Home » D:News » Astronomii au descoperit una dintre cele mai misterioase stele super-magnetice

Astronomii au descoperit una dintre cele mai misterioase stele super-magnetice

Astronomii au descoperit una dintre cele mai misterioase stele super-magnetice
Publicat: 18.09.2012
Cea mai magnetică stea masivă descoperită vreodată atrage particule încărcate electric din care îşi formează un fel de învelitoare.

NGC 1624-2, steaua nou descoperită, i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă rolul pe care îl joacă magnetismul stelar în evoluţia stelelor şi galaxiilor. NGC 1624-2, care se află la o distanţă de aproximativ 20.000 de ani lumină faţă de Pământ, în constelaţia Perseu, are o masă de 35 de ori mai mare decât cea a Soarelui. Masa ei îi asigură mult combustibil, făcând-o foarte luminoasă şi caldă. Din această cauză, ea ar putea să explodeze relativ repede, după o viaţă de doar 5 milioane de ani, echivalentul a o zecime din 1% din vârsta actuală a soarelui nostru.

De asemenea, NGC 1624-2 are un câmp magnetic de 20.000 de ori mai puternic decât al Soarelui. Acest câmp magnetic foarte puternic leagă şi controlează vântul stelar al particulelor energetice din jurul său, până la o distanţă de 11,4 ori mai mare decât raza stelei. 

Deşi NGC 1624-2 este cea mai magnetică stea masivă dintre toate cele observate până acum, unele stele cu masă intermediară au un câmp magnetic de două ori mai puternic. Prin urmare, puterea câmpului magnetic al stelei NGC 1624-2 păleşte în comparaţie cu cele ale magnetarelor, rămăşiţe dense ale unor stele moarte, despre care se crede că ar fi cele mai magnetice obiecte din univers. Câmpul magnetic al NGC 1624-2 este de aproximativ 20.000 de gauss la suprafaţa stelei, pe când, un magnetar obişnuit are un câmp de 10 trilioane de gauss, de 500 de milioane mai mare. Totuşi, dacă NGC 1624-2 ar ajunge brusc la dimensiunea unui meganetar, păstrându-şi magnetismul, ea ar avea un câmp magnetic de suprafaţă de aproape 10.000 trilioane de gauss. 

Câmpul magnetic al stelei influenţează structura internă pe toată durata de viaţă. Cu toate acestea, procesele fundamentale care produc câmpurile magnetice ale stelelor masive nu sunt foarte bine cunoscute de oamenii de ştiinţă. 

Pentru că steaua se află la distanţă mare de noi şi este învăluită de nori de praf, oamenii de ştiinţă au utilizat Telescopul Hobby-Eberly de la Observatorul Universităţii din Texas pentru a o monitoriza. Observaţiile au relevat că, din cauza vântului, steaua se mişcă destul de încet, făcând o rotaţie completă în jurul axei sale în aproape 160 de zile. 

Sursa: Space / Foto: ESA – Christophe Carreau

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor