Home » D:News » Misterul zborului MH370: Australia anunţă că a detectat noi semnale „compatibile” celor emise de cutii negre de avion

Misterul zborului MH370: Australia anunţă că a detectat noi semnale „compatibile” celor emise de cutii negre de avion

Publicat: 07.04.2014
O navă aparţinând Marinei australiene care participă la căutarea zborului MH370 în Oceanul Indian a detectat noi semnale acustice "compatibile" cu cele emise de cutiile negre ale unui avion, a anunţat luni însărcinatul cu operaţiuni, relatează AFP.

„Pot să prezint informaţii foarte încurajatoare obţinute în cursul ultimelor 24 de ore”, a declarat fostul comandant al forţelor armate australiene Angus Houston, într-o conferinţă de presă.

Sonda tractată de nava Ocean Shield „a detectat semnale compatibile cu cele emise de către cutiile negre ale avioanelor”, a adăugat el.

Două semnale au fost captate – unul timp de două ore şi 20 de minute, iar celălalt timp de 13 minute – potrivit şefului Centrului de coordonarea căutărilor cu baza la Perth, în vestul Australiei. Aceste rezultate, „pista cea mai promiţătoare de până acum”, au încurajat anchetatorii în ideea că se află „foarte aproape de locul unde ar trebui să fie”.

Însă el a îndemnat din nou la prudenţă, subliniind că nu dispune de confirmarea faptului că este vorba despre cutiile negre ale Boeingului 777 aparţinând Malaysia Airlines, dipărut pe 8 martie de pe ecranele radarelor civile cu 239 de persoane la bord.

„Nu am găsit încă avionul”, a insistat el. „Mai multe zile ar putea să fie necesare pentru confirmarea faptului că aceste detectări provin de la (zborul) MH370. În ocean, la mare adâncime, nimic nu se întâmplă rapid”, a adăugat el.

Nouă avioane militare, trei avioane civile şi 14 nave erau mobilizate luni în Oceanul Indian, la aproximativ 2.000 de kilometri distanţă de coastele vestice ale Australiei, în încercarea de a găsi epava Boeingului, într-un perimetru de 234.000 de kilometri pătraţi.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme