "substratul politic de esenta masonica pentru ceea ce s-a petrecut in Ardeal cu doi ani inainte" - afirmatie facuta de autorul articolului "Frates de cruce" publicat in nr. 5 din august 1786 al revistei vieneze Provinzialnachrichten aus den k.k. Staaten.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, tot intr-o publicatie a vremii, apare o efigie a luptatorului ardelean gardata de inscriptia circulara: Horea Rex Daciae… Ideea unei posibile unificari a teritoriilor locuite de populatiile etnic majoritare este, categoric, de sorginte masonica: o vom gasi, ca tema de baza, in ampla monografie a lui Balcescu despre Mihai Viteazul; si tot aceasta idee, intr-o acceptie mai larga, prefigureaza din departe principiul nationalitatilor care va orienta lucrarile Conferintei de pace de la Paris si, intre altele, va impune - ca realitate statala (auto)constituita - Romania Mare.

In acest arc de timp se petrec, insa, cateva lucruri/lucrari determinante pentru inceputurile Franc-Masoneriei in Tarile Romane: astfel, la 1734 ia fiinta Loja de Galati; pentru ca, un an mai tarziu, sa se constituie, la Iasi, Loja "Moldova" - al carei prim Maestru Venerabil ar fi fost, pare-se, chiar domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat.

Si-n aceasta privinta datele sunt putine si incerte, iar istoricii romani contemporani - care, dupa Decembrie '89, au putut aborda in deplina libertate subiectul - se contrazic in pareri… Sigur ramane faptul ca initiatorii amintitelor loji sunt straini - italieni, francezi - si ca la lucrarile atelierelor respective au fost atrasi/primiti si autohtoni: apartinand, de regula, marilor familii boieresti ale vremii.

Cititorul va fi observat, desigur, ca ne-am referit doar la Moldova; in privinta Munteniei, cea dintai data certa pe care o putem consemna este anul 1750: cand francezul Louis Dabin infiinteaza, la Iasi si la Bucuresti, loji masonice sub obedienta Marelui Orient al Frantei… Cat de durabila va fi fost activitatea acestora, si cu ce fermenti va fi impulsionat lucrarea lor spiritul romanesc, ramane inca de cercetat.

Cat despre Transilvania, aflata sub stapanirea casei de Habsburg, putem spune doar ca Franc-Masoneria patrunde, aici, pe "filiera" austriaca - cele dintai loji transilvanene fiind infiintate de etnici maghiari si germani (sasi) care primisera lumina in lojile vieneze… Intre acestia, elementul autohton (romanesc) facea figura de "rara avis" - si nu intotdeuna de cea mai buna calitate. Exempu, pentru aceasta ultima afirmatie, sta gestul carturarului Ioan Piuariu-Molnar: care, membru al Lojii sibiene "St. Andreas zu den drei Seeblattern", s-a crezut obligat sa-i mustre pe Horea si pe taranii rasculati.

Iata, in aceasta privinta, opinia lui Nicolae Iorga: "Pe atunci Molnar, ocultist "chesaro-craiesc", profesa idei filantropice de un caracter nebulos, era un "amic al oamenilor", un "filosof", dupa moda pretiosului secol al XVIII-lea, si care facea parte din loja curand intemeiata a francmasonilor din Ardeal. Gasi cu cale - era asa de putin roman acest doftor imparatesc, acest viitor profesor la Cluj, acest adept al francmasoneriei cosmopolite! - sa faca morala bietilor tarani ce mergeau la omor si la moarte cu un sangeros si obscur crez de dreptate in mintea lor, nedreptatiti, si, intorcandu-se inapoi, el, fratele Tunsului, consateanul unui martir si al unui profet al Romanilor, isi ascuti cu ingrijire pana de contopist medical pentru a face luminatului guvernator si luminatului vladica din Sibiu un raport in care arata ca numise pe revoltati oameni rai, care nu intelegeau de cuvant si trebuiau tratati cu asprime. Ce ochi prosti avea pe vremea aceea vestitul ocultist!".

Se mai intampla un eveniment - o lucrare, in termeni masonici - in tot acest rastimp: in 1787, calugarul carturar Gherasim, arhidiacon la Mitropolia Moldovei, traduce din franceza lucrarea intitulata Taina franc-masonilor; autor era abatele Perau (tot "fata bisericeasca", si el!), iar lucrarea cuprinde - conform lui Dan Amedeo Lazarescu - "numeroase date despre ordinul masonic, despre ritualurile lui si despre raspandirea lojilor masonice in Europa si in America (…)".

In "Prefata" cartii, traducatorul marturiseste ca, "desi poate a-mi pricinui multa defaimare", traducerea a fost facuta "anume ca toti ce vor ceti sa cunoasca gresita socoteala ce au de aceasta tagma" a franc-masonilor… E un punct de vedere mai mult decat interesant, si nu se stie ce efervescenta ar fi provocat - printre Romani - cartea abatelui Perau; din pacate, desi pregatita pentru tipar, traducerea a ramas in manuscris - ca Tiganiada lui Budai-Deleanu, ca Istoria Romanilor sub Mihai-Voda Viteazul, ca atatea alte "proiecte" romanesti… al caror ecou, atunci cand au iesit la iveala, dupa decenii bune de la conceperea lor, a fost unul strict livresc.

Citeste aici partea a doua a articolului si afla care a fost rolul Franc-Masoneriei in formarea Romaniei Mari.