Home » D:News » NASA a făcut pe Marte o descoperire „cutremurătoare, care va intra în manualele de istorie”

NASA a făcut pe Marte o descoperire „cutremurătoare, care va intra în manualele de istorie”

NASA a făcut pe Marte o descoperire „cutremurătoare, care va intra în manualele de istorie”
Publicat: 21.11.2012
Cercetătorii care lucrează la NASA în cadrul Mars Science Laboratory au o problemă: au făcut o descoperire extraordinară pe Marte, însă nu o pot dezvălui încă, deoarece vor să se asigure că rezultatele nu se datorează vreunei erori a instrumentelor.

John Grotzinger, şeful MSL, a anunţat că SAM (Sample Analysis at Mars), un instrument cu care este dotat roverul Curiosity, a făcut o descoperire „cutremurătoare”.

„Obţinem date de la SAM chiar şi în acest moment în care vorbim, iar datele sunt foarte interesante”, spune Grotzinger. SAM este un laborator de chimie în miniatură, folosit de specialiştii NASA pentru a analiza solul şi atmosfera marţiană.

Recent, specialiştii NASA au analizat cu ajutorul acestui instrument o mostră de sol marţian, iar rezultatele au fost tulburătoare. „Aceste date vor intra în manualele de istorie. Este ceva extraordinar”, spune Grotzinger.

De ce nu vor experţii NASA să anunţe care este descoperirea extraordinară? Cercetătorii vor să fie precauţi şi să se asigure că rezultatele nu se datorează vreunei erori a instrumentului sau contaminării acestuia cu ceva de pe Terra. 

Specialiştii NASA au mai avut parte de o alarmă falsă în cadrul acestei expediţii pe Marte, atunci când SAM a detectat urme de gaz metan într-o mostră de aer de pe Marte. Descoperirea era una importantă, căci pe Terra metanul poate proveni de la organisme vii. Cei de la NASA nu au anunţat această descoperire înainte să verifice rezultatele, deoarece era posibil ca mostra de aer să fi fost contaminată de aerul adus de roverul marţian atunci când a decolat de pe Terra. După ce au măsurat din nou aerul marţian, urmele de gaz metan au dispărut.

Grotzinger afirmă că echipa sa va fi gata să anunţe această descoperire importantă în câteva săptămâni, după ce specialiştii vor fi verificat şi reverificat rezultatele extraordinare. Cel mai probabil, anunţul va fi făcut cu ocazia evenimentului anual al „American Geophysical Union”, ce se va desfăşura între 3 şi 7 decembrie la San Francisco.

Chiar dacă experţii NASA nu vor să dezvăluie încă despre ce este vorba, alţi specialişti au început să speculeze pe tema descoperirii. Primul indiciu este oferit chiar de instrument: SAM este proiectat să investigheze compoziţia chimică şi izotopică a atmosferei şi a solului marţian, căutând în primul rând molecule organice. Aceste molecule joacă un rol important în căutarea vieţii extraterestre: formele de viaţă nu pot exista fără molecule organice.

„Dacă este într-adevăr o descoperire care va intra în cărţile de istorie, mă aştept să fie vorba despre material organic”, afirmă Peter Smith, un cercetător de la Laboratorul Lunar şi Planetar din cadrul Universităţii Arizona. Smith a condus o altă echipă de cercetători de la NASA, cea care a gestionat misiunea landerului Phoenix, care a amartizat la Polul Nord marţian în 2008. 

Descoperirea unor compuşi organici simpli nu ar fi cu adevărat şocant, spune Smith, deoarece aceştia au ajuns cel mai probabil pe Marte cu ajutorul unor meteoriţi originari din centura de asteroizi. Chiar şi aşa, o astfel de descoperire ar sugera că elementele esenţiale vieţii există pe Marte, fiind nevoie doar de apă (care a existat în trecut pe Marte) pentru a produce organisme.

„Dacă au descoperit «semnătura» unui organism complex, asta ar fi cu adevărat uluitor”, afirmă Smith, deoarece acest lucru ar sugera că în trecut Planeta Roşie ar fi găzduit forme complexe de viaţă. „Dar şansele ca roverul marţian să fi descoperit aşa ceva săpând aleatoriu într-o dună sunt foarte, foarte mici”, a concluzionat Smith.

Surse: NPR, Wired, io9

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase