Cel mai controversat manuscris al marchizului Sade a revenit la Paris. Istoria halucinantă a unei cărţi interzise

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„Acest manuscris excepţional, furat în 1982, căutat de Interpol şi disputat de două familii, s-a întors în sfârşit în Franţa, la capătul unei istorii rocamboleşti. Am avut însă nevoie de trei ani de negocieri aprige”, a declarat noul său proprietar, Gérard Lhéritier, preşedintele fondator al companiei Aristophil şi al Muzeului Scrisorilor şi Manuscriselor din Franţa, o instituţie privată.

Potrivit AFP, acest om de afaceri francez a plătit 7 milioane de euro pentru acel document original mult căutat al marchizului de Sade (1740 – 1814), care a devenit unul dintre cele mai scumpe trei manuscrise conservate în Franţa. El este asigurat pentru 12 milioane de euro la compania de asigurări Lloyds.

Ruloul autograf al acestei opere legendare, un catalog de perversiuni sexuale de o violenţă incredibilă, redactat fără ca paznicii lui să fie la curent de către un Sade încarcerat, a fost repatriat de curând de la Geneva. Aflat într-o stare de conservare perfectă, documentul va fi prezentat publicului larg la Institutul scrisorilor şi manuscriselor din Paris, începând din luna septembrie.

Gérard Lhéritier l-a cumpărat de la Serge Nordmann, fiul colecţionarului elveţian Gérard Nordmann. „O parte din suma de 7 milioane de euro a revenit familiei Nordmann, deţinătoarea legală a ruloului, potrivit justiţiei elveţiene, iar restul i-a revenit lui Carlo Perrone, moştenitorul lui Nathalie de Noailles, proprietara legitimă a manuscrisului, potrivit justiţiei franceze”, a explicat actualul proprietar.

Gérard Lhéritier şi manuscrisul marchizului de Sade    (Foto: AFP)

„Înante, situaţia era complet blocată. Am semnat un acord cu Carlo Peronne, care a făcut o cerere la autorităţile judiciare. Fără acest lucru, ar fi fost imposibil să îl repatriem, ar fi fost confiscat imediat ce intra pe teritoriul francez”, a adăugat el.

„Acum, îl voi înscrie în patrimoniul «Comori naţionale», pentru ca documentul să poată să rămână în Franţa şi să revină, poate, într-o zi, Bibliotecii naţionale a Franţei (BNF). Chiar am propus ca eu să păstrez ruloul vreme de cinci ani şi apoi să îl donez BNF, însă Ministerul Culturii nu a dat curs acestui demers”, a afirmat Gérard Lhéritier.

BNF a încercat la rândul ei să îl contacteze pe colecţionarul elveţian, care a preferat să trateze cu un cumpărător privat. „Important este faptul că manuscrisul a revenit în Franţa şi ca statutul lui să fie clarificat”, afirmă BNF, care nu şi-a pierdut speranţa de a primi acest manuscris, mai târziu, în rândul colecţiilor sale.

Întoarcerea la Paris a manuscrisului este însă doar ultimul episod al unei istorii halucinante.

În 1785, temându-se că opera îi va fi confiscată, marchizul de Sade şi-a copiat însemnările, scrise cu litere minuscule şi foarte apropiate, pe ambele feţe ale unui rulou de hârtie pânzată lung de 12 metri, compus din foi cu lăţimea de 11,5 centimetri, unite unele de altele, pe care l-a ascuns în zidul celulei sale.

În 1785, temându-se că opera îi va fi confiscată, marchizul de Sade şi-a copiat însemnările, scrise cu litere minuscule şi foarte apropiate, pe ambele feţe ale unui rulou de hârtie pânzată lung de 12 metri, compus din foi cu lăţimea de 11,5 centimetri, unite unele de altele, pe care l-a ascuns în zidul celulei sale.    Manuscrisul „Les Cent Vingt Journées de Sodome”, scris de Sade în închisoarea Bastilia în 1785, care a fost ascuns, furat, vândut, disputat în justiţie între Elveţia şi Franţa şi, în cele din urmă, vândut cu 7 milioane de euro, a revenit la Paris, în anul bicentenarului morţii „divinului marchiz”.

În noaptea de 3 spre 4 iulie 1789, marchizul de Sade a fost transferat la ospiciul din Charenton, întrucât ţinea discursuri şocante în faţa mulţimii, din celula sa, lăsând în urmă manuscrisul. Până la moarte, Sade a regretat această pierdere, spunând adeseori că a vărsat „lacrimi de sânge” din acest motiv.

De fapt, faimosul rulou a fost recuperat în timpul distrugerii Bastiliei şi a fost vândut marchizului de Villeneuve-Trans. Familia acestuia l-a păstrat timp de trei generaţii.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, documentul a fost vândut unui psihiatru berlinez, Iwan Bloch, care a publicat în 1904 o versiune a acestuia ce conţinea numeroase erori. În 1929, Charles şi Marie-Laur de Noailles, ea însăşi o urmaşă a marchizului de Sade din partea mamei sale, au răscumpărat manuscrisul şi au publicat o ediţie limitată, destinată „cititorilor plătitori”, pentru a evita cenzura.

Apoi, fiica lor, Nathalie de Noailles, a încredinţat în 1982 preţiosul rulou bunului ei prieten editorul Jean Grouet. Câteva luni mai târziu, acesta trebuia să-i înapoieze documentul, dar tocul din piele în care acesta se afla era gol. Manuscrisul fusese furat.

Jean Grouet a vândut ruloul cu 300.000 de franci (aproximativ 50.000 de euro) colecţionarului elveţian de opere erotice Gérard Nordmann. A urmat o bătălie judiciară feroce. Justiţia din Franţa a decis în iunie 1990: manuscrisul a fost furat şi trebuie să fie restituit familiei de Noailles. Nordmann a achiziţionat documentul în mod legal, iar buna lui credinţă a fost dovedită, a concluzionat Tribunalul federal elveţian în mai 1998.

În 2004, manuscrisul a fost expus pentru prima dată la sediul Fundaţiei Bodmer, în apropiere de Geneva. Însă, dacă ar fi trecut Alpii, ar fi fost imediat confiscat şi restituit fiului lui Nathalie de Noailles, Carlo Perrone.

În cele din urmă, moştenitorii lui Gérard Nordmann, decedat în 1992, au decis să vândă acest manuscris controversat, punând astfel capăt unei istorii halucinante.

Donatien Alphonse-François, marchiz de Sade, a fost un aristocrat francez care a devenit celebru prin activitatea lui sexuală libertină, perversă şi excepţional de violentă, precum şi prin scrierile sale despre acest subiect. Sadismul ca perversiune sexuală şi parafilie violentă şi-a primit numele de la activităţile sale sexuale, pentru care marchizul de Sade a fost încarcerat nu mai puţin de 32 de ani din viaţă, în mai multe închisori şi într-un azil.

Sunt cunoscute două filme care au transpus biografia lui pe marele ecran: „Marchizul de Sade/ Quills”, de Philip Kaufman (2000), cu Geoffrey Rush în rolul principal, şi „Sade”, de Benoit Jacquot (2000), cu Daniel Auteuil. Pier Paolo Pasolini, în filmul său „Salo” (1976), a transpus pe marele ecran „Les 120 journèes de Sodome”, cea mai importantă carte a marchizului, într-o peliculă despre o societatea totalitară şi despre debandada din Italia fascistă.

Sursa: Mediafax