Home » D:News » De ce îşi lasă suedezii bebeluşii să doarmă afară, la temperaturi de -15 grade Celsius?

De ce îşi lasă suedezii bebeluşii să doarmă afară, la temperaturi de -15 grade Celsius?

De ce îşi lasă suedezii bebeluşii să doarmă afară, la temperaturi de -15 grade Celsius?
Publicat: 04.03.2013
V-aţi lăsa bebeluşul să doarmă afară, în frig, cu ocazia odihnei de după-amiază? Pentru majoritatea părinţilor din ţările nordice, răspunsul este unul clar: sigur că da!

În această iarnă, temperaturile din Stockholm au atins în mod constant temperatura de -5 grade Celsius, însă cei care vizitau capitala Suediei puteau observa numeroase cărucioare cu copii adormiţi lăsate la intrarea în clădiri.

O plimbare prin Stockholm ar fi permis vizitatorilor să vadă cum părinţii savurează un caffe latte într-o cafenea, în timp ce căruciorul cu bebeluşul acestora rămâne la intrare. De asemenea, suedezii care-şi vizitează prietenii însoţiţi de bebeluşi atunci când aceştia simt nevoia să doarmă vor fi invitaţi să-i lase pe balcon sau în grădină pentru a se odihni.

„Cred că este bine pentru copii să fie în aer proaspăt cât mai repede posibil”, comentează Lisa Mardon, o mamă cu trei copii din Stockholm. „Mai ales iarna, atunci când circulă multe boli, copiii par mai sănătoşi când dorm afară”, spune Mardon. Copiii săi au dormit afară încă de la naştere. Cel mai tânăr dintre ei, Alfred (2 ani), doarme în cărucior în aer liber o dată pe zi, timp de 90 de minute. Atunci când Alfred era mai tânăr dormea afară de două ori pe zi.

Nu este vorba despre o tendinţă nouă:: mama Lisei, Gunilla, afirmă că a făcut acelaşi lucru atunci când fiica ei era mică. „Desigur că făceam acest lucru. Era important ca Lisa să aibă parte de aer proaspăt şi să fie sănătoasă”, a explicat Gunilla.

De asemenea, şi tătal Lisei, Peter, era lăsat să doarmă afară în anii ’50. Doar când temperaturile scădeau sub -10 grade Celsius părinţii îl aduceau în casă.

Astăzi, în majoritatea creşelor din Suedia copiii sunt lăsaţi afară atunci când trebuie să doarmă. Un vizitator la o creşă la ora prânzului poate vedea cărucioarele aliniate în zăpadă, cu bebeluşi dormind în ele. La Forskolan Orren, o creşă din suburbiile Stockholmului, toţi copiii dorm afară până la vârsta de trei ani. „Când temperatura scade sub -15 grade Celsius acoperim cărucioarele cu pături”, explică Brittmarie Carlzon, educatoarea-şefă. „Temperatura nu este singurul lucru care contează, ci şi cât de frig se simte afară. Uneori temperatura poate fi de -15 grade Celsius, dar din cauza vântului senzaţia să fie de -20 de grade”, adaugă Carlzon. „Anul trecut am avut câteva zile cu temperaturi de -20 de grade Celsius. În acele zile am adus uneori cărucioarele în interior atunci când bebeluşii dormeau, dar mare parte din somn l-au petrecut afară”, a mai spus educatoarea.

Teoria ce stă la baza acestui obicei este aceea conform căreia copiii care au fost expuşi la aer proaspăt, fie vara sau în mijlocul iernii, sunt mai puţini predispuşi la a fi afectaţi de răceli şi de alte boli. De asemenea, părinţii cred că a  petrece o zi întreagă într-o cameră alături de alţi 30 de copii nu le face bine.

De asemenea, mulţi părinţi cred că bebeluşii lor dorm mai bine şi mai lung atunci când dorm afară, iar un cercetător din Finlanda susţine că a efectuat un sondaj printre părinţi care confirmă acest lucru.

„În mod cert, bebeluşii dormeau mai mult afară decât în casă”, explică Marjo Tourula. Dacă somnul din casă dura, în medie, între 1 şi 2 ore, somnul în aer liber dura de la 1,5 la 3 ore.

„Probabil restricţionarea mişcărilor de către haine creşte durata de somn, iar mediul răcoros de afară permite înfăşarea bebeluşui fără a duce la supraîncălzire”, spune Touroula.

Conform studiilor efectuate de Touroula, temperatura ideală pentru un somn în aer liber este de -5 grade Celsius, deşi unii părinţi cu care a dialog îşi lăsau copiii să doarmă afară şi la -30 de grade Celsius.

Nu este clar dacă bebeluşii care dorm afară răcesc mai puţin decât ceilalţi copii. „Anumite studii arată că preşcolarii care au petrecut mai multe ore în aer liber – nu doar dormind – lipseau mai puţine zile de la grădiniţă decât cei care-şi petreceau mai mult timp în interior. Dar alte studii nu au identificat o diferenţă”, a explicat pediatrul Margareta Blennow.

Martin Jarnstrom, şeful unui grup de creşe din Suedia, este un mare susţinător al dormitului în aer liber. Cu toate acestea, Jarnstrom subliniază că deşi vremea poate fi rece, bebeluşul trebuie să fie cald. „Este foarte important ca bebeluşii să aibă lâna foarte aproape de corp, haine călduroase şi un sac de dormit călduros”, spune acesta.

De altfel, acest gând este sintetizat de un proverb suedez: „nu există vreme rea, ci doar îmbrăcăminte nepotrivită”. De asemenea, un alt proverb suedez spune că „puţin aer proaspăt nu a făcut nimănui rău”.

Cu toate acestea, obiceiurile nordice nu sunt văzute cu ochi buni în alte ţări. În 2011, autorităţile din statul american Massachusetts au fost chemate de public după ce o femeie din Suedia şi-a lăsat bebeluşul în vârstă de un an în faţa unui restaurant timp de 10 minute. Poliţia şi autorităţile de protecţie a copilului au preluat cazul, relatând că femeia a declarat că „nu a făcut nimic în neregulă, fiind perfect firesc în Suedia să laşi bebeluşii singuri în faţa unui restaurant”.

Surse: BBC News, Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Legătura invizibilă dintre îmbrăcămintea de noapte și calitatea somnului
(P) Legătura invizibilă dintre îmbrăcămintea de noapte și calitatea somnului
Telescopul Webb a găsit o exoplanetă cu o compoziție inexplicabilă
Telescopul Webb a găsit o exoplanetă cu o compoziție inexplicabilă
Ce riscă medicii care răspândesc informații false în spațiul public?
Ce riscă medicii care răspândesc informații false în spațiul public?
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?
Este Inteligența Artificială un aliat sau o amenințare pentru oameni?
Este Inteligența Artificială un aliat sau o amenințare pentru oameni?
Reguli noi pentru fermieri începând cu 1 ianuarie 2026
Reguli noi pentru fermieri începând cu 1 ianuarie 2026
Ce cred cei mai mulți europeni despre migranți?
Ce cred cei mai mulți europeni despre migranți?
Omul care a interzis genetica: cum Trofim Lîsenko, favoritul lui Stalin, a provocat foamete și dezastru științific
Omul care a interzis genetica: cum Trofim Lîsenko, favoritul lui Stalin, a provocat foamete și dezastru științific
Astronomii au descoperit o structură bizară care emite căldură sub suprafața Lunii
Astronomii au descoperit o structură bizară care emite căldură sub suprafața Lunii
Un astronaut a surprins peisajul de poveste cu lacul Yellowstone acoperit de zăpadă
Un astronaut a surprins peisajul de poveste cu lacul Yellowstone acoperit de zăpadă
De ce poartă vrăjitoarele pălării ascuțite?
De ce poartă vrăjitoarele pălării ascuțite?
Scandalul titanilor din Roma Renașterii: Plagiat sau inspirație? Rivalitatea dintre Michelangelo și Rafael
Scandalul titanilor din Roma Renașterii: Plagiat sau inspirație? Rivalitatea dintre Michelangelo și Rafael
700.000 de cărți în exil temporar. Biblioteca Trinity College începe restaurarea istorică
700.000 de cărți în exil temporar. Biblioteca Trinity College începe restaurarea istorică
Amintiri dintr-o călătorie la Istanbul, Cetatea Imperiilor (P)
Amintiri dintr-o călătorie la Istanbul, Cetatea Imperiilor (P)
De ce creierul preferă să țină minte gândurile și experiențele negative?
De ce creierul preferă să țină minte gândurile și experiențele negative?
Rob Reiner, regizorul care a știut să spună povești pentru toată lumea
Rob Reiner, regizorul care a știut să spună povești pentru toată lumea
Cât de monogami sunt oamenii față de alte mamifere? Se pare că undeva între castori și suricate
Cât de monogami sunt oamenii față de alte mamifere? Se pare că undeva între castori și suricate